Dincolo de viață e tot viață; moartea-i doar o poartă.

marți, 20 noiembrie 2018

O misterioasă anomalie de sub America de Sud și Africa schimbă radical câmpul magnetic al Pământului

 
Câmpul magnetic al pământului slăbește din ce în ce mai mult, iar una dintre cauze este dată și de o anomalie misterioasă de sub continentele african și sud-american. Anomalia care îi îngrijorează pe savanţi în acest moment este Anomalia Sud-Atlantică, o zonă foarte vastă care se întinde din Chile până în Zimbabwe. Aici, câmpul magnetic este atât de slab încât este periculos pentru sateliţii Terrei să treacă prin el, pentru că nivelul ridicat de radiaţii cosmice din această zonă poate distruge componentele electronice ale acestora.
Ştim de mai mult timp că acest câmp magnetic se schimbă, dar nu aveam date care să arate atât de neobișnuit doar pentru o anumită regiune de pe glob. Deşi se întinde pe o arie de mii de kilometri, graniţele ei sunt clare”, a precizat Vincent Hare, unul dintre membrii echipei de cercetare de la Universitatea Rochester din New York.
Cel mai probabil, potrivit acelorași cercetători de la Universitatea Rochester, slăbirea câmpului magnetic al Pământului în această parte a lumii a început în urmă cu 160 de ani și este cauzată de un rezervor vast de rocă densă care se află la aproximativ 2.900 de kilometri sub continentul african. Regiunea, care se află între fierul lichid din miezul intern al Terrei şi regiunea mai rigidă din manta, „deranjează” fierul care ajută la generarea câmpului magnetic.
Acum știm că acest comportament neobișnuit a avut loc cel puțin de câteva ori în ultimii 160 de ani și face parte dintr-un model mai mare pe termen lung. Cu toate acestea, este pur și simplu prea devreme să spunem cu certitudine dacă acest comportament va duce la o inversare completă a polilor”, a spus Vincent Hare.
yogaesoteric
16 noiembrie 2018

sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Ştiința confirmă: şi copacii se odihnesc noaptea



Cu ajutorul rădăcinilor lor lungi şi ramificate, copacii pătrund adânc în inima pământului-mamă, de unde îşi procură apă, hrană şi nutrienţii necesari. Înalţi, scăldaţi în razele soarelui, copacii întruchipează putere, frumuseţe şi sunt un simbol al inteligenţei naturii.

În timp ce oamenii se bucură de umbra pe care ei o oferă cu generozitate, copacii ascultă şi privesc. ... Prea ocupaţi cu propriile lor vieţi, deşi le caută răcoarea, oamenii uită cât de importanţi sunt copacii şi ce viaţă dinamică au aceste creaţii ale naturii.

Copacii ne furnizează oxigen, adăpost, tovărăşie, remedii medicinale şi linişte. Copacii şi oamenii trăiesc în simbioză, făcând schimb de oxigen şi dioxid de carbon pentru menţinerea unui echilibru pe Pământ. De la unele specii de arbori sunt folosite în scop medicinal scoarţa, frunzele, nucile, fructele şi rădăcinile.

Similitudinile dintre oameni şi plante sunt frapante când vine vorba de nevoile de bază ale vieţii: soare, apă, aer şi nutrienţi. În mod surprinzător, oamenii de ştiinţă încep să descopere că lista poate continua: atât copacii cât şi oamenii... dorm.

Copacii chiar dorm?

Cu ajutorul imagisticii cu fascicul laser, Andras Zlinszky de la Centrul pentru Cercetări Ecologice din Tihany, Ungaria, a putut înregistra cum copacii îşi lasă crengile în jos ca şi cum ar dormi noaptea. La lăsarea nopţii, mestecenii în special au fost fotografiaţi aplecându-şi treptat vârful crengilor cu până la 10 centimetri mai jos.

A fost un efect foarte clar, vizibil la nivelul întregului copac”, spune Zlinszky. „Nimeni nu a mai observat acest efect la nivelul întregului copac până acum şi am fost surprins să descopăr dimensiunea acestor schimbări.”

În perioada dintre răsăritul şi apusul soarelui, Zlinszky şi colegii săi au folosit fasciculul laser pentru a scana mesteceni din Austria şi Finlanda. Tehnologia cu laser a arătat mişcările precise ale fiecărui copac pe timpul nopţii, furnizând imagini tridimensionale şi rezoluţii la centimetru. Cercetătorii au evitat nopţile cu vânt şi au măsurat copacii la echinocţiul solar în ambele țări pentru a verifica acurateţea măsurătorilor.

În total, mesteacănul din Finlanda a fost scanat de 11 ori, o dată pe oră pe timpul nopţii. Mesteacănul din Austria a fost înregistrat de 77 ori, la fiecare zece minute, pe timp de noapte. Mestecenii au părut să intre într-o stare de relaxare odată cu venirea nopţii. Iar dimineaţa, când soarele a răsărit, copacii și-au îndreptat iar crengile şi frunzele s-au comportat ca şi cum s-ar trezi.

Fenomenul este uşor de observat la floarea-soarelui, care se închide şi îşi lăsă „capul” jos noaptea şi se ridică şi se îndreaptă către soare pe timpul zilei.

Până acum au putut fi efectuate studii numai pe plante mici, însă de această dată a fost posibil să le facem afară, pe copaci adulţi”, a explicat Eetu Puttonen de la Institutul de Cercetări Geospaţiale din Finlanda. „Este primul experiment de acest fel de până acum.

Presiunea apei la nivel celular şi ritmul circadian explică obiceiul copacilor de a dormi

Ştiinţa arată că somnul copacilor are legătură cu presiunea apei din celulele acestora. Noaptea are loc un fenomen numit presiune hidrostatică sau turgescenţă, adică o scădere a presiunii apei în celule. Odată cu întreruperea fotosintezei la lăsarea întunericului, se activează turgescența. „Aceasta înseamnă că frunzele şi crengile nu mai sunt la fel de ferme şi se apleacă sub propria lor greutate”, explică Zlinszky.

În absenţa luminii soarelui, copacii nu mai folosesc apă şi dioxidul de carbon pentru a produce zahăr. Fără sursa de lumină care le atrage, frunzele iau o pauză şi se odihnesc, pentru a-şi conserva energia. Pe timpul zilei, frunzele copacilor sunt îndreptate cât mai sus, pentru a optimiza abilitatea de a absorbi lumina de la soare.

Zlinszky intenţionează să repete experimentul şi pe plopi şi castani. El spune că cercetătorii au decodat deja genomul acestor copaci şi au descoperit că aceştia sunt programaţi genetic să aibă un ritm circadian. Prin studierea acestor gene ale ritmului circadian, Zlinszky şi echipa sa ar putea explica de ce copacii dorm la fel ca oamenii. Motivul ar fi că arborii au un ceas biologic pe care îl resetează în fiecare zi.


Citiți și:



yogaesoteric
15 noiembrie 2018

miercuri, 14 noiembrie 2018

Neobișnuitul corp ceresc Oumuamua, despre care s-a spus că ar fi un «artefact» extraterestru, a călătorit prin spațiu milioane de ani

De unde provine?

În luna octombrie a anului trecut, cercetătorii de la observatorul astronomic Haleakala (Hawaii) au descoperit un obiect cosmic de formă și culoare neobișnuită. Avea formă alungită, de țigară, se deplasa cu o viteză formidabilă și a fost numit Oumuamua.
Curând, au apărut și ipotezele conform cărora Oumuamua ar fi fost, de fapt, o… navă extraterestră. Sau, cel puțin, o structură extraterestră, confecționată de ființe inteligente aflate într-un sistem solar îndepărtat.
Astronomii susțin, însă, că nu este vorba decât despre un asteroid mai special, care a ajuns în sistemul nostru solar după o îndelungată călătorie, de milioane de ani, prin spațiul interstelar. Oumuamua are o lungime de circa 400 de metri și o lățime de zece ori mai mică.
De unde vine Oumuamua? Cercetările de ultimă oră arată că sunt șanse foarte mari ca neobișnuitul asteroid să fi fost expulzat, cu forță, dintr-un sistem solar binar (în care doi sori orbitează, fiecare, unul împrejurul celuilalt). Obiectele formate din rocă, așa cum este și Oumuamua, au șanse sporite să fie expulzate dintr-un sistem solar binar. În schimb, în sistemele solare simple este mai probabil ca un obiect alcătuit din gheață, cum ar fi o cometă, să împărtășească această soartă. Expulzarea lui Oumuamua din sistemul celor doua stele s-a datorat puternicelor interacțiuni gravitaționale.
Dr. Alan Jackson de la Universitatea din Toronto spune, cu privire la Oumuamua, că este ciudat că primul obiect „străin” ce a fost descoperit în propriul nostru sistem solar este un asteroid, având în vedere că era mai probabil ca un astfel de „vizitator” provenit dintr-un alt sistem solar să fie o cometă.
Recentul studiu, publicat în jurnalul lunar al Societății Astronomice Regale, promovează teoria potrivit căreia Oumuamua provine dintr-un sistem în a cărui componență ar intra și o stea fierbinte, masivă.
Ipoteza că ar reprezenta o navă extraterestră sau o structură artificială s-a bazat pe constatarea că Oumuamua a călătorit o distanță enormă prin spațiu, fără a intra în coliziune cu vreun alt obiect. La SETI (Search for Extra-terrestrial Intelligence) s-a afirmat, la vremea descoperirii sale, că obiectul ar putea fi „un artefact extraterestru”.
În călătoria sa cosmică, Oumuamua, ce părea că vine din direcția stelei Vega din constelația Lira, s-a apropiat de Terra la o distanță de 33 milioane de kilometri și a trecut prin sistemul solar cu formidabila viteză de 30 km/secundă.
Este un mister, totuși, cum de a putut călători Oumuamua vreme de milioane de ani fără a fi nimicit în tot acest timp.

Citiți și: 
yogaesoteric
12 noiembrie 2018
 

duminică, 11 noiembrie 2018

O istorie sumară a criminalei familii Bush

 
 
George W. Bush
Pentru a avea succes în procesul dificil de redobândire a libertăților pierdute, este necesar să facem o analiză a modului în care am ajuns în actuala stare alarmantă, să cunoaștem obiectiv situația prezentă, dar mai ales trecutul (un mare om de stat spunea: ,,Cine nu-și cunoaște trecutul riscă să-l repete”), iar alegerile majore în fața cărora vom fi puși, este necesar să le facem în mod conștient și asumat, să ne rupem de orice influențe sau manipulări, pentru a crea un viitor benefic, previzibil.
În acest context, cunoașterea modului în care 13 familii malefice, din al căror clan face parte și criminala familie Bush, au determinat (nu doar influențat) istoria Statelor Unite și a lumii în ultimul secol ne ajută să ieșim din iluzia în care conducătorii din umbra ai lumii urmăresc să ne mențină.
În continuare vă vom ajuta să descoperiți modul în care această familie a reușit să preia controlul puterii în SUA (Gerorge H. W. Bush – al 41-lea președinte al SUA, George W. Bush – al 43-lea președinte al SUA).
O consemnare istorică relevantă este aceea care arată cum „bunicul” Prescott Bush (petrolist și bancher) și câțiva dintre prietenii săi au urmărit, dar fără să reușească aceasta, să-l atragă pe generalul Smedley Butler (unul dintre generalii americani cu cele mai multe decorații și merite onorifice și un deosebit patriot), să adune veterani de război din Primul Război Mondial pentru a-l înlătura pe președintele Franklin D. Roosevelt și pentru a prelua Președinția Statelor Unite în 1933.
 
Prescott Bush
În 1942, când SUA au intrat în cel de al Doilea Război Mondial, legea federală Trading With the Enemy Act, emisă în 1917, prin care sunt restricționate afacerile cu inamicii SUA, ar fi trebuit să-l determine pe Prescott Bush, omul cabalei, susținător al fascismului, să înceteze afacerile sale ample cu Hitler. Însă acesta a continuat să finanțeze regimul lui Hitler și să furnizeze Germaniei naziste petrol pentru enorma mașinărie de război pe care o deținea Germania la acel moment. Cum? Încălcând prevederile acestei legi naționale, care în principal prevedea ca orice corporații sau firme care avuseseră până la acel moment legături de afaceri cu Germania să le întrerupă. Petrolul era vândut Germaniei prin firme din Argentina, astfel că submarinele germane se alimentau de pe coasta Americii de Sud, de la nave sub pavilion argentinian (ceva de genul afacerilor ce le fac marii retaileri în România în prezent, pentru a nu plăti taxe și impozite statului român, cu firme intermediare în off-shore-uri). De altfel, mulți capi ai celui de al Treilea Reich (după unele informații chiar și Hitler) și-au găsit refugiul în Argentina după terminarea războiului.
La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, această sucursală americană a naziștilor a schimbat „terenul de luptă”. Ei și-au extins „legăturile” cu rețelele de informații ale lui Hitler, și au format CIA. Generalul Richard Gehllen, cel care a fost șeful serviciilor secrete naziste, a fost ,,preluat” de ei, împreună cu o unitate de elită și un tren cu 20 de vagoane de documente secrete, de undeva din munții de la granița Germaniei cu Elveția, și a reformat serviciile secrete americane. Este, de asemenea, același grup pe care președintele Eisenhower l-a identificat ca fiind „Complexul Militar Industrial”, în discursul său sumbru de adio.
Ulterior, în 1961, a fost „tăticul” George H.W. Bush, care de pe o navă aflată în larg, a regizat fiasco-ul din Golful Porcilor din Cuba. Ca o consecință directă a acestei acțiuni, John Kennedy i-a înlăturat pe George H.W. Bush și pe confrații acestuia din CIA din administrația sa (doar temporar, pentru că George H.W. Bush, devenit apoi un agent activ al CIA, a fost fotografiat în Dealey Plaza în acea zi din noiembrie 1963, când a fost asasinat cel mai iubit președinte american, John F. Kennedy).
 
George H. W. Bush

De la F.D.R. (Franklin D. Roosevelt) până în prezent, familia criminală Bush și nucleul ei fascist corporativ, prin utilizarea puterii corporatiste neîngrădite, au strâns lațul în jurul gâtului sistemelor politice, juridice, economice și al mass-media americane – după cum ilustrează atât de bine aceste fragmente dintr-o dezvăluire sub acoperire a unui membru al Partidului Democrat – O istorie de buzunar a liniei criminalității organizate a familiei criminale Bush:
,,«Îngerul» lui Hitler – Prescott Bush și prietenii lui de pe Wall Street au contribuit la finanțarea și înarmarea celui de-al Treilea Reich. Unii dintre ei au continuat să facă comerț cu inamicul chiar și după ce Germania a declarat război Americii.
Golful Porcilor – petrolistul Bush și prietenii lui cubanezi mafioți au dezlănțuit iadul în Miami, New Orleans și Houston. L.B. Johnson a numit acțiunea lor ca fiind o «operațiune blestemată a crimei organizate în Caraibe».
22 noiembrie 1963, Dallas – George De Mohrenschildt, „geologul alb rus” (care după ce a declarat că a luat parte la complotul uciderii lui John Kennedy la Dallas s-a sinucis), a fost prieten atât cu Lee Harvey Oswald (asasinul lui John Kennedy) și cât și cu George Herbert Walker Bush. Lumea e mică, pe măsură ce coincidențele devin tot mai mari. Aproape 40 de ani mai târziu, memorii FBI detaliază modul în care George Herbert Walker Bush a manipulat un tânăr conservator în ziua asasinării președintelui (care voia să desființeze Federal Reserve Bank și să emită moneda națională prin Trezoreria guvernului, prin actul deja semnat 011.111) și cum câteva zile mai târziu, «domnul George Bush de la C.I.A.» a eliminat cubanezii anti-Castro în Miami.
Războiul din Vietnam – Era în regulă pentru copiii săraci să lupte într-un război ilegal, declanșat prin operațiunea steag-fals din Golful Tonkin, în timp ce «W», fiul încețoșat de băutură și de droguri «se pregătea» să devină într-o zi președintele care, chipurile, era «menit» să fie… el sau ceilalți frați bogați ai săi. Între timp prietenii bogați ai Tăticului Bush deveneau foarte, foarte, foarte bogați.
Scandalul Watergate – președintele Nixon era dispus să arunce pe cineva, chiar pe oricine, în gura lupilor – cu excepția lui George Herbert Walker Bush și a «texanilor» având încredere că aceștia «vor face orice pentru cauza noastră». Acel «orice» a inclus chiar și crima. Din această poveste Bush a scăpat basma curată, iar Nixon a fost cel în capul căruia s-au spart toate.
Surpriza din Octombrie 1980 – Carter probabil l-ar fi învins pe Reagan în cursa pentru președinția SUA, dar Bush și prietenii săi din serviciile de informații și complexul militaro-industrial au făcut o înțelegere cu Ayatollahul Iranului pentru ca acesta să nu elibereze ostaticii americani, capturați în timpul ocupării ambasadei SUA din Teheran în noiembrie 1979, până la alegerile prezidențiale din SUA (este vorba de criza ostaticilor din ambasada SUA din Teheran, unde trupele speciale americane trimise în aprilie 1980 să elibereze ostaticii au suferit un mare eșec, n.b.). În ziua învestirii lui Reagan în funcția de președinte, ostaticii au fost eliberați și au fost trimiși în SUA.
Câteva săptămâni mai târziu, Israelul a început să trimită în Iran arme furnizate de SUA. Această acțiune s-a dovedit a fi atât de profitabilă, încât Ollie North i-a tăiat de pe listă pe israelieni și a decis să vândă armele direct iranienilor.
Ronald Reagan – La doar câteva luni după ce a fost învestit în funcția de președinte, Reagan a supraviețuit unei tentative de asasinat. A fost cât pe ce să fie eliminat, iar Bush era gata să preia președinția. Fiul lui Bush, Neil, se pregătea să ia cina în noaptea aceea cu Scott Hinckley, fratele lui John Hinckley, cel care a încercat să-l ucidă de Reagan. Ciudat cum aceste coincidențe au mereu legătură cu Tăticul Bush…
Scandalul INSLAW – Promis (început în 1982) – Un om de nimic, Ed Meese și acoliții săi au furat un software care permitea Departamentului de Justiție să urmărească toate dosarele penale. Oamenii lor din serviciile secrete au adăugat o așa-numită trapp door și apoi au vândut programul în întreaga lume, făcând posibilă urmărirea oricui era conectat BFEE: inamic sau prieten, dictator, de la Saddam la d’Aubission – și aceasta – în numele libertății.
Scandalul Irak / Banca Nazionale del Lavoro – Cum credeți că a reușit Irakul să poarte războiul împotriva Iranului toți acei ani? Saddam a trebuit să primească arme și bani de la cineva, așa că au găsit un mic bancher în Miami care să-și asume asta. Contribuabilii americani i-au alocat atunci, fără să aibă nici cea mai mică idee, lui Saddam 5 miliarde de dolari în împrumuturi/credite. Războiul dintre Iran și Irak a fost prelungit cu ani de zile și câteva sute de mii de vieți s-au pierdut.
 
BCCI – Spălarea internațională a banilor pentru teroriști și comunitatea de informații – Banca preferată a teroriștilor, folosită printre altele de Abu Nidhal, Osama bin Laden, Ollie North, CIA, SIS și KGB. Administrațiile și prietenii lui Reagan și Bush din ambele tabere din Congres au făcut tot ce au putut pentru a o menține deschisă. Însă John Kerry i-a oprit.
Scandalul conturilor de economii și împrumuturilor din anii ʼ80 – Jaf legalizat sub formă de «împrumuturi» acordate persoanelor conectate politic care a implicat Mafia și șefii din Informații. Ciudat cum Neil Bush, care a făcut milioane cu Silverado S&L, care a pierdut miliarde în credite neperformante pentru cunoștințele lui Bush, nu a petrecut niciodată nici măcar o zi în închisoare. Dar dacă un copil sărac din Detroit fură o pereche de pantofi de la mall, e-n regulă să fie împușcat mortal. După ce bailout-ul a «rezolvat» totul, prietenii foarte, foarte bogați ai lui Tăticuʼ au devenit ultra-bogați.
 
Neil Bush
Scandalul Iran-Contra (1985) – Neoconservatorii Michael Ledeen, Munacher Ghorbanifar și Adnan Khashoggi s-au înțeles pentru a vinde arme Ayatollah-ului Iranului și au folosit profiturile pentru a înarma organizația teroristă iraniană Contra. Majoritatea celor implicați, deși ar fi trebuit să ajungă la închisoare, prin grația lui Bush tatăl au continuat să se plimbe liberi pe străzi, să aibă acces la putere și să susțină terorismul.
Primul război din Golf – Bush, prin April Glaspie, a dat undă verde lui Saddam în privința disputei de frontieră a acestuia cu Kuweitul, și practic l-a împins în Kuweit. Nu-i de mirare că Saddam s-a simțit trădat atunci când Dick Cheney (cel de-al 46-lea vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, servind în echipa prezidențială al lui George W. Bush) a ordonat bombardarea a zeci de mii de recruți irakieni ce se refugiau spre nord pe «autostrada morții» (operațiune steag-fals unde s-a dat vina pe Saddam). Trupele irakiene nu erau date afară din Kuweit de trupele americane, după cum susține administrația Bush. Nici nu se retrăgeau pentru a se regrupa și a lupta din nou. Mergeau acasă, răspunzând ordinelor emise de Bagdad. În acest timp, prietenii ultra-bogați ai lui Bush au devenit ultra-ultra-ultra-bogați.
Alegerile din 2000 fac praf Constituția SUA – După ce republicanii au tras sforile astfel încât 70.000 de voturi și alegători, cel mai probabil democrați, să fie anulate sau respinse, alegerile prezidențiale din Florida din 2000 au dus la o egalitate între candidatul republican G. W. Bush și cel democrat, Al Gore. Judecătorul asociat al Curții Supreme de Justiție, Antonin Scalia, are ideea că poate Curtea Supremă dirijată de GOP (Grand Old Party – nume dat Partidului Republican) ar trebui să acorde oricum petiționarului George W. Bush Biroul Oval. Cineva a scris la acea vreme: «Nu se fură alegerile pentru a se face lucruri bune». Au fost cuvinte profetice.
ENRON, Politica energetică – Sarcastic, Dick Cheney s-a întâlnit cu Kenny Boy Lay pentru a discuta modalități de a ajuta ENRON să jupoaie California și restul Americii. Au fost și alții acolo, precum Chevron și EXXON, pentru că au nevoie și ei de petrol. În plus, ultra-, ultra-, ultra-bogații nu se pot sătura niciodată și vor și mai mulți bani.
Al doilea Război din Golf – George W. Bush, Sneer, si cea mai mare parte a birocrației construiesc un caz care impune război cu Irakul, afirmând că există legături clare între 11 septembrie și Saddam Hussein, care intenționa să folosească arsenalul de arme nucleare, chimice și biologice împotriva Americii (până în prezent, singura dovadă folosită în America a fost Antrax, care provenea dintr-un laborator al armatei americane, cultivat dintr-un lot al Universității din Iowa). Este cu adevărat ciudat că atacarea Irakului a fost o primă prioritate a administrației, a fostului secretar al Trezoreriei, Paul O’Neill, și a șefului antiterorist Richard Clarke, din ianuarie 2001. Care au fost însă motivele reale pentru care s-a declanșat războiul: banii care puteau fi făcuți acolo și puterea ce trebuia câștigată acasă.”
În citatul de mai sus au fost prezentate multe aspecte din perspectivă istorică. Care este, însă, situația în prezent? Ei bine, sistemele politic, legal, guvernamental, militar și medical, precum și sindicatele au fost toate compromise. Din punct de vedere financiar, SUA sunt adânc înglodate în datorii (mai ales către China). „Ei” vindeau activele corporative și de țară și acum pur și simplu își „însușesc” numerarul pentru a-și plăti datoriile pentru jocurile murdare, în valoare de peste 850 miliarde de dolari, acum când sistemul fiscal și sistemul bancar al Rezervei Federale sunt scăpate de sub orice control, clasa de mijloc demoralizată și înspăimântată este rapid dizolvată, reputația mondială a SUA este spulberată mai mult decât oricând în istorie, iar valoarea dolarului continuă să scadă.
Infrastructura și mediul înconjurător se deteriorează, în timp ce corupția corporatistă și politica agresivă, fanatismul și rasismul sunt tot mai evidente, sursele tradiționale de știri au devenit centre profitabile pentru administrație, iar procesele de votare nu prezintă încredere. Nu este imaginea sănătoasă a progresului și a speranței cu care americanii fuseseră obișnuiți înainte de anii șaizeci – înainte ca frații Kennedy și dr. Martin Luther King Jr. să fie asasinați. Alegerile care vor urma vor fi cu adevărat critice pentru supraviețuirea modului democratic de viață al SUA – și în consecință al întregii lumii.
Se pare că ultimele alegeri din SUA au demonstrat că o majoritate a americanilor cred că sistemul este putred și doresc o schimbare.
Este timpul ca oamenii să fie educați și motivați să caute și să-și recapete simțul pierdut al moralității. (Este tot la fel de clar și valabil și pentru noi, românii, n.b.).
Următorul pas, care este stringent necesar, este corectarea acestei situații deplorabile. Va fi nevoie de o conducere foarte puternică, pasionată, înțeleaptă și motivată. Accentul ar trebui să fie pus pe „motivare”, deoarece un astfel de lider trebuie să eludeze media părtinitoare, în timp ce rezistă tentației de a permite unor influențe mai vechi, corupte, să-și recâștige controlul.
Este necesar să existe noi legi și/sau reguli aplicabile, în special în sistemele electorale și financiare. Legile și regulile sunt de obicei create, modificate și puse în aplicare după ce anumite lucruri s-au petrecut.
De asemenea, fiți conștienți de faptul că este foarte dificil ca oamenii să se opună controlului exercitat de stat atunci când nu au bani pentru a-și cumpăra alimente, îmbrăcăminte, nu au adăpost, și cu atât mai puțin arme cu care să opună rezistență. În orice caz, permiteți ca aceasta să fie o lecție importantă – fascismul și democrația nu se amestecă … așa că ar fi mai bine să fie consolidată repede democrația, cât încă se mai poate!
În cele din urmă, pentru a ieși din această nebunie, unul dintre primii pași imperativi, pe măsură ce sunt reparate daunele făcute, ar trebui să fie urmărirea penală a tuturor celor implicați în actele criminale pe care acest grup nemilos de criminali internaționali le-a comis – nu din răzbunare, ci spre da un exemplu puternic, astfel ca, indivizi cum sunt membrii acestei malefice familii și slujitorii lor să renunțe pentru totdeauna la orice încercare de a împiedica mersul omenirii către libertatea universală.
yogaesoteric
11 noiembrie 2018

sâmbătă, 10 noiembrie 2018

Osho: Dacă înţelegeţi acest secret, puteţi fi fericiți 24 de ore pe zi...



Atunci când iubeşti, eşti plin de bucurie. Când nu poţi iubi, nu ai cum să fii fericit. Bucuria este o funcţie a iubirii, o umbră a acesteia. Ea urmează pretutindeni iubirea.

De aceea, deschideţi-vă din ce în ce mai mult faţă de iubire şi veţi deveni din ce în ce mai fericiţi. Nu va trebui să vă intereseze dacă iubirea vă este returnată sau nu; aceasta nu are nici cea mai mică importantă. Fericirea urmează pretutindeni iubirea, indiferent dacă aceasta din urmă este returnată sau un, sau dacă celălalt îi răspunde cu aceeaşi monedă.

În aceasta constă rezultatul iubirii, în faptul că valoarea ei este intrinsecă. Ea nu depinde de răspunsul celuilalt, ci vă aparţine în întregime dumneavoastră. Nu contează nici pe cine iubiţi: poate fi un câine, o pisică, o piatră sau un copac.

Aşezaţi-vă lângă o stâncă, cu o atitudine plină de iubire. Purtaţi un mic dialog. Sărutaţi piatra şi aşezaţi-vă pe ea. Simţiţi-vă una cu ea şi dintr-o dată veţi simţi un val de energie dublată de o bucurie imensă. Poate că piatra nu a răspuns iubirii dumneavoastră – sau poate că a făcut-o, dar aceasta nu are nicio importanţă. Cert este că iubirea dumneavoastră a generat acest val de fericire.

Cine iubeşte este fericit. De înţelegeţi acest secret, puteţi fi fericit 24 de ore pe zi. Dacă sunteţi plin de iubire timp de 24 de ore pe zi, fără să mai depindeţi de un obiect al iubirii, veţi deveni din ce în ce mai independent, căci veţi putea iubi fără ca cineva să fie de faţă. Veţi putea iubi chiar şi golul din jurul vostru. Chiar dacă sunteţi singur în cameră, veţi umple întreaga cameră cu iubirea voastră. Chiar dacă vă aflaţi într-o închisoare, o veţi putea transforma instantaneu într-un templu. În clipa în care o veţi umple cu iubire, ea nu va mai fi o închisoare. Invers, un templu poate deveni o închisoare dacă nu este umplut cu iubire.

Fragment din cartea Farmacie pentru suflet, de Osho

Citiți și:

yogaesoteric
6 noiembrie 2018

miercuri, 7 noiembrie 2018

Case pentru toată lumea prin… tehnologia imprimării 3D?! O imprimantă 3D poate construi o locuință solidă, ieftină, într-o singură zi!

(VIITORUL E.....ACUM !
La nivel global, inclusiv în România, se manifestă o criză cronică de locuințe. Locuințele libere sau nou-construite, atâtea câte sunt, se vând la prețuri pe care numai puțini dintre noi le pot achita fără a se împovăra cu datorii pe termen lung. O companie americană a arătat, însă, că se pot construi case solide oriunde e nevoie, într-un timp record și la prețuri pe care și le pot permite inclusiv persoanele cu venituri sub medie.
Este vorba despre un start-up pe nume Icon, care construiește case prin tehnologia printării 3D. Compania plănuiește, într-o primă fază și-n scop demonstrativ, să construiască 100 case de 60 de metri pătrați, pe care să le ofere unor familii nevoiașe din El Salvador. Acest proiect, realizat prin colaborarea cu o organizație de binefacere, va avea durata de 18 luni. Pentru realizarea caselor va fi utilizată o imprimantă (Vulcan), ce poate construi/printa case cu suprafețe de până la 74 de metri pătrați. Costul unei astfel de case este, în prezent, de 10.000 dolari, însă în viitor se estimează că o asemenea locuință va costa aproximativ 4.000 de dolari.
După cum precizează compania, aceeași tehnologie ieftină și rapidă va putea fi utilizată și pentru construirea unor adăposturi solide pe… planeta Marte (când va veni vremea colonizării sale). Până atunci, ca să fim realiști, ar trebui rezolvată criza de locuințe de pe urma căreia suferă pământenii. La nivel planetar, există 1,2 miliarde de persoane care locuiesc în condiții improprii, în case lipsite de un minim confort.
Casele produse de către compania Icon din Austin (Texas) se pot printa, prin utilizarea betonului, într-un timp foarte scurt. Finalizarea lor durează între 12 și 24 de ore. Fiecare casă de 60 de metri pătrați conține un living încăpător, un dormitor, o verandă, baie. Acoperișul este singura parte ce nu se obține prin imprimarea 3D.
În curând, printerul Vulcan va fi transportat în El Salvador, pentru a produce locuințele destinate oamenilor nevoiași. Pentru construirea unei asemenea imprimante 3D de mari dimensiuni, capabilă să printeze o casă, este necesară o investiție de 250.000 de dolari. Cu ajutorul acestei instalații complexe, compania speră să construiască cel puțin 1000 de case. Avantajul printării 3D este că se fac economii importante de bani, timp și materiale de construcții.
Tehnologia printării 3D a fost inventată în anii ’80, de inginerul și fizicianul Chuck Hull. După cum o imprimantă clasică „desenează” o mulțime de puncte pe o coală de hârtie, în scopul compunerii unei imagini, la fel și un printer 3D va turna materialul de construcție (în cazul nostru betonul proaspăt preparat) în straturi succesive, pentru obținerea unui obiect, pe baza informației furnizate de un computer. Pierderile de material sunt minime iar diferențele dintre proiect și „produsul final” vor fi neglijabile!

Citiți și: 
yogaesoteric
7 noiembrie 2018

Când te nedreptăţeşte cineva, să te gândeşti că nu te nedreptăţeşte din răutate, ci pentru că aşa a văzut el lucrurile



– Părinte, de multe ori, atunci când mi se face o observaţie, mi se pare că trebuie să dau explicaţii şi spun: „Da, aşa este, dar…”.

– Ce-ţi trebuie „dar”? „Dar” nu are… sare şi pe toate le preschimbă în sensul cel rău. Să spui: „Iartă-mă! Cu rugăciunile Sfinţiei Voastre altă dată voi lua aminte”.

– Părinte, atunci când cineva trage o concluzie greşită despre o acţiune a mea, trebuie să explic cum am acţionat?

– Dacă ai putere duhovnicească, adică smerenie, să primeşti cum că tu ai greşit şi să nu vorbeşti. Lasă ca să te îndreptăţească Dumnezeu. Dacă nu vorbeşti tu, va vorbi Dumnezeu după aceea. Vezi, Iosif, atunci când fraţii lui l-au vândut, oare a spus: „Sunt fratele lor; nu sunt rob. Tatăl meu mă iubea mai mult decât pe ceilalţi copii ai lui”? Nu a vorbit, dar după aceea a vorbit Dumnezeu şi l-a făcut împărat. Ce crezi? Oare Dumnezeu nu poate descoperi adevărul? Şi dacă Dumnezeu descoperă adevărul pentru folosul tău, bine. Dar dacă nu-l descoperă, tot pentru folosul tău va fi.

Când te nedreptăţeşte cineva, să te gândeşti că nu te nedreptăţeşte din răutate, ci pentru că aşa a văzut el lucrurile. Apoi, dacă nu are răutate, Dumnezeu îl va vesti, va înţelege că a nedreptăţit şi se va pocăi. Numai atunci când există răutate, Dumnezeu nu vesteşte, pentru că frecvența în care lucrează Dumnezeu este smerenie-dragoste.

Sfântul Paisie Aghioritul


yogaesoteric
3 noiembrie 2018 

luni, 5 noiembrie 2018

Cazul Alfie Evans: Statul împotriva cetățeanului. O analiză de Bogdan Stanciu


Încălcarea de către autoritățile britanice a obligațiilor internaționale cu privire la copii, persoane cu handicap și a eticii medicale în cazul copilului Alfie Evans

Cazul foarte mediatizat al minorului britanic Alfie Evans (decedat în aprilie 2018) nu este doar un exemplu al pericolului pe care îl reprezintă uzurparea de către autoritatea publică a autorității parentale sau al eșecului unui sistem medical, ci în primul rând arată cât este de insidioasă concepția conform căreia drepturile sunt mai degrabă privilegii acordate și retrase de guverne – și nu drepturi inerente condiției de ființă umană, pe care statul este necesar să se limiteze la a le recunoaște și proteja.
Cu atât mai mult considerăm că acest caz nu poate fi trecut cu vederea, cu cât suntem în pragul celei de-a 70-a aniversări a proclamării Declarației Universale a Drepturilor Omului, în conformitate cu care „Orice persoană are dreptul la o orânduire socială și internațională în care drepturile și libertățile expuse în prezenta Declarație pot fi pe deplin înfăptuite” (art. 28).
I. Datele cazului
Alfie Evans s-a născut în data de 9 mai 2016 la Spitalul pentru femei din Liverpool. Născut la termen, cu greutate normală, a fost externat după trei zile. Mama lui Alfie avea 18 ani atunci, iar Tom, tatăl său, 19. Primele simptome ale bolii au apărut în iulie 2016, când s-a observat că Alfie are strabism divergent. Alfie zâmbea din ce în ce mai rar, dormea așa de mult că părinții săi începuseră să se îngrijoreze și după șase luni nu mai era niciun dubiu: copilul prezenta semne clare de dezvoltare întârziată majoră.
După consultațiile din clinica ambulatorie de pediatrie a spitalului Alder Hey în noiembrie 2016, medicii nu au reușit să stabilească un diagnostic concluziv al afecțiunii și nici să indice un tratament. În aceste condiții, spitalul a solicitat o declarație cum că suportul permanent pentru respirație nu era în interesul superior al lui Alfie și, ținând cont de circumstanțe, nu era legală continuarea unui astfel de tratament. Părinții lui Alfie, Tom Evans și Katie James, s-au opus amândoi acestei solicitări. Solicitarea înaintată de Alder Hay a fost pentru prima oară audiată în instanță pe 19 decembrie 2017. Avocatul părinților a înaintat o nouă cerere de anulare a audierilor în data de 19 decembrie, însă Curtea a respins-o și a autorizat desemnarea unui expert, înregistrând cazul pentru audiere.
O întâlnire de mediere a avut loc pe 8 ianuarie 2018, prin care nu s-a ajuns la nicio înțelegere.
20 februarie 2018. Judecata instanței de fond (Curtea Superioară de Justiție) (1) – Judecătorul a decis că nu era în interesul superior al lui Alfie să continue să primească suport respirator și că suprimarea acestuia era legală și în interesul superior al copilului; că acesta ar trebui să primească doar îngrijire paliativă; că „detubarea și îngrijirea paliativă vor avea loc la Spitalul Alder Hay”.
6 martie 2018. Judecata Curții de Apel – Curtea de Apel a respins cererea părinților de a transfera copilul în altă țară, întrucât acest transfer „nu ar avea cum să fie în interesul (său) superior”.
20 martie 2018. Judecata Curții Supreme (2) – Curtea Supremă a respins cererea părinților de solicitări suplimentare, susținând astfel decizia instanței inferioare ca temeinică, în concordanță cu legile internaționale și domestice. Alfie Evans urma astfel să fie deconectat de la aparatul respirator.
28 martie 2018. Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (3) – În cauza Evans c. Regatul Unit (cererea nr. 14238/18), CEDO a constatat că cererea este inadmisibilă și că nu există nicio violare a drepturilor și libertăților prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CoEDO). Curtea a refuzat de asemenea cererea solicitanților pentru o măsură provizorie (în conformitate cu Regulamentul 39 din Regulamentele Curții).
Din 28 martie 2018, părinții lui Alfie au insistat ca spitalul că amâne data deconectării copilului de la aparatul de susținere a respirației.
11 aprilie 2018. Ordinul instanței de fond – Curtea a stabilit ziua și ora la care urma să se renunțe la sistemul de respirație asistată.
16 aprilie 2018. Judecata Curții de Apel (Habeas Corpus) – Curtea a declarat că cererea pentru habeas corpus este inadmisibilă și astfel recursul este respins. Deci, părinții nu au dreptul să folosească ordonanța habeas corpus pentru a obține custodia copilului lor dacă acest lucru nu este în interesul acestuia și nu vor avea niciun drept de a decide tratamentul copilului în viitor. Cererea habeas corpus a fost motivată pe baza „reținerii în mod ilegal” a lui Alfie în spital și se întemeia pe articolul 5 din CoEDO, articolul 56 din TFUE, dreptul la sănătate și dreptul la protecția sănătății, ambele prevăzute de articolul 11 al Cartei Sociale Europene.
20 aprilie 2018. Judecata Curții Supreme (4) – Curtea Supremă a respins cererea de constatare a violării drepturilor părinților prin împiedicarea lor de a duce minorul la un spital din Roma, dar totodată decide că pot lua copilul acasă: „Nu este în interesul superior al lui Alfie Evans nici să stea în spitalul Alder Hay, fiind tratat așa cum este pe moment, și nici să plece în străinătate în același scop. Prin urmare, continuarea reținerii sale nu este legală (…). Așadar, externarea sa, la care are dreptul, reprezintă eliberarea de orice obligație la tratament, care nu este în interesul său.”
20 aprilie 2018. Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (5) – În cauza Evans c. Regatul Unit (nr. 18770/18) care reclama privarea de libertate și o violare a articolului 5 (dreptul la libertate și securitate) din CoEDO, Curtea a constatat că cererea este inadmisibilă. Curtea a refuzat de asemenea solicitarea reclamanților pentru instituirea unei măsuri provizorii, conform Regulamentului 39 din Regulamentele Curții.
20 aprilie 2018. Seara, Alfie Evans a fost deconectat de la echipamentul de susținere a vieții. În aceeași zi, Ministerul Afacerilor Externe din Italia i-a acordat copilului cetățenie italiană pentru a ușura demersul de aducere în Italia pentru tratament. Abia la 10 ore de la deconectare a fost reluată alimentarea cu oxigen (fără dispozitivul de suport respirator inițial) și apă. Alimentația a fost reluată abia după 28 de ore.
24 aprilie 2018. Cererea părinților de a-l duce pe Alfie în Italia la spitalul Bambino Gesu din Roma a fost respinsă. Părinții au apelat a doua zi decizia.
28 aprilie 2018. Alfie Evans moare.
Comunitatea internațională își exprimă îngrijorarea
Papa Francisc a susținut eforturile părinților lui Alfie Evans de a aduce copilul la spitalul Bambino Gesu din Roma și a asigurat o ambulanță militară aeriană în acest scop. Episcopi polonezi (6), americani (7) și brazilieni (8) au susținut drepturile parentale, precum și dreptul la viață și dreptul la cel mai înalt standard de sănătate posibil al copilului.
Guvernul italian i-a oferit cetățenie italiană minorului Alfie Evans, în sprijinul părinților de a asigura dreptul la viață si la cel mai înalt standard de sănătate posibil copilului lor.
Andrzej Duda (9), Președintele Republicii Polone, Antonio Tajani, Președintele Parlamentului European (10) și doi membri ai Parlamentului European, Stephen Woolfy și Jeffrey Donaldson, și-au declarat de asemenea sprijinul pentru eforturile părinților.
Alianța de Etică Medicală (11) a emis o declarație (12) în care se arată că „Acțiuni precum aceasta au adus acum Spitalul Alder Hey în atenția întregii lumi și, implicit, discreditează întreaga noastră profesie. Tirania medicală trebuie să înceteze. (…) Cerem autorităților să îi permită lui Alfie transferul sigur la Roma”.
II. Considerații din perspectiva bioeticii. Alfie Evans – victima eutanasiei pasive nonvoluntare
Analizând din perspectiva eticii actului medical, observăm că în decizia privindu-l pe minorul Evans au fost invocate dreptul la o moarte demnă, interesul minorului și interesele societății. Notăm că, pe lângă faptul că nu există un „drept la moarte” recunoscut universal, spre deosebire de dreptul la viață, în plus în Marea Britanie eutanasia este ilegală.
Presupunând că ar exista sau ar trebui să existe un drept la moarte, se nasc întrebări precum cine îl exercită și cine decide momentul morții? Medicii, judecătorii, administrația, legislația, individul sau familia? Ce se petrece atunci când persoana este în comă sau nu are discernământ?
Întrebările acestea nu sunt noi. Ele au fost puse încă din anii 1960, când tehnologia medicală a avansat suficient pentru ca funcțiile vitale ale organismului uman să poată fi susținute artificial perioade îndelungate de timp (dar cu costuri foarte mari).
Un prim răspuns a venit în 1991, în cazul de referință (devenit izvor de drept) Helga Wanglie (13). Wanglie, o bătrână de 87 de ani, se afla de peste un an în stare vegetativă permanentă, conectată la un respirator. Spitalul unde era internată pacienta a făcut apel la justiție pentru a decide asupra oportunității prelungirii îngrijirilor medicale. Curtea a stabilit că numai familia poate hotărî în această privință. Statul și Justiția pot interveni doar prin adoptarea de garanții procedurale, ținând cont de posibilitatea unor excese în cazul familiilor lipsite de scrupule care doresc să întrerupă, în mod nejudicios, tratamentul. Cu alte cuvinte, în cazul Evans, doar părinții se aflau în drept de a decide.
În cazul Nancy Cruzan, pacienta se afla de șapte ani în stare vegetativă permanentă, după un accident de automobil suferit în 1983 și era menținută în viață prin alimentație artificială prin tub. În 1987, conducerea spitalului a cerut să i se scoată tubul de alimentare pentru ca ea să poată muri. Curtea Supremă a Statului Missouri a respins, în 1988, cererea cu o motivație formulată pe baza interesului absolut al statului în apărarea vieții. În 1990, Curtea Supremă a SUA (tribunalul constituțional federal) a susținut opinia celei din Missouri (14).
Viața și sănătatea sunt drepturi naturale care țin de intimitatea și autonomia persoanei. În sec. XIX, John Stuart Mill, în eseul său „Despre libertate” (On Liberty) (15), apăra valori ca intimitatea și autonomia personală în opoziție cu puterea din ce în ce mai mare a guvernelor asupra cetățenilor. Intimitatea și autonomia personală devin condiții de limitare a ceea ce guvernele pot sau nu pot impune cetățenilor. Mill susține că singurul scop pentru care poate fi exercitată puterea asupra unui membru al societății, împotriva voinței sale, este pentru a preveni lezarea drepturilor altora. Or, Alfie Evans și părinții săi nu lezau prin nimic drepturile altora.
Un alt motiv invocat a fost acela că sumele relativ mari utilizate pentru a-l ține în viață pe Alfie Evans ar putea fi utilizate pentru un număr mai mare de beneficiari și cu o eficiență superioară. Chiar dacă acceptăm teoria utilitarismului („o cotă cât mai mare de fericire pentru cât mai mulți”) notăm că acesta se poate justifica doar pentru cheltuieli din fonduri publice; or, în cazul Evans, cheltuielile erau suportate din fonduri private. Însă, chiar cu acest amendament, notăm că aderența la un sistem de valori utilitarist poate duce în capcana unor concepte nu doar deja repudiate de istorie, dar condamnate explicit de legislația internațională: eutanasia economică și darwinismul social.
Medicii și spitalul au ridicat problema speranței de viață, a calității vieții și a inutilității tratamentelor.
Speranța de viață, în termeni medicali, semnifică o acumulare de informații care urmează a fi prelucrate și înțelese adecvat. Ea variază cu momentul evaluării sau cu o multitudine de alte variabile și este grevată de subiectivism. De exemplu, în cazul Karen Quinlan (16), deși s-a apreciat că va supraviețui câteva ore după deconectare, ea a supraviețuit timp de peste 10 ani.
Calitatea vieții este și mai subiectivă și este determinată de valorile la care se raportează persoana respectivă și care pot fi foarte diferite față de valorile celui care face aprecierea.
Speranța de viață și calitatea vieții, când sunt folosite ca argument pentru alocarea de resurse, se transformă din probleme medicale într-unele morale.
Tratamentele inutile constituie un subiect care este abordat în lucrările științifice relativ recent (din 1988). Nici până în prezent nu există o definiție unanim acceptată:
• American Thoracic Society (17) apreciază că o intervenție este inutilă atunci când este foarte puțin probabil ca ea să determine o supraviețuire „cu sens”.
• American Heart Association (18): Resuscitarea cardio-respiratorie este inutilă atunci când nu există raportări privind supraviețuiri în acele circumstanțe, în studii cu design corespunzător.
• Critical Care Society (19): tratamentul este inutil atunci când nu își poate atinge scopul și/sau acesta este extrem de costisitor sau cu beneficii incerte/nepotrivite.
• Lawrence J. Schneiderman & colab. (1990): Un tratament este inutil dacă un pacient nu are capacitatea de a aprecia rezultatele unui tratament medical, dacă tratamentul nu-l face independent față de aparatele de menținere a vieții sau dacă tratamentul are șanse de succes mai mici de 1 la 100.
O astfel de abordare poate fi acceptabilă pentru administratorii sistemului de sănătate, dar nu și pentru medici. Scopul profesiei medicale este tratarea și nu abandonarea pacienților. Orice decizie cu privire la pacienții grav bolnavi trebuie să fie luată în interesul maxim al acestora, și nu după ceea ce este mai „convenabil” pentru familie, medici sau spital. Indiferent de argumentele de tip medical, viața umană are o valoare intrinsecă, în orice formă a sa, chiar și în cel mai timpuriu și nediferențiat stadiu al existenței embrionare.
În esență, apreciem că decizia luată de justiția britanică exprimă o realitate tristă: triumful relativismului și afirmarea unui nou „umanism”. Secularizarea excesivă, excluderea spiritualității din viața cotidiană, negarea Divinității și a sacrului, abandonarea moralei clasice ne pun în situații absurde: creăm mijloace prin care suntem capabili să prelungim viața, dar nu suntem capabili să le utilizăm într-un climat etic. Nu întâmplător judecătorul care a luat aceste decizii este secularist, utilitarist-pragmatic și militant pentru „libertatea” sexuală (20).
În concluzie, cazul Alfie Evans are toate caracteristicile eutanasiei pasive nonvoluntare,într-o țară care nu a legalizat eutanasia. El dezvăluie criza de sens a societății contemporane determinate de abandonarea unor noțiuni esențiale din punct de vedere moral, și anume sanctitatea vieții și valoarea vieții.
III. Statutul legal al cazului Evans, conform legislației internaționale
Drepturile Copilului. Obligațiile Statului și limitele intervenției acestuia
Argumentele juridice prezentate în motivațiile deciziilor emise de instanțe au avut la bază „interesele copilului”.
Curtea Superioară de Justiție (Divizia pentru familie) în hotărârea din 20 februarie 2018 a decis, exprimându-și respectul față de demnitatea și autonomia copilului, atât dezacordul față de continuarea susținerii respirației, cât și față de transferarea copilului la un alt spital. Cu toate acestea, demnitatea umană, care este principiul fundamental al drepturilor omului, poate fi protejată doar atunci când se beneficiază complet de acele drepturi specifice care sunt prevăzute în Convenția ONU privind Drepturile Copilului (în continuare CDC). Acest aspect este important mai ales în relație cu drepturi precum dreptul la viață (art. 6 CDC), dreptul copilului de a beneficia de cel mai înalt standard de sănătate posibil și de dispozitive pentru tratamentul bolii și recuperarea sănătății (art. 24 CDC) și dreptul la tratament special al copilului cu dizabilități (art. 23 CDC). Acestea reprezintă interesul superior al copilului. În plus, care este interesul superior al copilului într-o situație vulnerabilă ar trebui judecat și în raport cu normele cuprinse în Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități – CDPD (articolele 5, 7, 10, 12 și 26 ale acestei Convenții) (21).
Considerând dreptul la cel mai înalt standard de sănătate posibil, cât și accesul, la un preț convenabil, la îngrijire medicală de calitate ca fiind un drept inerent al tuturor copiilor, inclusiv al celor cu dizabilități, aceste două reguli ar trebui să fie avute în vedere (22).
În primul rând, copiilor cu dizabilități ar trebui să le fie oferită fără discriminare asistență medicală (art. 2 CDC); și în al doilea rând, Statul care oferă servicii de sănătate ar trebui, mai ales dacă așa cere situația, să coopereze cu organizațiile internaționale cât și cu alte State.
În cazul lui Alfie Evans, așa cum am arătat, ministerul italian al Afacerilor Externe a oferit o astfel de cooperare, refuzată însă de britanici.
Drepturile și responsabilitățile parentale. Dreptul copilului la cel mai înalt standard de sănătate posibil
Conform art. 3 (1) din CDC, în toate acțiunile ce privesc copiii, întreprinse de instituții de asistență socială publice sau private, tribunale, autorități administrative sau corpuri legislative, interesul superior al copilului trebuie să primeze. Aceeași obligație se aplică părinților. De asemenea, art. 18 (1) din CDC susține că Statele părți trebuie să depună toate eforturile pentru a asigura recunoașterea faptului că ambii părinți au responsabilități comune și în creșterea și dezvoltarea copilului și că acestea sunt prima și cea mai importantă îndatorire a lor.
Principiul similar de întâietate a părintelui este confirmat în art. 24 (1) al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (în continuare PIDCP) care prevede că este responsabilitatea familiei de a garanta protecția necesară copilului și că părinții sunt cu precădere responsabili de crearea condițiilor favorabile dezvoltării personalității copilului și beneficierii de drepturile recunoscute în PIDCP. Dezvoltarea (fizică, mentală, spirituală, morală și socială) a copilului este asigurată de părinți, și doar în temeiul principiului subsidiarității, Statele ajută (23) părinții și pe cei responsabili pentru copil să implementeze acest drept și, în caz de necesitate, vor acorda asistență materială și programe de sprijin, mai ales în materie de nutriție, haine și locuință (art. 27 (3) CDC) (24). Aceeași regulă se aplică atunci când se exercită dreptul copilului la cel mai înalt standard de sănătate posibil. Conform art. 24 (2) din CDC, părinții ar trebui să își ducă la îndeplinite responsabilitățile, acționând întotdeauna în interesul copilului, cu sprijinul Statului în caz că acesta este necesar.
Principiile de responsabilitate parentală prioritară susținută de stat în baza subsidiarității, menționate mai sus, ar trebui să fie interpretate, în cazul lui Alfie Evans, împreună cu obligațiile primare ale statului de a-i asigura copilului cel mai înalt standard de sănătate și facilități de tratament al bolii și recuperare a sănătății (art. 24 (1) CDC). Conținutul normativ al articolului 24 (1) CDC garantează dreptul copiilor la servicii de sănătate de calitate, care includ servicii de prevenire, promovare, tratament, reabilitare și îngrijire paliativă (25), și definește obligațiile principale, printre care dezvoltarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor și planurilor de acțiune prevăzute în buget, care constituie o abordare bazată pe drepturile omului pentru respectarea dreptului copilului la sănătate (26).
Pentru stabilirea celui mai bun interes al copilului, fie de către părinți, fie de către stat, scopul final al interesului superior al copilului ar trebui să fie beneficierea de drepturile recunoscute în CDC și dezvoltarea holistică a copilului (27).
Din informațiile la dispoziția publicului, spitalul Bambino Gesu din Roma, cât și câteva spitale din Milano și Munchen erau pregătite să ofere copilului un diagnostic suplimentar și un posibil tratament. Doctorul pediatru polonez Izabela Pełgan, care l-a examinat pe Alfie Evans în ianuarie 2018, a confirmat că este recomandat un diagnostic suplimentar, întrucât copilul nu este în stare terminală și reacționează în mod perceptibil la prezența tatălui său și a altor stimuli, deschizându-și ochii, sugând suzeta, închizându-și pleoapele, retrăgându-și membrele după aplicarea presiunii. Având în vedere aceste premise viabile, ambii părinți ai copilului au recunoscut că un diagnostic suplimentar în Italia era în interesul superior al copilului lor, ca aplicare a dreptului acestuia la cel mai înalt standard de sănătate posibil (art. 24 (1) CDC).
Curtea Superioară de Justiție a admis că transferul la spitalul Bambino Gesu ar fi meritat riscul, dacă ar fi existat posibilitatea unui tratament (28). Cu toate acestea, judecătorii nu au considerat circumstanțele arătate ca suficiente în acest sens.
IV. Violări ale obligațiilor internaționale comise de Statul britanic
În opinia semnatarilor prezentei, în cazul Alfie Evans Statul britanic, prin autoritățile sale medicale și judiciare, a încălcat prevederile art. 6 (1), art. 7 și art. 24 (1) ale Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; art. 3 (1), art. 18 (1), art. 24 (1), art. 24 (2) și art. 27 (3) ale Convenției ONU privind Drepturile Copilului; articolele 5, 7, 10, 12 și 26 ale Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
De asemenea, opinăm că au fost încălcate prevederile Codului Internațional al Eticii Medicale al Asociației Medicale Mondiale (29), în ce privește primele două îndatoriri ale medicului față de pacientul său: aceea de a avea permanent în vedere respectul față de viața umană și aceea de a acționa în cel mai bun interes al pacientului său.
V. Concluzii
Cazul Evans se constituie într-un precedent amenințător la adresa vieții de familie, a drepturilor și responsabilităților parentale, a dreptului la viață și a recunoașterii interesului superior al copilului de a primi cel mai înalt standard posibil de îngrijire medicală.
Cu atât mai mult considerăm că acest caz nu poate fi trecut cu vederea, cu cât suntem în pragul celei de-a 70-a aniversări a proclamării Declarației Universale a Drepturilor Omului, în conformitate cu care „Orice persoană are dreptul la o orânduire socială și internațională în care drepturile și libertățile expuse în prezenta Declarație pot fi pe deplin înfăptuite” (art. 28) (30).
Susținând decizia autorităților medicale de a substitui aprecierea lor celei a părinților, justiția britanică a călcat pe urmele autoritarismului care dintotdeauna a căutat să pună copiii sub controlul unui sistem în care „experți” pot anula deciziile părinților, iar organismele de ordine publică sunt folosite pentru a monitoriza și posibil controla reacțiile cetățenilor.
Cazul Alfie Evans nu este doar un exemplu al pericolului pe care îl reprezintă uzurparea de către autoritatea publică a autorității parentale sau al eșecului unui sistem medical, ci în primul rând arată cât este de insidioasă concepția confirm căreia drepturile sunt mai degrabă privilegii acordate și retrase de guverne – și nu drepturi inerente condiției de ființă umană, pe care Statul trebuie să se limiteze la a le recunoaște și proteja.
Disprețul față de semnificația autentică a noțiunii de drepturi ale omului este predominant în lumea politică și medicală de astăzi și este perceptibil în conflictul dintre asigurarea dreptului la viață și legiferarea pe scară largă a avortului, însoțită chiar de subvenționarea publică (încurajarea) acestuia sau în dispute precum cea a vaccinării „obligatorii”.
Înțelegerea corectă a drepturilor omului și a principiului non-agresiunii care decurge din acestea este cheia unei societăți libere. Educarea indivizilor în această direcție este esențială în protejarea viitorilor Alfie Evans, care pot apărea chiar în țara noastră, ca și pentru respectarea valorilor morale esențiale conviețuirii într-o societate liberă.
Note: 
1. https://www.judiciary.gov.uk/judgments/alder-hey-nhs-trust-v-evans/
2. https://www.supremecourt.uk/cases/docs/alfie-evans-order-200318.pdf
3. http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-6046074-7771568
4. https://www.supremecourt.uk/docs/in-the-matter-of-alfie-evans-court-order.pdf
5. https://www.echr.coe.int/Documents/Decision_Evans_v_UK.pdf
6. http://episkopat.pl/stanowisko-zespolu-ekspertow-kep-ds-bioetycznych-w-sprawie-alfiego-evansa
7. https://twitter.com/USCCB/status/989167178372059136
8. https://www.lifesitenews.com/news/brazilian-bishops-express-their-support-for-alfie-evans-in-a-video-and-publ
9. https://twitter.com/AndrzejDuda/status/989054152155258880
10. https://twitter.com/EP_President/status/988750374650699776
11. Asociația de Etică Medicală (Medical Eyhics Association) este o coaliție formată din membri ai personalului medical și organizații medicale care promovează dezbaterea în corpul medical și în publicul general a aspectelor etice ale medicinei. Se inspiră din Declarația de la Geneva (1948) și din Jurământul lui Hipocrate.
12. http://www.medethicsalliance.org.uk/press-release-alfie-evans.html
13. https://www.nytimes.com/1991/01/10/us/as-family-protests-hospital-seeks-an-end-to-woman-s-life-support.html
14. https://en.wikipedia.org/wiki/Cruzan_v._Director,_Missouri_Department_of_Health
15. https://www.utilitarianism.com/ol/one.html
16. http://www.ou.edu/englhale/quinlan.html
17. https://www.thoracic.org/professionals/clinical-resources/critical-care/
18. http://www.heart.org/HEARTORG/
19. http://www.sccm.org/Pages/default.aspx
20. Anthony Hayden, judecătorul instanței de fond, este membru al Bar Lesbian and Gay Group (BLAGG) și co-autor al unei lucrări despre relațiile homosexuale și pertinența acestora pentru drepturile copiilor.
21. Par. 75 of the General Comment No. 14 (2013) on the right of the child to have his or her best interests taken as a primary consideration (art. 3, para 1) adopted by the Committee on the Rights of the Children.
22. Vezi și art. 12 al PIDCP și art. 26 al CDPD.
23. Par. 6 of the General Comment No. 17: Article 24 (Rights of the child) adopted by the Human Right Committee.
24. Par. 78 of the General Comment No. 15 (2013) on the right of the child to the enjoyment of the highest attainable standard of health (art. 24)
25. Par. 25 of the General Comment No. 15 (2013) on the right of the child to the enjoyment of the highest attainable standard of health (art. 24)
26. Par. 73 of the General Comment No. 15 (2013) on the right of the child to the enjoyment of the highest attainable standard of health (art. 24)
27. Par. 51 of the General Comment No. 14 (2013) on the right of the child to have his or her best interests taken as a primary consideration (art. 3, para 1) adopted by the Committee on the Rights of the Children.
28. Par. 64 of the Judgement of the High Court Justice (Family Division) in case between Alder Hey Children’s NHS Foundation Trust and Mr Thomas Evans, Ms Kate James and Alfie Evans of 20th February 2018.
29. https://www.wma.net/policies-post/wma-international-code-of-medical-ethics/
30. Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Organizația Națiunilor Unite la data de 10 septembrie 1948 http://www.ohchr.org/EN/UDHR/Documents/UDHR_Translations/rum.pdf
31. British police: Social media posts about Alfie Evans are ‘being monitored’ https://www.lifesitenews.com/news/british-police-social-media-posts-about-alfie-are-being-monitored

Citiți și: 
yogaesoteric
2 noiembrie 2018