vineri, 11 mai 2018

Practica yoga și trezirea feluritelor puteri supranaturale, SIDDHIS, și a anumitor puteri paranormale secundare, RIDDHIS (III)


Practica atentă, corectă, sistematică și perseverentă a anumitor forme de yoga în mod dumnezeiesc integrate și trezirea armonioasă, gradată atât a feluritelor puteri supranaturale SIDDHIS cât și a anumitor puteri paranormale secundare RIDDHIS, care le asigură aspiranţilor o sănătate înfloritoare, echilibru, precum și o deplină bunăstare trupească, vitală, psihică și mentală (III)
Gregorian Bivolaru
Citiţi a doua parte a acestui articol
Continuăm prezentarea termenului sanskrit RIDDHI.
Trezirea şi dinamizarea plenară în fiinţa noastră a unor puteri paranormale secundare (RIDDHIS) ne oferă baza necesara de care fiecare avem nevoie pentru a aborda etapele superioare esenţiale ale sistemului yoga, vizând apoi trezirea şi dinamizarea în universul nostru lăuntric a supremei puteri supranaturale dumnezeieşti – PARASIDDHI ce implică revelarea deplină, profundă a Sinelui suprem nemuritor – ATMAN.
Trezirea şi dinamizarea gradată în universul nostru lăuntric a unor astfel de puteri paranormale secundare (RIDDHIS) implică să ne angrenăm într-un mod atent, sistematic, corect şi perseverent pentru a aprofunda anumite tehnici specifice unei ramuri a sistemului yoga (cum ar fi HATHA YOGA, LAYA YOGA, BHAKTI YOGA, KARMA YOGA, TANTRA YOGA, YANTRA YOGA, YOGA NIDRA etc.).
Această angrenare face să se trezească şi să se dinamizeze în universul nostru lăuntric măcar una dintre aceste puteri paranormale secundare (RIDDHIS), ceea ce ne trezeşte pofta spirituală, năzuinţa de a aborda într-o cu totul altă stare de spirit practica yoga, ne amplifică aspiraţia de a aprofunda într-un mod matur, pe o bază excelentă, treptele superioare ale sistemului yoga, care fac posibilă trezirea armonioasă, gradată a feluritelor puteri supranaturale dumnezeieşti (SIDDHIS) şi ne ajută apoi să ne orientăm către trezirea şi dinamizarea supremului SIDDHI – PARASIDDHI, ce implică revelarea plenară, profundă, deplină în universul lăuntric al yoghinului a Sinelui suprem nemuritor – ATMAN.
(Aici se încheie definirea termenului sanscrit RIDDHI.)
Care sunt obstacolele?
Studiul atent al anumitor texte yoghine fundamentale şi tratate tantrice străvechi ne dezvăluie care sunt principalii duşmani, defectele, hibele nodale care, atunci când există şi persistă în universul lăuntric al fiinţelor umane, le împiedică să-şi trezească puterile supranaturale dumnezeieşti (SIDDHIS) sau puterile supranaturale secundare (RIDDHIS).
Deoarece adeseori unii practicanţi sau unele practicante yoga se întreabă: „Oare de ce la mine nu a apărut niciodată o anumită experienţă supranaturală de natură să-mi arate că în fiinţa mea începe să se trezească un anumit SIDDHI?”, am considerat necesar să trecem în revistă toate aceste defecte care, atunci când există, persistă şi se accentuează în universul fiinţelor umane, le împiedică să-şi trezească în mod gradat fie anumite puteri supranaturale dumnezeieşti (SIDDHIS), fie anumite puteri paranormale secundare (RIDDHIS).
În măsura în care suntem capabili să recunoaştem în mod sincer şi cu luciditate existenţa şi persistenţa unor astfel de hibe, de defecte, de cusururi, de slăbiciuni cu care ne confruntăm sau pe care le tolerăm datorită stării de larvaritate, de inerţie, de TAMAS în care ne aflăm, este urgent necesar să acţionăm, să facem eforturi adecvate spre a le face să fie rând pe rând anihilate, pentru ca apoi în universul nostru lăuntric să devină cu putinţă trezirea armonioasă, gradată a feluritelor puteri supranaturale dumnezeieşti (SIDDHIS) şi a anumitor puteri paranormale secundare (RIDDHIS).
Pentru a le înţelege aşa cum se cuvine, am urmărit chiar să definim aceste hibe. Precizăm că o astfel de analiză este inedită. Dacă vom fi suficient de sinceri cu noi înşine şi ne vom recunoaşte în astfel de ipostaze, dacă vom identifica în noi, cu luciditate, cu o anumită stare de obiectivitate, asemenea defecte, hibe, carenţe, aceasta ne va fi de un imens ajutor în măsura în care apoi vom urmări să le eliminăm pentru totdeauna.
■ Fiinţele umane anarhice. Dau adeseori dovadă de anarhie, de lipsă de disciplină, de lipsă de ordine, de o respingere a metodelor benefice, adecvate ce sunt de natură să le ajute. Starea lor lăuntrică de anarhie generează în ei haos şi dezorganizare. Ele dau adeseori dovadă de nesupunere, de indisciplină.
■ Fiinţele umane zvăpăiate, agitate. Sunt caracterizate de o stare evidentă de neastâmpăr, sunt neserioase, sunt uşuratice. Starea lor de agitaţie trădează nelinişte sufletească, tulburare sau persistenţa anumitor frământări.
■ Fiinţele umane certăreţe, gâlcevitoare. Caută ceartă şi adeseori îşi varsă supărarea prin vorbe sau chiar prin fapte violente. Sunt mai mereu gata să rupă relaţiile cu cineva şi au tendinţa să se învrăjbească cu cei sau cu cele cu care vin în contact.
■ Fiinţele umane veleitare. Sunt acele persoane ce manifestă veleităţi (veleitatea este fie o dorinţă, fie o intenţie care de fapt depăşeşte cu mult posibilităţile de realizare). Au pretenţii sau ambiţii nejustificate.
■ Fiinţele umane anxioase, mai mereu frământate. Sunt neliniştite, îngrijorate din te miri ce. Dacă nu au motive de nelinişte sau frământare lăuntrică, şi le găsesc destul de repede.
■ Fiinţele umane caracterizate de un autoritarism tiranic. Vor să-şi impună cu orice preţ voinţa, autoritatea. Se comportă adeseori într-un mod samavolnic, opresiv, chiar violent cu cei din jur. Au tendinţa să domine într-un mod chiar obsedant gândirea, sentimentele, voinţa celor cu care vin în contact. Sunt înclinaţi să impună anumite constrângeri  morale.
■ Fiinţele umane zgârcite. Sunt lipsite de generozitate, sunt contractate şi au tendinţa să facă în mod exagerat economii, să strângă fără încetare bani sau unele bunuri materiale, cu o mare lăcomie. În cazul zgârceniei, este evidentă pervertirea instinctului de conservare ce se manifestă sub o formă exagerată, care nu are nimic de-a face cu tendinţa armonioasă, înţeleaptă către economie. Adeseori fiinţele umane zgârcite sunt caracterizate de anumite stări psihotice sau chiar patologice. Ele sunt melancolice, chinuite de frica bolnăvicioasă şi obsesivă că le vor lipsi cândva banii; simt o plăcere bizară de a poseda cât mai multe valori cu putinţă pe care le ascund. Cei zgârciţi nu trezesc în oameni starea de prietenie.
■ Fiinţele umane ce pot fi caracterizate drept aventurieri tembeli. Ele caută fel şi fel de aventuri. Pot fi supranumite vântură-ţară; au tendinţa să vagabondeze, sunt ceea ce în folclor se numeşte om fără căpătâi. Tembelismul lor se manifestă prin nepăsare, indolenţă, delăsare, chiar imbecilitate.
■ Fiinţele umane mărginite. Pot fi recunoscute cu uşurinţă deoarece sunt limitate, sunt reduse, sunt lipsite de inteligenţă, fără orizont, chiar proaste. Adeseori la ele este evidentă ceea ce s-ar putea numi starea de îngustime spirituală. Limitele evidente în care se complac sunt pentru ele de nedepăşit. O fiinţă umană mărginită dispusă să-şi depăşească limitele este un miracol care nu survine niciodată.
■ Fiinţele umane palavragii. Se recunosc cu uşurinţă deoarece adeseori spun palavre, sunt flecare. În cazul lor astfel de palavre sunt afirmaţii bazaconistice lipsite de temei, lipsite de seriozitate, vorbe goale, fleacuri, baliverne. Cei lucizi şi inteligenţi afirmă despre ele că trăncănesc. Vorbesc mult şi fără rost.
■ Fiinţele umane care calomniază. Calomnia este o afirmaţie falsă, adeseori gravă, care atinge onoarea sau reputaţia unei fiinţe umane. Totodată ea este o defăimare, o ponegrire. Cel care calomniază îi pătează cuiva onoarea sau reputaţia atunci când îl vorbeşte de rău pe nedrept. În felul acesta, îl defăimează, îl bârfeşte.
Calomnia se aseamănă cu un foc ce cuprinde o pădure, pe care nimic şi nimeni nu-l poate stinge. Anumite afirmaţii răuvoitoare receptate de urechea unei fiinţe umane inocente sunt de natură să perturbe sau chiar să distrugă viaţa cuiva. De îndată ce este creat, un astfel de rău avansează întâi cu paşi mici, încetişor, într-o manieră insidioasă, apoi creşte, capătă amploare, devine impetuos precum apele tumultoase ale unui torent. Atunci nimic nu mai poate să-l oprească şi adeseori ajungem să vedem nefericita victimă zdrobită sub greutatea denigrării fără a putea să se apere, precum un miel între colţii unui lup.
Până la urmă autorul acelei calomnii se va confrunta la momentul potrivit cu ceea ce este numit în ezoterism şocul cumplit în retur. Când un asemenea şoc se întoarce şi îl răsplăteşte după cum merită pe calomniator, acesta îşi dă seama că vrând-nevrând suportă consecinţele faptei sale, că este responsabil pentru consecinţele acţiunii sale pe care le suportă din plin, într-un mod dureros, în universul său lăuntric. Atunci calomniatorul este adeseori cuprins de remuşcări şi ar vrea să oprească dezastrul pe care l-a dezlănţuit, dar descoperă că deja este prea târziu şi este constrâns să sufere consecinţele binemeritate ale acţiunii sale. Abia atunci îşi dă seama că este răsplătit cu suferinţa pe care o merită pentru acţiunea sa malefică. Astfel constată pe propria sa piele, în universul său lăuntric, că, după fapta pe care a săvârşit-o, îşi primeşte cu vârf şi îndesat reacţia, răsplata pe care o merită.
Există însă multe situaţii în care calomniatorii, atunci când se confruntă la momentul potrivit cu şocul în retur, nu-şi dau seama că stările cumplite psihomentale pe care le trăiesc sunt de fapt răsplata binemeritată pentru calomnia pe care au lansat-o cândva.
■ Fiinţele umane schimbătoare şi fluctuante. Se schimbă uşor şi repede în rău, sunt nestatornice, sunt schimbăcioase. Unele femei se complac aproape la nesfârşit în această stare. Când cineva lucid şi cu o inteligenţă pătrunzătoare le atrage atenţia, astfel de femei neagă cel mai adesea cu vehemenţă starea de fapt în care se complac.
■ Fiinţele umane furioase. Se lasă acaparate de o mânie nestăpânită, violentă. În timp, o astfel de stare ce se repetă şi devine o obişnuinţă le afectează chiar sănătatea.
■ Fiinţele umane lăudăroase, îngâmfate. Se laudă mereu şi chiar le place să se laude. Obişnuinţa anumitor fiinţe umane de a se lăuda le face să aibă o apreciere exagerată a meritelor proprii. În folclor se spune că „lauda de sine nu miroase a bine”. La multe fiinţe umane lăudăroase se instalează starea de fanfaronadă; apare îngâmfarea – o atitudine de încredere exagerată în propria persoană. Toate acestea fac să se trezească orgoliul, trufia. Cel îngâmfat este înfumurat, arogant, încrezut.
■ Fiinţele umane caracterizate de o credulitate tâmpă. Credulitatea este acea tendinţă de a crede cu o mare uşurinţă aproape orice şi cam pe oricine. Cel credul crede uşor tot ceea ce i se spune. El se încrede lesne într-o altă fiinţă umană care profită de starea sa şi îl influenţează. Credulitatea sa tâmpă evidenţiază că nu are capacitatea de a gândi, de a judeca normal. Dat fiind faptul că mintea sa este mărginită, adeseori ceilalţi oameni îl consideră tâmpit.

(va urma)
yogaesoteric
10 mai 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu