luni, 25 iunie 2018

Scrisoare deschisă către politicieni, jurnaliști și susținătorii căsătoriilor homosexuale

În legătură cu „drepturile homosexualilor (LGBT)”, mulţi oameni de bună credinţă sunt sensibili la argumentul „libertăţii pentru toţi” şi „toleranţei”, însă, după cum se va vedea în continuare, în occident, unde persoanele LGBT au dobândit drepturi, situaţia ajunge exact invers, heterosexualii fiind aceia care se văd lipsiţi de dreptul la o altă opinie şi la propriul lor mod de viaţă, în toate statele lumii ajungându-se adesea la situaţii incredibile și aberante.
Aşadar, de ce nu suntem de acord, noi, cei care alcătuim o mare majoritate din populaţia acestei ţări, cu „căsătoriile homosexuale”? Nu pentru că am fi nişte oameni răi, ci pentru că:
• Nu dorim ca în grădiniţe şi în şcoli, copiii să fie învăţaţi că homosexualitatea este normală, că este doar un alt mod de viaţă; nu dorim ca, în concordanţă cu „teoria gender”, copiii să fie încurajaţi să-şi nege sexul biologic, insistându-se asupra lor să-şi aleagă singuri sexul preferat (şi să-şi înceapă viaţa sexuală cât mai repede), aşa cum s-a petrecut, de exemplu, în statele americane Masssachussets [1] şi California [2] sau în Suedia [3], după ce „căsătoriile homosexuale” au devenit legale [4].
Nu dorim să se organizeze parade „gay” la grădiniţe, ca de exemplu în Suedia [5].
•Nu dorim ca părinţii care nu sunt de acord cu îndoctrinarea copiilor la şcoală cu homosexualitate şi pornografie să fie arestaţi, ca de exemplu în Germania [6], în Massachussets [7], în Canada etc. – sau chiar să îşi piardă calitatea de părinte [8].
•Nu dorim ca, o dată ce relaţiile homosexuale vor fi declarate în mod oficial „normale”, sub protecţia braţului armat al luptei împotriva „disctriminării, homofobiei etc., să asistăm la explozia unei propagande generalizate a homosexualităţii şi a altor perversiuni în societate şi la alocarea de fonduri imense grupărilor activiste homosexuale, aşa cum s-a petrecut în statele aflate în respectiva situaţie [1].
• Nu dorim să se legalizeze şi adopţiile de copii de către cuplurile homosexuale, tot pe principiul (prost înţeles) al „nediscriminării” faţă de cuplurile heterosexuale – pas care deja a fost făcut în multe state în care s-au legalizat căsătoriile homosexuale [9].
• Nu dorim să asistăm la apariţia unor întregi generaţii de tineri educaţi în „familie” încă de la început în spiritul homosexual şi supuşi unor abuzuri uşor de bănuit, având în vedere că agresarea sau coruperea lor sexuală în cadrul cupurilor homosexuale adoptive nu va fi apărată nici de instinctul matern şi patern, nici de credinţa creştină sau măcar de codul moralei tradiţionale ori de o cultură tradiţională de reprimare a impulsurilor [10] (studiu statistic: [11]).
• Nu dorim eliminarea din legislaţie şi din actele oficiale a denumirilor de „mamă” şi „tată” (pentru toţi cetăţenii!), denumiri care în noua „logică” ajung o ofensă la adresa diferitelor „minorităţi sexuale” – de exemplu, în Franţa şi Ontario certificatele de căsătorie menţionează acum „partea A şi partea B” în loc de „soţ şi soţie”.
Apelative precum „mamă” şi „tată”, „ziua mamei”, „el” sau „ea”, sunt eradicate în şcolile din Canada, în legislaţia din Franţa etc.: [8], [12].
În statul Massachusetts cuvântul „sex” a fost înlocuit cu „identitate de gen”; Comisia Anti-discriminare din Massachusetts a amendat regulile și politicile pentru ca acestea să respecte schimbarea de la sex biologic la „identitatea de gen”: [13], [1].
• Nu dorim să plătim amenzi ruinătoare dacă o persoană transgender consideră că nu i ne-am adresat cu apelativul potrivit: [14].
De exemplu, în Canada, odată cu legalizarea căsătoriilor homosexuale a devenit discriminatorie adresarea prin care se presupune că o persoană este bărbat, femeie sau heterosexual. Aşadar este obligatoriu să se folosească apelative speciale care să nu trimită la gen, în funcţie de un curriculum special oficial: [8].
• Nu dorim ca, în calitate de simpli cetăţeni, să fim amendaţi, concediaţi, obligaţi să participăm la cursuri de reeducare forţată sau să fim chiar închişi dacă vom fi puşi în situaţia de a afirma ceea ce credem – că „mariajele homosexuale” nu sunt bune, că homosexualitatea nu este ceva bun sau sănătos, că este un păcat sau că este imorală –, aşa cum s-a petrecut în occident în numeroase cazuri: [15], [16], [17], [18], [1].
(În Franţa un bărbat a fost amendat până şi pentru că a purtat un tricou care avea imprimat pe el o familie formată dintr-un bărbat şi o femeie!: [19]).
• Nu dorim nici ca persoanelor juridice private (hotelieri, cofetari, florari, fotografi, consilieri privaţi etc.) care au refuzat să aibă relaţii comerciale cu persoanele deviate sexual să fie amendate, obligate să participe la cursuri de reeducare forţată sau să fie închise, aşa cum s-a petrecut în occident în numeroase cazuri (Canada, Anglia, New Mexico şi alte state americane etc.): [8], [15], [20], [21], [22], [23].
• Nu dorim să se impună şi la noi, prin lege, accesul bărbaţilor care declară că se cred femei (transsexualii – „T”-ul din LGBT”) la toaletele, dușurile şi vestiarele femeilor, inclusiv în unitățile școlare, aşa cum se petrece deja în SUA, începând cu 13 mai 2016: [24].
Aceasta a început în statul Massachusetts, în care se legalizaseră căsătoriile homosexuale cu mai mulţi ani în urmă: [25].
• Nu dorim sancţionarea preoţilor care afirmă că homosexualitatea nu este bună sau este un păcat, aşa cum s-a petrecut în multe state, printre care Suedia, Marea Britanie, Tasmania: [ 26], [27], [28].
• Nu dorim obligarea prin lege a bisericilor să cunune religios cuplurile de homosexuali în biserică, ca de exemplu în Danemarca, prin aceasta forţându-se dizolvarea Bisericii [29]; nu dorim nici sancţionarea preoţilor care refuză să împărtăşească cu sfintele taine persoanele LGBT, ca de exemplu în statul Maryland din SUA: [30], [31].
• Nu dorim nici ca bisericile sau organizaţiile religioase să fie obligate prin lege, cu riscul de a fi desfiinţate, să angajeze homosexuali sau să ofere înspre adopţie copii cuplurilor homosexuale, precum în Marea Britanie sau SUA: [32], [33], [1].
• Nu dorim ca, pe aceeaşi logică şi fără alt contraargument valabil decât morala de sorginte creştină (care însă este abolită ca argument odată cu acceptarea „căsătoriilor” homosexuale), să se legalizeze (şi deja se fac paşi în acest sens) o serie întreagă de alte deviaţii sexuale „nedreptăţite” şi denumite „tabuuri”, precum: poligamia, incestul, zoofilia, pedofilia, necrofilia etc. Argumentele pro vor fi aceleaşi: „iubirea” şi „nefericirea” celor ce nu se pot căsători oficial în diverse moduri deviante.
Astfel:
- în legătură cu poligamia, deja în Brazilia a avut loc o astfel de „căsătorie”, pe aceeaşi bază juridică ca şi „căsătoriile” între persoane de același sex: [34].
- deja, în Vancouver, Canada, un copil poate avea trei persoane ca părinți recunoscuţi oficial, iar în Marea Britanie, un copil poate fi procreat oficial de trei părinţi: [35], [36].
- cu aceleaşi argumente, eliminându-se morala, se fac paşi şi în favoarea incestului: [37], [38], [39].
- ţările care au recunoscut așa-zisele căsătorii între persoane de același sex admit acum oficial existența unui grup legal de lobby pedofil: [40].
- De asemenea, după ce la presiunea lobby-ului homosexual, Asociaţia Americană de Psihologie a legitimat homosexualitatea, în ultimul său raport, pregătit îndelung, a trecut pedofilia la capitolul „orientări sexuale”, revenind apoi, parţial, sub presiunea mediilor conservatoare: [41].
- alţi paşi înspre „dezincriminarea pedofiliei”, în Canada: [42].
- de asemenea, în „lumea civilizată” se fac paşi înainte şi înspre zoofilie: [43].
- După transgenderi, acum și „oamenii-câine” (oamenii care se cred câini – sau pisici etc. – care ţin şi ei de „T”-ul din LGBT”!) vor „drepturi egale” – şi, în aceeaşi logică, în statele care îi iau în serios, cu preţul propriei lor disoluţii, le vor avea!
În definitiv, dacă este legal, legitim și încurajat ca un bărbat să pretindă că este femeie, de ce n-ar fi posibil să „fie” un câine? Dacă divorțul de realitate este norma și ceea ce contează este doar fantasma din mintea unora, fireşte că această fantasmă poate lua formele cele mai aberante! [44]
În concluzie
Având în vedere evenimentele petrecute în ţările care au legalizat căsătoriile homosexuale, este evident că problema nu se mai poate pune în termenii clasici, nu se mai poate spune că este vorba de o luptă pentru o mai mare libertate a homosexualilor.
În realitate este vorba despre a schimba legea/ordinea socială după care TOŢI cetăţenii unui stat trebuie să se ghideze. Odată instituită o stare de fapt prin lege, orice refuz de a se plia la ea a cetăţenilor, orice limitare, ba chiar orice critică vor fi sancţionate de către stat, deoarece vor face atingere legii.
Având în vedere toate aceste abuzuri pe care le-am văzut mai sus, toată această oprimare a oamenilor care aleg să rămână normali şi morali, ne întrebăm: aceasta este „iubirea homosexualilor, care învinge” şi „toleranţa” lor? Această dictatură LGBT se doreşte a fi o libertate mai cuprinzătoare decât cea „retrogradă”, care a dăinuit în întreaga lume până acum câţiva ani?
Şi de ce oare oare mass-media nu spune nimic despre aceste efecte dictatoriale asupra cetăţenilor obişnuiţi?
În realitate, legalizarea căsătoriilor homosexuale nu reprezintă preocuparea infimei minorităţi a homosexualilor, ci agenda unor ONG-uri obscure (fără nicio reprezentativitate la nivelul populaţiei), prezente în aproape toate statele lumii civilizate şi finanţate din exterior, de a-şi impune, prin intermediul puterilor politice internaţionaliste de stânga, părerile lor privind schimbarea forţată, la 180 de grade, a noţiunii de om.
Dar nu numai homosexualii beneficiază de un lobby mondial uriaş, ci întreaga manifestare LGBT, ale cărei ramificări sunt nesfârşite, deoarece se bazează pe ceea ce poate afirma oricine că se crede, şi omul se poate crede, teoretic, orice! În orice caz, după cum am putut vedea în cazurile de mai sus, această mişcare mondială a început deja să elimine forţat din societate raportarea la genurile biologice naturale.
Observăm, din dovezile prezentate, că, odată cu recunoaşterea legală a cuplurilor de homosexuali, pe aceeaşi logică de argumentaţie superficială nu va mai putea fi oprită acceptarea (şi impunerea prin lege!) în societate a niciunei manifestări, oricât ar fi ea de reprobabilă şi imorală.
După cum se vede, există forţe în lume care doresc eliminarea cu totul, nu numai a familiei, ci şi a societăţii normale; însă, în această ţară, suntem o majoritate care nu vom accepta această dictatură a nebuniei.
Degringolada socială care ar urma poate fi oprită numai prin neacordarea niciunui „drept” în plus pentru persoanele LGBT şi prin menţionarea în Constituţie a faptului că o căsătorie nu poate avea loc decât între un bărbat şi o femeie, aşa cum au cerut sub semnătură un număr de 3 milioane de români în primăvara acestui an [45].
Nu va fi un caz fără precedent, de vreme ce în Europa, un număr de 17 state (neîntâmplător, vecine cu România: Italia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Serbia, Muntenegru, Croația, Ucraina, Belarus, Macedonia, Bulgaria, Moldova, Armenia, Azerbaidjan) – iar în lume, o largă majoritate a statelor – definesc în Constituție căsătoria ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Semnat: „Anonim 3 mil.”, deoarece a spune adevărul, a apăra morala, ordinea socială şi siguranţa generaţiilor următoare a devenit, în zilele noastre, un delict!

Surse:
[1]http://www.culturavietii.ro/2013/11/28/efectele-casatoriilor-homosexuale-asupra-statului-american-massachusetts/
[2] Associated Press, 14 aprilie 2011.
[3] https://www.lifesitenews.com/news/gender-madness-swedish-pre-school-bans-him-and-her
[4]http://stiripentruviata.ro/din-culisele-campaniei-scolilor-sigure-din-australia-stiu-parintii-cu-adevarat-ceea-ce-vor-invata-copiii-lor-despre-universul-lgbt-comunitatea-lesbiana-gay-bisexuala-transgender/ sau Michael Cook, 2 decembrie 2015, Mercator.net
[5] http://www.culturavietii.ro/2015/06/18/suedia-parada-gay-la-gradinita/
[6]http://www.culturavietii.ro/2014/11/27/germania-doi-parinti-fac-puscarie-cu-randul-pentru-ca-refuza-sa-si-trimita-copiii-la-ora-de-educatie-sexuala/
[7] Traditional Values Coalition, 17 aprilie 2009;
[8]A Warning from Canada: Same-Sex Marriage Erodes Fundamental Rights: http://www.thepublicdiscourse.com/2015/04/14899/
[9]http://www.culturavietii.ro/2016/04/05/dupa-legalizarea-casatoriei-gay-mississippi-anuleaza-interdictia-adoptiei-de-catre-homosexuali/
[10]http://www.activenews.ro/prima-pagina/Un-cuplu-de-homosexuali-din-Australia-a-cumparat-un-copil-pe-care-l-a-abuzat-sexual-timp-de-mai-multi-ani-8395
[11]http://stiripentruviata.ro/cresterea-copiilor-cupluri-homosexuale-un-factor-de-risc-serios-pentru-sanatatea-si-bunastarea-lor/
[12]http://www.culturavietii.ro/2016/06/07/ontario-va-modifica-definitia-parintilor-pentru-include-cuplurile-lgbtq/
[13]https://www.conservativereview.com/commentary/2016/06/massachusetts-house-overwhelmingly-passes-bill-legally-abolishing-biological-sex sau http://www.culturavietii.ro/2016/06/06/sua-massachusetts-primul-stat-care-legalizat-casatoria-unisex-abolit-prin-lege-sexele-biologice-favoarea-genului/
[14]http://www.culturavietii.ro/2016/01/11/new-york-pedepse-aspre-pentru-discriminarea-transgenderilor/ sau http://www.breitbart.com/tech/2015/12/27/nyc-will-fine-you-250000-for-misgendering-a-transsexual/
[15] http://www.radioekklesia.com/stiri/religie/160-discriminarea-religioasa-la-moda-in-anglia
[16]http://moldovacrestina.md/news/franta-prima-condamnare-la-inchisoare-a-unui-opozant-al-casatoriilor-homosexuale.html , http://www.liberonsnicolas.fr/
[17]http://www.telegraph.co.uk/news/religion/10159420/Christian-arrested-for-calling-homosexuality-a-sin-warns-of-real-life-thought-police.html
[18]http://www.straight.com/blogra/411046/anti-abortion-anti-gay-activist-bill-whatcott-admits-defeat-canada
[19] http://rivarol.over-blog.com/article-la-police-verbalise-pour-port-de-sweat-shirt-116968247.html
[20]http://stiripentruviata.ro/curtea-suprema-din-new-mexico-fotografii-crestini-sunt-obligati-sa-accepte-fotografierea-casatoriilor-homosexuale/ sau https://www.lifesitenews.com/news/photographers-guilty-of-discrimination-for-refusing-to-shoot-same-sex-weddi
[21]http://stiripentruviata.ro/de-ce-brusc-drepturile-crestinilor-au-devenit-mai-putin-importante-decat-cele-ale-homosexualilor/ sau LifeSiteNews
[22]http://www.culturavietii.ro/2015/04/27/doi-brutari-crestini-amendati-cu-135-000-usd-pentru-ca-au-refuzat-sa-serveasca-la-o-nunta-de-lesbiene/ sau http://dailysignal.com/2015/04/24/state-says-bakers-should-pay-135000-for-refusing-to-bake-cake-for-same-sex-wedding/
[23]http://stiripentruviata.ro/functionara-americana-arestata-pentru-ca-refuza-sa-elibereze-certificate-de-casatorie-pentru-cupluri-homosexuale/ sau LifeSiteNews.com
[24]http://www.evz.ro/razboiul-toaletelor-va-schimba-fata-lumii-cel-mai-mare-cutremur-ideologic-de-la-darwinism-incoace.html
[25] https://www.conservativereview.com/commentary/2016/06/massachusetts-house-overwhelmingly-passes-bill-legally-abolishing-biological-sex sau http://www.culturavietii.ro/2016/06/06/sua-massachusetts-primul-stat-care-legalizat-casatoria-unisex-abolit-prin-lege-sexele-biologice-favoarea-genului/
[26] Pastor Gets Prison for Sermon”, WorldNetDaily, 8 iulie 2004.
[27]http://semneletimpului.ro/social/gay/predicator-ambulant-arestat-pentru-ca-a-zis-ca-homosexualitatea-e-un-pacat.html
[28]http://stiripentruviata.ro/din-culisele-campaniei-scolilor-sigure-din-australia-stiu-parintii-cu-adevarat-ceea-ce-vor-invata-copiii-lor-despre-universul-lgbt-comunitatea-lesbiana-gay-bisexuala-transgender/ sau Michael Cook, 2 decembrie 2015, Mercator.net
[29]http://m.evz.ro/nici-stalin-nu-a-fost-atat-de-diabolic-statul-ii-arunca-pe-crestini-inapoi-in-catacombe.html
[30] https://www.lifesitenews.com/news/priest-who-denied-communion-to-lesbian-stripped-of-priestly-faculties
[31]http://www.activenews.ro/video/Episcopii-mexicani-isi-risca-libertatea-prefera-sa-mearga-la-inchisoare-decat-sa-incheie-casatorii-gay-119278
[32]http://semneletimpului.ro/necategorisite/liberalismul-fundamentalist-deformarea-conceptului-egalitatii.html
[33] http://semneletimpului.ro/social/discriminare/a-vrut-sa-evite-discriminarea-dar-a-negat-libertatea-religioasa.html
[34]http://www.activenews.ro/externe/Homosexualii-vor-mariaje-in-trei.-In-Brazilia-s-a-oficiat-prima-casatorie-intre-TREI-FEMEI-125907
[35]http://www.ganduridinierusalim.com/canada-un-copil-are-trei-parinti-in-certificatul-de-nastere-doua-lesbiene-si-prietenul-lor/ sau http://news.nationalpost.com/news/canada/vancouver-baby-becomes-first-person-to-have-three-parents-named-on-birth-certificate-in-b-c
[36]http://www.nbcnews.com/health/health-news/britain-votes-allow-worlds-first-three-parent-ivf-babies-n299076.
[37]http://www.independent.co.uk/news/world/europe/german-ethics-council-calls-for-incest-between-siblings-to-be-legalised-by-government-9753506.html.
[38] http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/australiaandthepacific/australia/10958728/Australian-judge-says-incest-may-no-longer-be-a-taboo.html,
[39]http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/northamerica/usa/11195658/Marriage-between-uncle-and-niece-is-ruled-legal-by-New-York-Court.html
[40]http://www.independent.co.uk/news/world/europe/dutch-paedophile-club-to-fight-their-ban-at-the-european-court-of-human-rights-9622112.html sau http://www.culturavietii.ro/2013/04/30/uraciunea-pustiirii-olanda-deschide-calea-si-pentru-legalizarea-pedofiliei/#.UjqssMUp1he.
[41]https://www.lifesitenews.com/news/apa-classifying-pedophilia-as-a-sexual-orientation-was-an-error
[42]http://www.activenews.ro/externe/Urmeaza…Un-documentar-al-televiziunii-de-STAT-din-Canada-si-a-propus-sa-arate-ca-daca-cineva-e-pedofil-nu-e-neaparat-o-persoana-rea-si-sa-demonteze-alte-preconceptii-gresite-despre-pedofili-133430 sau http://www.cbc.ca/firsthand/features/four-misconceptions-about-pedophiles
[43]http://www.activenews.ro/externe/Canada-a-legalizat-relatiile-sexuale-intre-oameni-si-animale-134072 sau http://www.independent.co.uk/news/world/americas/bestiality-legal-canada-supreme-court-a7073196.html
[44] http://www.culturavietii.ro/2016/06/04/dupa-trans-genderi-acum-si-trans-speciistii-vor-drepturi/
[45] http://coalitiapentrufamilie.ro/

Citiți și:
yogaesoteric
25 iunie 2018


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu