Dincolo de viață e tot viață; moartea-i doar o poartă.

joi, 7 iunie 2018

5 super avantaje ale meditației în timpul mersului, față de varianta statică


Atunci când vorbim despre meditație, imaginea care le vine în minte celor mai mulți oameni este probabil o cameră liniștită, în care ne aflăm singuri, cu o muzică de meditație în fundal sau, eventual, intonând „AUM”.
Există, desigur, diferite forme de meditație, iar unele dintre ele angrenează nu doar aspecte mentale și emoționale ci și pe cele fizice. Una dintre acestea este meditația în timpul mersului.
Atunci când practici acest tip de meditaţie, devii mult mai conştient de tot ceea ce te înconjoară, în timp ce eşti implicat într-o activitate fizică. Cu atât mai mult cu cât mulţi oameni aleg mersul pe jos, ca o variantă de exerciţiu fizic în schimbul marșului sau alergării.
Pe de altă parte, cei mai mulţi dintre noi practicăm acest gen de mişcare zilnic atunci când, de exemplu, ne scoatem câinele la plimbare, ori mergem de acasă spre serviciu sau spre magazin, timp în care putem să ne eliberăm mintea de gânduri nedorite şi să obținem astfel o claritate benefică.
5 super avantaje ale unei meditaţii în timpul mersului
Oricare ar fi motivul plimbării tale, urmărește să priveşti această acţiune ca fiind o formă de meditaţie şi, odată ce reuşeşti aceasta, vei obţine câteva beneficii clare:
1. Eşti în conexiune cu natura
Plimbarea în natură te va face complet conştient de pământul de sub picioarele tale, de prospeţimea aerului pe care îl respiri, de curgerea aerului care intră şi iese din plămâni, de adierea delicată care îţi sărută obrajii, de cântecul păsărilor, de vântul care suflă printre frunze şi de multe, multe altele.
A fi conştient de ceea ce se află în jurul tău înseamnă să fii conectat cu toate acestea. Studiile demonstrează că atunci când suntem în legătură cu natura, stresul sau alte emoţii negative sunt mult diminuate, fiind o cale de a ne menține sănătoși.
2. Te afli în legătură cu trupul tău
Există oameni care nu se simt confortabil cu trupurile lor. Ca şi cum ar purta, o viaţă întreagă, o adevărată povară. Ceea ce îi împiedică să se conecteze cu sinele lor profund. Atunci când practici meditaţia în timpul mersului, reuşeşti, în timp, să restabileşti o legătură armonioasă cu trupul tău. Iar acest proces te ajută să devii conştient de mişcările trupului: poziţia, ţinuta, echilibrul şi modul în care te poţi mişca confortabil.
3. Te afli în legătură cu mintea ta
Stresul provocat de o muncă dificilă, sau de un prânz mult prea abundent, îţi îngreunează gândirea. Îţi face mintea înceţoşată şi determină, eventual, o predispoziţie către un curs nefast al gândurilor. Dacă însă alegi să faci o plimbare pe jos, este ca şi cum ai păşi într-o lume total diferită. Ca exerciţiu fizic, mersul pe jos ajută trupul să elibereze endorfine, substanțe care creează un sentiment benefic. Vei avea o minte mai clară ce va glisa de la gândurile distructive la unele benefic orientate.
4. Te afli în legătură cu ritmul tău de mers
Atunci când te mişti conştient şi atent, ritmul tău de mers încetineşte. Meditaţia în timpul mersului nu este realizată într-un mod alert, iute. Este, de fapt, un proces ce nu implică grabă, de restabilire a conştienței asupra a ceea ce ne înconjoară. Nu se referă la cât de importantă este distanţa pe care o parcurgi ci la cât de profund simţi totul. Încetinirea ritmului de mers îţi clarifică mintea şi te ajută să te centrezi pe aspectele care contează.
5. Poţi practica acest tip de meditație oriunde te-ai afla
Mersul pe jos în natură îţi oferă beneficii ample. Dar atunci când circumstanţele nu îţi permit, pur şi simplu fă o plimbare acolo unde te afli. Mergi pe o stradă aglomerată cu mintea centrată pe ritmul respiraţiei şi pe cel al paşilor tăi. Mergi în vecinătatea zonei în care locuieşti. Mergi de-a lungul holului.
Cheia este să te concentrezi pe ritmul respiraţiei în timpul acestor plimbări solitare. Fă-o pentru tine, şi efectele binefăcătoare pe care această practică le va aduce în fiinţa ta vor însemna un beneficiu şi pentru cei pe care îi iubeşti.

yogaesoteric
4 iunie 2018


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu