joi, 8 martie 2018

Pielea trupului uman, o tainică şi nebănuită reflexie a anumitor atribute divine (I)

de Gregorian Bivolaru

Cine este Dumnezeu în realitate?
Căutaţi în cele mai profunde adâncuri ale fiinţei voastre o frumuseţe mai înălţătoare şi mai exaltantă decât toate celelalte frumuseţi la un loc, un cântec mai răsunător decât acela al mărilor şi al pădurilor, o măreţie al cărei sceptru împărătesc este mai fermecător decât acela al Pleiadelor, şi veţi vedea apoi, prin comparaţie cu splendoarea Lui, că toate acestea la un loc nu strălucesc mai mult decât nişte simple picături de rouă ale dimineţii.”
(Khalil Gibran)


Viaţa este o Constantă Dezvăluire a Frumuseţii. În diferite grade, anumite fiinţe umane pe care le vedem sau cu care venim în contact ne apar ca fiind frumoase. Frumuseţea cu totul aparte a acestor fiinţe umane nu rezidă numai în ele şi în armonia lor lăuntrică, ci totodată se manifestă prin senzaţiile, impresiile şi emoţiile minunate care se trezesc în noi, datorită declanşării anumitor procese de rezonanţă ocultă. Toate aceste minunăţii pe care le admirăm la astfel de fiinţe umane ne revelează, totodată, adevărata noastră natură şi ne transformă într-un mod plăcut şi rapid. Dacă mai mereu contemplăm, fiind plini de transfigurare, ceea ce este frumos, divin, pur, sublim, bun şi admirabil în celelalte fiinţe umane, atunci acele valuri de frumuseţe ne inundă fiinţa şi se manifestă continuu în universul nostru lăuntric, întocmai precum valurile unui ocean paradiziac. La un moment dat, astfel de valuri de frumuseţe care ne inundă fiinţa ne îmbată şi ne copleşesc, făcând să apară în Microcosmosul fiinţei noastre Iluminarea spirituală.

În tradiţiile planetei noastre, frumuseţea este reprezentată în diferite moduri, specifice fiecărui popor. În ultimii ani, în Occident au început să fie revelate unele aspecte tainice care aparţin tradiţiilor spirituale străvechi. În acest sens, se afirmă că tradiţia spirituală Tantra Yoga consideră trupul uman ca fiind o expresie perfectă a frumuseţii şi a armoniei universale. De aceea, practicanţii avansaţi ai acestui sistem milenar folosesc trupul uman ca pe o sui generistrambulină, pentru a descoperi misterele vieţii şi ale Creaţiei. Analizând în profunzime viziunea lor tainică şi sublim spirituală asupra trupului feminin, putem descoperi astfel o misterioasă unitate între Microcosmosul fiinţei umane (în care trupul este o parte componentă importantă a acestuia) şi Macrocosmos (în care, la rândul lui, Universul Fizic este o parte importantă a acestuia). În acelaşi sens tantricii afirmă că trupul feminin este înzestrat cu o extraordinară complexitate, şi cunoaşterea misterelor sale face posibilă atât revelarea misterelor acestei lumi, cât şi a celorlalte.

Mai mult decât atât, există la ora actuală o serie întreagă de descoperiri ştiinţifice care au evidenţiat deja că în realitate, nu femeia a fost aceea care a rezultat dintr-o sui generis adaptare a unei „coaste” a bărbatului, ci în realitate procesul a fost exact invers. De fapt, bărbatul a rezultat dintr-o sui generis adaptare parţială, ce s-a realizat pornind de la trupul mult mai complex al femeii. Altfel spus, nu femeia a rezultat din bărbat, ci bărbatul a rezultat din femeie. Descoperind această mare taină încă de acum câteva mii de ani, tantricii au apreciat femeia în mod obiectiv, la justa sa valoare, şi au adorat-o pe baza unei cunoaşteri profunde a acestei realităţi tainice.

Descifrând treptat misterele complexe ale trupului uman, oamenii au descoperit că trupul este o reflexie exterioară a interiorului în care este ascuns sufletul şi spiritul, sau altfel spus, trupul este un vehicul al sufletului şi un limbaj concret al spiritului. Analizând aspectul exterior pentru a descifra mai bine tainele interioare, omul a început să-şi preţuiască propriul trup şi calităţile cu care acesta este înzestrat: forma şi structura, culoarea, diferenţele exterioare ale raselor umane, particularităţile specifice celor două sexe, funcţiile diferitelor părţi distincte ale trupului şi necesităţile sale etc. El a descoperit că deşi toţi oamenii sunt alcătuiţi după un model fundamental, ei sunt, fiecare la rândul lor, unici.

Printre toate aceste componente şi caracteristici fizice care îl alcătuiesc, omul a descoperit că şi pielea sa are un rol tainic, de mesager al sufletului şi al spiritului şi nu este doar un simplu înveliş exterior cu rol de protecţie. În acelaşi timp, omul a observat că pielea înregistrează atât semnele unor fenomene supranaturale, cât şi semnele unor greşeli sau păcate. Astfel, afecţiunile pielii sunt de fapt semne vizibile ale unor tulburări mai profunde psiho-emoţionale, sau ale organelor interne. În acest caz, impurităţile reflectate la suprafaţa pielii sunt un semnal de alarmă.

La polul opus pielea este şi un vehicul al semnelor divine ce reflectă stările spirituale înalte de comuniune cu Divinitatea. Stigmatele, emisia efluviilor parfumate, conservarea trupului şi a pielii după moarte, scurgerea prin piele a unor uleiuri şi parfumuri, toate acestea sunt confirmări indirecte ale existenţei Spiritului Suprem.

Toate tradiţiile spirituale şi religioase ale lumii acordă o anumită importanţă aspectului exterior în funcţie de credinţa şi convingerile lor referitoare la acest vehicul fizic, care este trupul uman. Chiar şi la o simplă privire, trupul este deosebit de expresiv chiar dacă este nud sau acoperit de veşminte. Intrând treptat în viaţa oamenilor, religiile au influenţat în mod semnificativ aspectul, igiena şi vestimentaţia trupului. De exemplu, creştinii şi musulmanii îşi acoperă trupul pentru a se feri de privirile impure, în timp ce indienii sunt mult mai preocupaţi de aspectul sacru al nudităţii pe care o integrează în mod transfigurator şi o exprimă în numeroase moduri. În Egipt, tradiţia îmbălsămării trupurilor atestă credinţa în existenţa sufletului chiar şi după moartea trupului. În unele zone din China, mamele îşi ascund copiii sub o haină de muselină roşie, pentru a-i proteja de privirile nedorite. În văile înguste din regiunea algeriană Tassili, tuaregii îşi ascund şi buzele sub un văl albastru, pentru a se feri astfel de djini, spiritele rele care trăiesc în zona nisipurilor. Pe de altă parte, în pădurile peruviene, amerindienii îşi expun liber trupul nud, pe care îl împodobesc cu obiecte simbolice, picturi şi desene. Ei cred că goliciunea îi ajută să comunice mai bine cu forţele Naturii sau cu străbunii lor, să aibă succes la vânătoare şi să atragă binecuvântarea spiritelor divine. Omul nud, integrat în această lume plină de zei şi zeiţe, a fost tentat şi el să se picteze astfel, transfigurându-se şi identificându-se cu zeii.

Acoperită, nudă sau voalată, decorată, pictată, tatuată sau scarificată (crestată), pielea încifrează diferite semnificaţii care variază în timp şi spaţiu. Textele sacre din toate culturile spirituale fac referire la diferite modele şi caracteristici ale pielii, în funcţie de condiţiile şi modalităţile specifice de viaţă.

Pentru credinţa monoteistă, istoria omului a început în Paradis, fiind exprimată prin simpla şi pura nuditate a lui Adam şi a Evei, care trăiau fără nicio pudoare. Odată cu păcatul originar, ei au părăsit Raiul şi de atunci încolo, trupul lor a fost acoperit. Unele credinţe afirmă că în acest moment, pielea şi-a pierdut sacralitatea, devenind „umană şi impură”, nemaiputând să exprime încărcătura sfântă ce i-a fost atribuită la origini. Nuditatea nu este admisă nici de religiile iudeo-creştine, nici de cea musulmană.

Se poate spune că această atitudine contrazice afirmaţia biblică „Dumnezeu a făcut omul după chipul şi asemănarea Sa.” Odată cu izgonirea din Rai, acoperirea trupului a devenit indispensabilă pentru societatea umană, fiind considerată în mod convenţional un semn de respect şi moralitate.

Există însă şi o altă viziune a nudităţii, care putem spune că este cea mai exaltantă, mai îndrăzneaţă şi mai strălucitoare. Ea se regăseşte în Orient în India, Nepal sau China şi reprezintă reminiscenţele străvechii tradiţii religioase ce preaslăveşte nuditatea trupului uman. În acest sens, cele mai uluitoare sunt templele tantrice de la Khajuraho, pe ai căror pereţi sunt sculptate numeroase statui nude cu nimfe celeste, zeiţe, curtezane sacre sau tinere fete foarte senzuale. Frumuseţea pielii lor nude exaltă şi trezeşte senzualitatea admiratorilor, şi trimite spre amorul elevat şi transfigurator, care în tradiţia tantrică este privit ca un adevărat imn de slavă adresat divinului. Pietrele cenuşii ale templelor hinduse susţin sculpturile cu forme vii şi numeroase desene geometrice pline de simboluri, care prezintă etapele călătoriei finale. Este vorba despre ascensiunea fiinţelor în starea de beatitudine, Nirvana, acolo unde pielea şi trupul nu mai există. În acest sens, spiritualitatea tantrică afirmă că descoperirea frumuseţii trupului uman facilitează revelaţiile profunde despre această lume, precum şi perceperea existenţei Creatorului.


În cunoscutul tratat erotic Kamasutra, prin nuditatea trupurilor împreunate în poziţii amoroase se sugerează transcenderea comunicării carnale şi atingerea dimensiunilor imateriale, transcendente. Iar atunci când viziunea limitată asupra erotismului este sublimată şi se trece la o contemplare profundă a trupului, aceasta devine o trambulină către atingerea celor mai înalte culmi spirituale. Cei care au realizat aceasta au afirmat apoi în mod paradoxal că tocmai din acest motiv, majoritatea religiilor lumii se opun nudităţii pentru ca astfel, omul să nu aibă contact chiar la nivel fizic cu Divinitatea.

Pielea este atât un înveliş exterior care ne oferă protecţie, dar şi unul din cele cinci organe de simţ, corespunzător simţului tactil. Integrată în lumea ambiantă, pielea recepţionează o gamă nesfârşită de atingeri şi de contacte, de la cele normale şi obişnuite, până la cele încărcate de simboluri iniţiatice. Putem spune că unele dintre cele mai sacre atingeri sunt acelea pe care Iisus Hristos le oferea copiilor atunci când îi mângâia sau bolnavilor atunci când le acorda Graţia vindecării.

De-a lungul timpului, simpla poziţionare într-un anume fel a mâinilor pe care o realizau sfinţii a devenit un adevărat rit, ce a creat astfel noi legături între om şi Divinitate. Anumite religii folosesc atingerea ca pe un gest sacru care este expresia puterii sacerdotale a preoţilor, iar textele biblice şi Evangheliile o prezintă câteodată ca pe un gest cu valoare terapeutică. Astfel, omul atinge sacrul. Acest aspect este foarte bine simbolizat pe frescele lui Michelangelo, în care degetul arătător al Tatălui Ceresc îl atinge pe Adam, ilustrând astfel naşterea şi trezirea umanităţii.

În dialogul care are loc între om şi Divinitate, estetica şi spiritualitatea se întâlnesc şi prin intermediul culorilor, desenelor, picturilor şi imaginilor. De exemplu, punctul roşu (tilak, bindi) pe care femeile indiene şi-l fac pe frunte nu este doar o banală decoraţiune, ci are un simbolism aparte. Se spune că acest semn a apărut în momentul în care supremul zeu SHIVA a atins fruntea omului şi l-a ridicat astfel de la stadiul grosier, animalic, la condiţia umană. Acest punct semnifică spiritul elevat care sălăşluieşte în fiinţa umană. În amintirea acestui moment, indienii poartă pe frunte simbolul tilak.

Fiinţa Supremă este descrisă în tradiţiile spirituale sub una, mai multe sau chiar numeroase faţete distincte, care exprimă nesfârşitele Sale atribute divine. Astfel, panteonul tradiţiei hinduse cuprinde foarte multe entităţi spirituale, zei, zeiţe care sunt, fiecare, ipostaze ale Principiului Unic Divin. De exemplu, în mitologia indiană, acest Principiu Divin, sau altfel spus Dumnezeu Tatăl, este prezentat la modul esenţial prin cele trei aspecte divine ale creaţiei, menţinerii şi resorbţiei, care sunt atributele triadei (Trimurti): Brahma – Creatorul, Vishnu – Menţinătorul şi Shiva – Distrugătorul.


Citiţi şi:


yogaesoteric
8 martie 2018 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu