marți, 3 aprilie 2018

O mare nebunie LGBT. Un cleric gay al Bisericii Episcopale a Scoției și-a îndemnat credincioșii să se roage pentru ca prințul George să fie homosexual

Un cleric al Bisericii Episcopale a Scoției și-a îndemnat credincioșii să se roage pentru ca moștenitorul tronului britanic, prințul George, acum în vârstă de patru ani, să fie homosexual. Scopul acestei bizare și smintite rugăciuni este acela de a accelera acceptarea căsătoriilor gay de către Biserica Anglicană, informează tribune.com.pk.
Modalitatea cea mai eficientă de a face Biserica Anglicană să devină mai tolerantă este să ne rugăm ca prințul George să fie binecuvântat într-o bună zi cu iubirea unui frumos bărbat tânăr”, a declarat reverendul Kelvin Holdsworth, el însuși gay, într-un mesaj publicat pe contul lui de Twitter.
Biserica Anglicană, spre deosebire de ramura sa scoțiană, nu este de acord cu căsătoriile gay. Biserica Episcopală a Scoției a eliminat din doctrina sa, în luna iunie 2017, o frază potrivit căreia căsătoria reprezintă o uniune „între un bărbat și o femeie”. În consecință, Biserica Scoției a celebrat mai multe căsătorii gay, fiind sancționată apoi de către Biserica-mamă.
yogaesoteric
3 aprilie 2018


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu