Dincolo de viață e tot viață; moartea-i doar o poartă.

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Religiile lumii (din Cartea Urantia, cap 131)

(1442.1) 131:0.1 ÎN TIMPUL şederii lui Iisus, a lui Gonod şi a lui Ganid în Alexandria, tânărul Ganid îşi consacrase mult timp, şi sume importante, date de tatăl său, alcătuirii unei culegeri a ceea ce propovăduiau religiile lumii despre Dumnezeu şi relaţiile lui cu omul muritor. Ganid a angajat mai mult de şaizeci de traducători pentru a redacta acest rezumat al doctrinelor religioase ale lumii cu privire la Deităţi. Trebuie să reiasă limpede, din acest capitol, că toate aceste învăţături care descriau monoteismul erau în mare măsură provenite, direct sau indirect, din predicile misionarilor lui Machiventa Melchisedec, care porniseră din cartierul lor general din Salem ca să răspândească, până la marginile pământului, doctrina unui Dumnezeu unic - cel Preaînalt.
(1442.2) 131:0.2 Noi prezentăm mai jos un rezumat al manuscrisului pe care Ganid l-a pregătit în Alexandria şi în Roma, şi care a fost păstrat în India vreme de sute de ani după moartea sa. Ganid a strâns acest material sub zece titluri, după cum urmează:
(1442.3) 131:1.1 Învăţăturile reziduale ale discipolilor lui Melchisedec, cu excepţia celor care persistau în religia iudaică, au fost cel mai bine păstrate în doctrina cinicilor. Selecţia lui Ganid cuprindea următoarele extrase:
(1442.4) 131:1.2 ”Dumnezeu este suprem, el este Preaînaltul cerului şi al pământului. Dumnezeu este cercul eternităţii făcute perfecte şi el va guverna universul universurilor. El este singurul creator al cerurilor şi al pământurilor. Atunci când decretează un lucru, acest lucru este. Dumnezeul nostru este un singur Dumnezeu, şi el este plin de compasiune şi de îndurare. Tot ceea ce este înălţat, sfânt, adevărat şi frumos seamănă cu Dumnezeul nostru. Cel Preaînalt este lumina cerului şi a pământului, Dumnezeul estului, al vestului, al nordului şi al sudului.
(1442.5) 131:1.3 ”Chiar dacă pământul ar fi să dispară, faţa strălucitoare a Supremului ar rămâne în măreţie şi în glorie. Cel Preaînalt este primul şi ultimul, începutul şi sfârşitul oricărui lucru. Nu există decât acest singur Dumnezeu, şi numele său este Adevăr. Dumnezeu există prin el însuşi şi este lipsit de orice mânie şi duşmănie; el este nemuritor şi infinit. Dumnezeul nostru este omnipotent şi generos. Numeroase sunt manifestările sale, dar noi nu-l adorăm decât pe Dumnezeu însuşi. Dumnezeu ştie totul - secretele noastre şi proclamaţiile noastre; el ştie şi ceea ce merită fiecare dintre noi. Puterea sa este egală asupra tuturor lucrurilor.
(1442.6) 131:1.4 ”Dumnezeu este un dătător de pace şi un ocrotitor fidel al tuturor celor care se tem de el şi care au încredere în el. El aduce mântuirea tuturor celor care îl servesc. Toată creaţia există în puterea celui Preaînalt. Iubirea sa divină izvorăşte din sfinţenia puterii sale, şi afecţiunea sa se naşte din forţa măreţiei sale. Preaînaltul a poruncit unirea corpului şi a sufletului, şi l-a înzestrat pe om cu propriul său spirit. Ceea ce face omul trebuie să aibă un sfârşit, dar ceea ce face Creatorul durează veşnic. Experienţa omenească ne aduce cunoştinţe, dar contemplarea celui Preaînalt ne dă înţelepciune.
(1443.1) 131:1.5 ”Dumnezeu varsă ploaia peste pământ, el face soarele să strălucească peste grăunţele care încolţeşte, el ne dă recolta îmbelşugată a lucrurilor bune ale acestei vieţi şi mântuirea eternă în lumea ce va fi să vină. Dumnezeul nostru se bucură de o mare autoritate; numele său este Excelent şi natura sa este insondabilă. Când sunteţi bolnavi, Preaînaltul este cel care vă tămăduieşte. Dumnezeu este plin de bunătate faţă de toţi oamenii; noi nu avem nici un prieten asemenea celui Preaînalt. Îndurarea sa umple toate locurile şi bunătatea sa îmbrăţişează toate sufletele. Cel Preaînalt este neschimbător şi ne ajută ori de câte ori suntem la nevoie. Oriunde vă întoarceţi ca să vă rugaţi, acolo este faţa celui Preaînalt şi urechea deschisă a Dumnezeului nostru. Voi puteţi să vă ascundeţi de oameni, dar nu şi de Dumnezeu. Dumnezeu nu este departe de noi, el este omniprezent. Dumnezeu umple toate locurile şi trăieşte în inima omului care se teme de sfântul său nume. Creaţia este în Creator şi Creatorul este în creaţia sa. Noi îl căutăm pe cel Preaînalt, şi îl găsim atunci în inima noastră. Voi porniţi în căutarea unui prieten foarte drag şi apoi îl descoperiţi în sufletul vostru.
(1443.2) 131:1.6 Omul care îl cunoaşte pe Dumnezeu îi consideră pe toţi oamenii ca egali; ei sunt fraţii lui. Egoiştii, cei cărora nu le pasă de fraţii lor întru carne, nu primesc decât nelinişte drept răsplată. Cei care îi iubesc pe tovarăşii lor şi au o inimă pură îl vor vedea pe Dumnezeu. Dumnezeu nu uită niciodată sinceritatea. El va călăuzi în adevăr inimile cinstite, căci Dumnezeu este adevăr.
(1443.3) 131:1.7 ”În viaţa voastră, respingeţi eroarea şi biruiţi răul prin iubirea adevărului viu. În toate relaţiile voastre cu oamenii răspundeţi răului făcând binele. Domnul Dumnezeu este îndurător şi iubitor; el iartă. Să îl iubim pe Dumnezeu, căci el ne iubeşte mai întâi. Prin iubirea lui Dumnezeu şi graţie îndurării sale, noi vom fi salvaţi. Cei săraci şi cei bogaţi sunt fraţi. Dumnezeu este Tatăl lor. Răul care nu aţi vrea să vi se facă, nu îl faceţi altuia.
(1443.4) 131:1.8 ”Invocaţi numele său tot timpul şi, în măsura în care credeţi în numele său, rugăciunea voastră va fi auzită. Ce mare onoare este să îl adori pe cel Preaînalt! Toate lumile şi universurile i se închină celui Preaînalt. În toate rugăciunile voastre aduceţi mulţumiri - înălţaţi-vă în adorare. Rugăciunea de adorare evită răul şi interzice păcatul. Să proslăvim mereu numele celui Preaînalt. Omul care îşi găseşte adăpost în cel Preaînalt îşi ascunde defectele faţă de univers. Când staţi înaintea lui Dumnezeu cu o inimă curată, vouă nu vă mai este frică de nimic din toată creaţia. Cel Preaînalt seamănă cu un tată şi cu o mamă iubitori; ei ne iubesc realmente, pe noi, copiii lui de pe pământ. Dumnezeul nostru ne va ierta şi ne va călăuzi paşii pe calea salvării. El ne va lua de mână şi ne va conduce până la el. Dumnezeu îi salvează pe cei care au încredere în el; el nu îl obligă pe om să îi servească numele.
(1443.5) 131:1.9 ”Dacă credinţa în cel Preaînalt a pătruns în inima voastră, atunci veţi rămâne liberi de teamă câte zile veţi mai avea. Nu vă frământaţi din cauza prosperităţii celor nelegiuiţi; nu vă temeţi de cei care urzesc rele; lăsaţi-vă sufletul să se îndepărteze de păcat şi puneţi-vă toată încrederea în Dumnezeul salvării. Sufletul obosit al muritorului rătăcitor află o odihnă veşnică în braţele celui Preaînalt. Înţeleptului îi este sete de îmbrăţişarea divină. Copilul pământean doreşte cu ardoare siguranţa din braţele Tatălui Universal. Omul nobil caută această stare înaltă în care sufletul muritorului se amestecă cu spiritul Supremului. Dumnezeu este just: fructul pe care nu îl primim după tot ceea ce am semănat în lumea asta, îl vom primi în următoarea.”
(1444.1) 131:2.1 Keniţii din Palestina au salvat multe dintre învăţăturile lui Melchisedec. Iisus şi Ganid au ales din aceste arhive, aşa cum erau ele păstrate şi modificate, următoarele pasaje:
(1444.2) 131:2.2 ”La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, şi tot ceea ce conţin ele. Şi iată, tot ceea ce crease ere foarte bun. Domnul, el este Dumnezeu; nu există altul în afară de el, nici sus în cer, nici jos pe pământ. De aceea îl vei iubi tu pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi cu toată forţa ta. Tot aşa cum apele acoperă fundurile mărilor, aşa şi întreg pământul va fi plin de cunoaşterea Domnului. Cerurile proclamă gloria lui Dumnezeu, iar firmamentul arată lucrarea sa. Zilele ţin discursuri unele după altele şi nopţile arată cunoaşterea unele după altele. Nu există nici vorbire nici limbaj în care vocile lor să nu fie auzite. Lucrarea Domnului este măreaţă, el a făcut toate aceste lucruri cu înţelepciune. Măreţia Domnului este insondabilă. El ştie numărul de stele şi le cheamă pe toate pe numele lor.
(1444.3) 131:2.3 ”Puterea Domnului este mare şi înţelegerea sa infinită. Domnul a zis: 'Aşa cum cerurile sunt mai sus decât pământul, tot aşa şi căile mele sunt mai înalte decât căile voastre şi gândurile mele mai înalte decât gândurile voastre.' Dumnezeu revelează lucrurile profunde şi tainice pentru că lumina locuieşte în el. Domnul este îndurător şi blând; el îndură vreme îndelungată şi abundă în adevăr şi în bunătate. Domnul este bun şi drept; el va călăuzi pe cei blajini în judecată. Gustaţi şi vedeţi că Domnul este bun! Binecuvântat să fie omul care are încredere în Dumnezeu. Dumnezeu este refugiul nostru şi tăria noastră, un ajutor pe care te poţi bizui la necaz.
(1444.4) 131:2.4 ”Îndurarea Domnului se află din eternitate în eternitate peste cei care se tem de el, iar dreptatea sa se întinde chiar şi până la copiii copiilor noştri. Domnul este blând şi plin de compasiune. El este bun pentru toţi, şi binecuvântările sale iubitoare sunt răspândite peste toată creaţia sa; el vindecă inimile zdrobite şi pansează rănile lor. Unde să mă îndepărtez de duhul lui Dumnezeu? Unde să fug afară din divina prezenţă? Aşa a zis Înaltul şi Sublimul care locuieşte în eternitate şi se cheamă Cel Sfânt: Eu locuiesc în locul înalt şi sfânt, şi de asemenea în cel care are inima pocăită şi spiritul smerit! Nimeni nu se poate ascunde de Dumnezeul nostru, căci el umple cerul şi pământul. Cerurile să fie fericite şi pământul să se bucure. Toate naţiunile să zică: Domnul domneşte! Aduceţi mulţumiri lui Dumnezeu, căci milostenia sa durează veşnic.
(1444.5) 131:2.5 ”Cerurile proclamă dreptatea lui Dumnezeu, şi toată lumea a văzut gloria lui. Dumnezeu ne-a făcut pe noi, iar nu noi înşine; noi suntem poporul său, oile de pe păşunea sa. Mărinimia sa este veşnică şi adevărul său subzistă pentru toate generaţiile. Dumnezeul nostru guvernează printre naţiuni. Pământul să fie umplut de gloria sa! Fie ca oamenii să-l slăvească pe Domnul pentru bunătatea sa şi pentru darurile sale minunate făcute copiilor oamenilor!
(1444.6) 131:2.6 ”Dumnezeu l-a creat pe om ceva mai puţin decât divin şi l-a încununat cu dragoste şi cu îndurare. Domnul cunoaşte calea celor drepţi, dar calea celor nelegiuiţi va pieri. Teama de Domnul este începutul înţelepciunii; cunoaşterea Supremului este înţelegere. Dumnezeu Cel Atotputernic a zis: 'Mergeţi înaintea mea şi fiţi perfecţi.' Nu uitaţi că mândria merge în faţa distrugerii şi un spirit orgolios în faţa căderii. Cel care îşi guvernează propriul spirit este mai tare decât cel care pune stăpânire pe un oraş. Domnul Dumnezeu, cel Sfânt a zis: 'Revenind la odihna ta spirituală tu vei fi salvat; în calm şi în încredere îţi vei găsi tăria.' Cei care îl slujesc pe Domnul îşi vor reînnoi tăria; ei se vor înălţa pe aripi, ca şi vulturii. Ei vor alerga şi nu vor fi osteniţi; ei vor umbla şi nu vor slăbi. Domnul va potoli temerile voastre. Domnul a zis: 'Nu vă temeţi, căci eu sunt cu voi. Să nu vă fie deloc frică, căci eu sunt Dumnezeul vostru şi vă voi întări; vă voi ajuta, da, vă voi sprijini cu mâna dreaptă a justiţiei mele.'
(1445.1) 131:2.7 ”Dumnezeu este Tatăl nostru; Domnul este mântuitorul nostru. Dumnezeu a creat oştirile universului şi le păstrează pe toate. Dreptatea sa este ca munţii şi judecata sa ca marele adânc. El ne face să bem din râul plăcerilor lui, şi în lumina sa noi vom vedea lumină. Este bine să-i aduceţi mulţumiri Domnului şi să cântaţi imnuri de laudă celui Preaînalt, să-i arătaţi dimineaţa o bunăvoinţă afectuoasă şi în fiecare seară o credinţă divină. Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie veşnică şi dominaţia sa dăinuie din generaţie în generaţie. Domnul este păstorul meu; eu nu voi duce lipsă de nimic. El mă lasă să mă odihnesc pe păşunile verzi, el mă conduce pe lângă apele liniştite. El îmi mângâie sufletul; el mă călăuzeşte pe cărările dreptăţii. Da, chiar şi atunci când voi merge în valea umbrei morţii, eu nu mă voi teme de nici un rău, căci Dumnezeu este cu mine. Bunătatea şi îndurarea sa mă însoţesc cu siguranţă în toate zilele vieţii mele, şi eu voi locui veşnic în casa Domnului.
(1445.2) 131:2.8 ”Iehova este Dumnezeul salvării mele; eu îmi voi pune deci încrederea în numele divin. Eu mă voi încrede în Domnul cu toată inima mea; eu nu mă voi bizui pe propria mea înţelegere. Pe toate căile mele îl voi recunoaşte, şi el îmi va arăta drumul. Domnul este fidel; el îşi ţine promisiunile faţă de cei ce îl slujesc; cel just va trăi prin credinţa sa. Dacă nu faceţi bine, aceasta este din cauza păcatului care stă la un pas de voi. Oamenii recoltează răul pe care îl cultivă şi păcatul pe care îl seamănă. Nu vă faceţi griji din pricina răufăcătorilor. Dacă priviţi inechitatea în inima voastră Domnul nu vă va auzi; dacă păcătuiţi contra lui Dumnezeu, voi faceţi, de asemenea, rău propriului vostru suflet. Dumnezeu va aduce la judecată lucrarea fiecărui om cu toate secretele ei, bune sau rele. După cum gândeşte un om în inima sa, aşa şi este.
(1445.3) 131:2.9 ”Domnul este aproape de toţi cei care fac apel la el în sinceritate şi în adevăr. Se poate să plângi o noapte, dar bucuria vine odată cu dimineaţa. O inimă voioasă face bine ca un medicament. Dumnezeu nu va refuza nici un lucru bun celor care merg drept. Temeţi-vă de Dumnezeu şi păziţi-i poruncile, căci aceasta este toată datoria omului. Aşa a vorbit Domnul care a creat cerurile şi a format pământul: 'Nu există alt Dumnezeu afară de mine, un Dumnezeu just şi un salvator. Bizuiţi-vă pe mine din toate marginile pământului şi fiţi salvaţi. Dacă mă căutaţi, mă veţi găsi, numai să mă căutaţi cu toată inima.' Cei blajini vor moşteni pământul şi se vor desfăta în abundenţa păcii. Oricine seamănă nedreptate va culege nenorociri; cei care seamănă vânt vor culege furtună.
(1445.4) 131:2.10 ” 'Veniţi acum şi să judecăm împreună', a zis Domnul, 'chiar dacă păcatele voastre sunt stacojii, ele vor fi albe ca zăpada. Dacă sunt roşii ca şi carminul, ele vor deveni ca lâna' Dar nu există pace pentru cei răi. Propriile voastre păcate sunt cele ce au îndepărtat lucrurile bune de voi. Dumnezeu este sănătatea feţei mele şi veselia sufletului meu. Dumnezeul etern este forţa mea. El este căminul nostru, şi braţele sale eterne mă susţin. Domnul este aproape de cei care au inima zdrobită. El îi salvează pe toţi cei al căror spirit seamănă cu cel al unui copil. Supărările celui just sunt multe, dar Domnul îl scapă de toate. Încredinţaţi-vă căile Domnului - aveţi încredere în el - şi el le va face să reuşească. Cel care locuieşte în locul secret al celui Preaînalt va rămâne în umbra celui Atotputernic.
(1445.5) 131:2.11 ”Iubiţi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă; nu purtaţi ranchiună nici unui om. Nu faceţi nimănui ceea ce detestaţi. Iubiţi-l pe fratele vostru căci Domnul a zis: 'Îi voi iubi pe copiii mei nestingherit, de bună voie.' Calea celui just este ca o lumină care străluceşte din ce în ce mai mult până în ziua perfectă. Cei înţelepţi vor avea strălucirea firmamentului şi cei care orientează mulţi oameni către dreptate vor străluci veşnic precum stelele. Cel pervertit să-şi abandoneze calea sa rea şi cel nelegiuit gândurile sale rebele. 'Ei să revină la mine,' a zis Domnul, 'şi voi avea milă de ei; voi ierta din abundenţă.'
(1446.1) 131:2.12 ”Vorbeşte Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului: 'Cei care iubesc legea mea se bucură de o mare pace. Iată poruncile mele: Să mă iubeşti din toată inima ta, să nu ai alţi dumnezei în faţa mea; să nu iei numele meu în deşert; să-ţi aduci aminte de ziua sabatului ca s-o sfinţeşti; onorează-l pe tatăl tău şi pe mama ta; să nu ucizi; să nu comiţi adulter; să nu furi; să nu depui mărturie mincinoasă; să nu râvneşti la bunul altuia.'
(1446.2) 131:2.13 ”Şi tuturor celor care îl iubesc suprem pe Domnul şi îl iubesc pe aproapele lor ca pe ei înşişi, Dumnezeul din cer le-a zis: 'Voi plăti răscumpărarea ta pentru a te scăpa din mormânt, te voi răscumpăra de la moarte. Voi fi îndurător şi just faţă de copiii tăi. N-am spus eu creaturilor mele de pe pământ: Voi sunteţi fiii Dumnezeului viu? Nu v-am iubit eu cu o iubire veşnică? Oare nu v-am invitat să deveniţi asemeni mie şi să locuiţi veşnic cu mine în Paradis?'
(1446.3) 131:3.1 Ganid a fost şocat să descopere cât de aproape era budismul de a fi o mare şi frumoasă religie fără Dumnezeu, fără o Deitate personală şi universală. Oricum, el a găsit totuşi unele urme ale anumitor credinţe anterioare care reflectau puţină influenţă a învăţăturilor misionarilor lui Melchisedec, care au continuat să lucreze în India până în epoca lui Buddha. Iisus şi Ganid au cules următoarele afirmaţii din literatura budistă:
(1446.4) 131:3.2 ”Bucuria va izvorî dintr-o inimă curată către Infinit. Toată fiinţa mea va fi în pace în această bucurie supramuritoare. Sufletul meu este plin de mulţumire şi inima mea debordează de fericirea unei încrederi paşnice. Eu nu mă tem de nimic, sunt liber de îngrijorare. Mă aflu în siguranţă, iar duşmanii mei nu mă pot nelinişti. Eu sunt satisfăcut de fructele încrederii mele. Eu găsesc că este uşor a accede la cel Nemuritor. Mă rog ca credinţa să mă susţină pe parcursul lungii călătorii. Ştiu că credinţa de dincolo nu mă va lăsa. Ştiu că fraţii mei vor prospera de vor fi impregnaţi de credinţa celui Nemuritor, credinţa care creează modestia, dreptatea, înţelepciunea, curajul, cunoaşterea şi perseverenţa. Să abandonăm tristeţea şi să respingem frica. Prin credinţă să stăpânim adevărata dreptate şi o autentică bărbăţie. Să învăţăm să medităm asupra justiţiei şi a îndurării. Credinţa este adevărata bogăţie a omului; ea este darul virtuţii şi al gloriei.
(1446.5) 131:3.3 ”Nedreptatea este nedemnă şi păcatul este demn de dispreţ. Răul este degradant, atât în gând, cât şi dacă este transpus în faptă. Durerea şi amărăciunea urmează cărarea răului aşa cum praful urmează vântul. Fericirea şi pacea minţii urmează gândirea curată şi viaţa plină de virtute aşa cum umbra urmează substanţa lucrurilor materiale. Răul este fructul unei gândiri rău direcţionate. Este rău să vezi un păcat acolo unde nu este nici unul, şi de a nu vedea păcatul acolo unde este unul. Răul este cărarea falselor doctrine. Cei care evită răul văzând lucrurile aşa cum sunt devin voioşi îmbrăţişând astfel adevărul. Puneţi capăt nenorocirii voastre detestând păcatul. Înălţându-vă privirile către cel Nobil, abateţi-vă de la păcat din toată inima voastră. Nu justificaţi răul; nu căutaţi scuză păcatului. Prin eforturile voastre de a corecta păcatele voastre trecute, voi dobândiţi tăria de a rezista tendinţei de a recădea în păcat. Rezistenţa la rău se naşte din căinţă. Nu treceţi peste nici o greşeală fără a o mărturisi celui Nobil.
(1447.1) 131:3.4 ”Voioşia şi bucuria sunt recompensele faptelor bune făcute spre slava celui Nepieritor. Nimeni nu poate să vă priveze de libertatea propriei voastre minţi. Când credinţa religiei voastre a emancipat inima voastră, când mintea voastră, ca şi un munte, este stabilă şi imuabilă, atunci pacea sufletului curge ca apele unui fluviu lin. Cei care sunt siguri de mântuire sunt eliberaţi pentru totdeauna de pofte, de invidie, de ură şi de iluzia bogăţiilor. Cu toate că credinţa este energia unei vieţi mai bune, voi trebuie totuşi să lucraţi cu perseverenţă la propria voastră mântuire. Dacă vreţi să fiţi siguri de mântuirea voastră finală, atunci asiguraţi-vă că voi căutaţi sincer să înfăptuiţi tot ceea ce este drept. Cultivaţi încredinţarea inimii care vine din interior şi ajungeţi astfel să vă bucuraţi de extazul salvării eterne.
(1447.2) 131:3.5 ”Nici un om religios nu poate spera să atingă iluminarea înţelepciunii nemuritoare dacă stăruie să fie trândav, indolent, slab, leneş, neruşinat şi egoist. Dar oricine este prevenitor, prudent, chibzuit, fervent şi serios - chiar în timp ce mai trăieşte încă pe pământ - poate să ajungă la iluminarea supremă a păcii şi a libertăţii înţelepciunii divine. Ţineţi minte că orice acţiune va primi răsplata ei. Răul duce la amărăciune şi păcatul sfârşeşte în durere. Bucuria şi fericirea sunt consecinţa unei vieţi bine trăite. Chiar şi răufăcătorul beneficiază de o perioadă de graţie înainte de vremea completei maturizări a faptelor sale rele, dar deplina recoltare a făptuirii răului vine inevitabil. Nimeni să nu se gândească cu uşurătate la păcat spunând în inima sa: 'Pedeapsa faptelor rele nu mă va atinge.' Ceea ce faceţi altuia, vi se va face şi vouă, în judecata înţelepciunii. Nedreptatea comisă semenilor voştri se va întoarce împotriva voastră. Creatura nu ar putea să scape de destinul faptelor sale.
(1447.3) 131:3.6 ”Cel nesocotit a zis în inima sa: răul nu mă va ajunge din urmă; dar siguranţa este găsită doar dacă sufletul reclamă dojana şi dacă mintea caută înţelepciunea. Înţeleptul este un suflet nobil care rămâne prietenos în mijlocul duşmanilor săi, liniştit printre cei gălăgioşi şi generos printre cei hrăpăreţi. Dragostea de sine seamănă cu buruienele de pe un câmp bine sădit. Egoismul duce la amărăciune; îngrijorarea perpetuă ucide. Mintea supusă produce fericire. Cel mai mare dintre războinici este cel care se biruie şi se domină pe sine însuşi. Reţinerea în toate lucrurile este bună. Numai acela care stimează virtutea şi îşi face datoria este o persoană superioară. Mânia şi ura să nu fie stăpânii voştri. Nu vorbiţi cu asprime despre nimeni. Mulţumirea este cea mai mare bogăţie. Ceea ce este dat cu înţelepciune este bine economisit. Nu faceţi altuia ceea ce n-aţi dori să vi se facă. Răului răspundeţi făcând binele; învingeţi răul prin bine.
(1447.4) 131:3.7 ”Un suflet drept este mai demn de dorit decât suveranitatea peste tot pământul. Nemurirea este scopul sincerităţii; moartea este sfârşitul vieţii nechibzuite. Aceia care sunt serioşi nu mor, cei fără de minte sunt deja morţi. Binecuvântaţi sunt cei a căror clarviziune percepe starea nepieritoare. Cei care îi chinuiesc pe cei vii cu greu vor găsi fericirea după moarte. Cei dezinteresaţi merg în cer, unde se vor bucura de fericirea unei mărinimii infinite şi unde nobila lor generozitate continuă să crească. Orice muritor care gândeşte drept, care vorbeşte cu nobleţe şi care acţionează cu generozitate nu numai că se va bucura de virtute pe durata scurtei sale vieţi, dar va şi continua, după disoluţia corpului, să se desfete cu deliciile cerului.”
(1447.5) 131:4.1 Misionarii lui Melchisedec au transmis învăţătura Dumnezeului unic pe oriunde au umblat. O mare parte a acestei doctrine monoteiste, precum şi alte concepte anterioare, au fost încorporate în învăţăturile ulterioare ale hinduismului. Iisus şi Ganid au făcut următoarele extrase:
(1448.1) 131:4.2 ”El este marele Dumnezeu, în toate chipurile suprem. El este Domnul care înglobează toate lucrurile. El este creatorul şi controlorul universului universurilor. Dumnezeu este un Dumnezeu unic; el există singur şi prin el însuşi; el este singurul. Acest Dumnezeu unic este Creatorul nostru şi destinul final al sufletului. Supremul are o strălucire de nedescris; el este Lumina Luminilor, această lumină divină care iluminează fiecare inimă şi fiecare lume. Dumnezeu este ocrotitorul nostru - el stă alături de creaturile sale - şi cei care învaţă să-l cunoască devin nemuritori. Dumnezeu este marea sursă de energie, el este Marele Suflet. El exercită o suveranitate universală peste totul. Acest Dumnezeu unic este iubitor, glorios şi adorabil. Dumnezeul nostru se bucură de o putere supremă şi locuieşte în lăcaşul suprem. Această veritabilă Persoană este eternă şi divină. Dumnezeu este Domnul primordial al cerurilor. Toţi profeţii l-au salutat, şi el ni s-a revelat. Noi îl venerăm. O, Persoană Supremă, sursă a fiinţelor, Domn al creaţiei şi suveran al universului, dezvăluie creaturilor tale puterea prin care rămâi imanent! Dumnezeu a creat soarele şi stelele; el este luminos, pur, există prin el însuşi. Cunoaşterea sa veşnică este dumnezeieşte înţeleaptă. Eternul este inaccesibil răului. Întrucât universul a izvorât din el, Dumnezeu îl guvernează cum se cuvine. El este cauza creaţiei, deci toate lucrurile sunt stabilite în el.
(1448.2) 131:4.3 ”Dumnezeu este refugiul sigur al fiecărui om bun aflat la nevoie. Cel nepieritor are grijă de toată omenirea. Mântuirea lui Dumnezeu este puternică şi bunătatea lui este mărinimoasă. El este un ocrotitor iubitor şi un apărător binecuvântat. Domnul a zis: 'Eu locuiesc în propriul lor suflet ca o lampă a înţelepciunii. Eu sunt splendoarea splendorilor şi bunătatea celor buni. Când doi sau trei se adună laolaltă, şi eu sunt acolo.' Creatura n-ar putea scăpa de prezenţa Creatorului. Domnul numără până şi clipirile neîncetate ale fiecărui ochi muritor şi noi adorăm această Fiinţă divină ca pe tovarăşul nostru de nedespărţit. El este predominant, mărinimos, omniprezent şi infinit de bun. Domnul este suveranul nostru, refugiul nostru şi controlorul nostru suprem, şi spiritul nostru primordial locuieşte în sufletul muritor. Martorul Etern al viciului şi al virtuţii rămâne în inima omului. Meditaţi îndelung asupra adorabilului şi divinului Însufleţitor; spiritul său să dirijeze în întregime gândurile noastre. De la această lume ireală condu-ne la lumea reală, de la întuneric la lumină şi de la moarte la nemurire.
(1448.3) 131:4.4 ”Cu inima noastră dezbărată de orice urmă de ură, să adorăm Eternul. Dumnezeul nostru este Domnul rugăciunii; el aude strigătul copiilor săi. Toţi oamenii subordonează voinţa lor lui, cel Hotărât. Să ne bucurăm de dărnicia Domnului rugăciunilor. Faceţi din rugăciunea voastră prietena voastră intimă, şi din adorare sprijinul sufletului vostru. 'Doar dacă vreţi să mă adoraţi în iubire,' a zis cel Etern, 'eu vă voi da înţelepciunea pentru a mă atinge, căci adorarea mea este virtutea comună a tuturor creaturilor.' Dumnezeu este luminătorul celor care sunt posomorâţi şi puterea celor care sunt slabi. Din moment ce Dumnezeu este puternicul nostru prieten, noi nu ne mai temem de nimic. Noi lăudăm numele Cuceritorului niciodată cucerit. Noi îl adorăm pentru că el este ajutorul fidel şi veşnic al oamenilor. Dumnezeu este conducătorul nostru sigur şi călăuza noastră infailibilă. El este marele strămoş al cerului şi al pământului, el posedă o energie nelimitată şi o înţelepciune infinită. Splendoarea sa este sublimă şi bunătatea sa este divină. El este refugiul suprem al universurilor şi păzitorul imuabil al legii veşnice. Dumnezeul nostru este Domnul vieţii şi Consolatorul tuturor oamenilor. El iubeşte omenirea şi îi ajută pe cei îndureraţi. El este cel ce ne dă viaţă, el este Bunul Păstor al turmelor omeneşti. Dumnezeu este tatăl nostru, fratele nostru şi prietenul nostru. Noi dorim cu ardoare să-l cunoaştem pe acest Dumnezeu din străfundurile fiinţei noastre.
(1448.4) 131:4.5 ”Noi am învăţat să câştigăm credinţa prin aleanul inimii noastre. Noi am atins înţelepciunea prin stăpânirea simţurilor noastre; şi, prin înţelepciune, noi am trăit pacea din cel Suprem. Cel care este plin de credinţă adoră cu adevărat atunci când sinele lui interior este aţintit spre Dumnezeu. Dumnezeul nostru poartă cerurile ca pe o mantie; el locuieşte deopotrivă în celelalte şase universuri larg desfăşurate. El este suprem peste totul şi în toate. Noi dorim cu ardoare iertarea Domnului pentru toate păcatele noastre faţă de aproapele nostru şi vrem să-l uşurăm pe prietenul nostru de nedreptatea pe care ne-a făcut-o. Spiritul nostru detestă orice rău; deci, Doamne, eliberează-ne de pata păcatului. Noi ne rugăm la Dumnezeu ca la un consolator, un ocrotitor şi un salvator - ca unei persoane care ne iubeşte.
(1449.1) 131:4.6 ”Spiritul Păstrătorului Universului pătrunde în sufletul creaturilor simple. Omul este înţelept dacă îl adoră pe Dumnezeul Unic. Cei care se străduiesc să fie perfecţi trebuie desigur să-l cunoască pe Domnul Suprem. Cel ce cunoaşte fericirea siguranţei în Suprem n-are niciodată frică, căci Supremul le-a zis celor care îl slujesc: 'Nu vă temeţi, căci eu sunt cu voi.' Dumnezeul providenţei este tatăl nostru. Dumnezeu este adevăr, şi doreşte ca propriile sale creaturi să îl înţeleagă - ca ele să ajungă la deplina cunoaştere a adevărului. Adevărul este etern; el susţine universul. Dorinţa noastră supremă va fi de a ne uni cu Supremul. Marele Controlor zămisleşte toate lucrurile - totul evoluează pornind de la el. Şi iată toată datoria noastră: nimeni să nu facă altuia ceea ce lui nu-i place să i se facă; să nu aveţi pizmă pe nimeni, nu loviţi pe cel care vă loveşte, înfrânaţi mânia prin îndurare şi milă şi biruiţi ura prin bunăvoinţă. Noi ar trebui să facem toate acestea pentru că Dumnezeu este un prieten blând şi un tată îngăduitor care ne iartă toate greşelile noastre pământeşti.
(1449.2) 131:4.7 ”Dumnezeu este Tatăl nostru, pământul este mama noastră şi universul este locul nostru de naştere. Fără Dumnezeu, sufletul este un prizonier; cunoaşterea de Dumnezeu îl eliberează. Prin meditaţia asupra lui Dumnezeu şi prin uniune cu el se ajunge la descătuşarea din iluziile răului şi la dezrobirea finală din toate lanţurile materiale. Când omul va rula spaţiul ca pe o bucată de piele, atunci va veni sfârşitul răului, deoarece omul îl va fi găsit pe Dumnezeu. O, Dumnezeule, salvează-ne de tripla ruină a infernului - pofta, mânia şi avariţia! O, sufletul meu, încinge-te pentru lupta spirituală a nemuririi! Când vine sfârşitul vieţii muritoare, nu ezita să abandonezi acest trup pentru o formă mai frumoasă şi mai potrivită şi să te trezeşti pe tărâmurile Supremului şi ale Nemuritorului unde nu domneşte nici frica, nici amărăciunea, nici foamea, nici setea, nici moartea. A-l cunoaşte pe Dumnezeu este a tăia corzile morţii. Sufletul care îl cunoaşte pe Dumnezeu se înalţă în univers aşa cum smântâna apare la suprafaţa laptelui. Noi îl adorăm pe Dumnezeu, meşterul a toate, Marele Suflet, care stă întotdeauna în inima creaturilor sale. Cei care ştiu că Dumnezeu tronează în inima omenească sunt meniţi să devină asemenea lui - să devină nemuritori. Răul trebuie să fie lăsat în urmă în această lume, dar virtutea însoţeşte sufletul în cer.
(1449.3) 131:4.8 ”Numai cei răi zic: 'Universul n-are nici adevăr nici conducător; el nu este destinat decât satisfacerii poftelor noastre.' Dar asemenea suflete sunt amăgite de meschinăria intelectului lor. Ele se abandonează astfel satisfacerii poftelor lor şi îşi privează sufletul de bucuriile virtuţii şi de plăcerile dreptăţii. Ce experienţă este mai mare decât aceea de a fi salvat de păcat? Omul care a văzut Supremul este nemuritor. Prietenii întru carne ai omului nu pot supravieţui morţii; numai virtutea merge alături de om în timp ce el călătoreşte înaintând mereu către câmpiile fericite şi însorite ale Paradisului.”
(1449.4) 131:5.1 Zoroastru a fost el însuşi în contact direct cu descendenţii primilor misionari ai lui Melchisedec şi doctrina lor despre un Dumnezeu unic a devenit o învăţătură centrală în religia pe care el a întemeiat-o în Persia. În afară de la iudaism, nici o religie din vremea aceea nu conţinea o mai mare cantitate de învăţături ale Salemului. Ganid a făcut următoarele extrase din arhivele acestei religii:
(1450.1) 131:5.2 ”Toate lucrurile vin de la Dumnezeul unic şi îi aparţin lui. El este Dumnezeul nostru infinit de înţelept, de bun, de drept, de sfânt, de strălucitor şi de glorios. El, Dumnezeul nostru, este sursa oricărei luminozităţi. El este Creatorul, Dumnezeul tuturor intenţiilor bune, şi ocrotitorul justiţiei universului. Linia de conduită din viaţă constă în a acţiona în armonie cu spiritul adevărului. Dumnezeu vede totul, şi el zăreşte atât faptele rele ale celor haini, cât şi lucrările bune ale celor drepţi; Dumnezeul nostru observă toate lucrurile cu un ochi scânteietor. Atingerea sa este atingerea tămăduirii. Domnul este un binefăcător atotputernic. Dumnezeu îşi întinde mâna benefică şi celor drepţi şi celor nemernici. Dumnezeu a întemeiat lumea şi a stabilit răsplata atât pentru bine, cât şi pentru rău. Dumnezeul infinit de înţelept a făgăduit nemurirea sufletelor pioase care gândesc cu puritate şi acţionează cu justeţe. Voi veţi deveni ceea ce doriţi cel mai mult. Lumina soarelui se aseamănă cu înţelepciunea pentru cei care îl disting pe Dumnezeu în univers.
(1450.2) 131:5.3 ”Slăviţi-l pe Dumnezeu căutând ceea ce îi place Marelui Înţelept. Adoraţi-l pe Dumnezeul luminii păşind cu bucurie pe căile stabilite de religia sa revelată. Nu există decât un Dumnezeu Suprem, Domnul Luminilor. Noi îl adorăm pe cel care a creat apele, plantele, animalele, pământul şi cerurile. Dumnezeul nostru este Domnul, este cel mai binefăcător. Noi îl adorăm pe cel mai frumos, pe generosul Nemuritor înzestrat cu lumina veşnică. Dumnezeu este cel mai departe de noi şi totodată cel mai aproape, prin aceea că el locuieşte în sufletele noastre. Dumnezeul nostru este divinul şi cel mai sfânt Spirit din Paradis, şi totuşi el este mai prietenos pentru om decât cea mai prietenoasă dintre toate creaturile. Dumnezeu este un mare ajutor pentru noi în cea mai importantă dintre întreprinderile noastre, aceea de a-l cunoaşte pe el însuşi. Dumnezeu este prietenul nostru cel mai adorabil şi cel mai drept; el este înţelepciunea noastră, viaţa noastră şi vigoarea sufletului şi a trupului nostru. Prin gândurile noastre bune, înţeleptul creator ne va îngădui să facem voia sa şi să ajungem astfel la realizarea a tot ceea ce este dumnezeieşte perfect.
(1450.3) 131:5.4 ”Doamne, învaţă-ne să trăim această viaţă întrupată în vreme ce ne pregăteşti pentru viaţa în spirit de apoi. Vorbeşte-ne, Doamne, şi noi vom face ceea ce ne vei cere. Învaţă-ne căile bune, şi noi vom merge drept. Lasă-ne să atingem uniunea cu tine. Ştim că religia este bună dacă ne conduce la uniunea cu dreptatea. Dumnezeu este firea noastră înţeleaptă, gândirea noastră cea mai bună şi fapta noastră justă. Dumnezeu ne conferă unitatea cu spiritul divin şi cu nemurirea din el însuşi!
(1450.4) 131:5.5 ”Această religie a Marelui Înţelept îl purifică pe credincios de orice gând rău şi de orice faptă păcătoasă. Eu mă înclin în faţa Dumnezeului din cer căindu-mă dacă am comis vreo greşeală în gând, în vorbă sau în faptă - cu bună ştiinţă sau nu - şi ofer rugăciuni pentru îndurare şi laude pentru iertare. Când mă confesez, dacă nu am intenţia de a reînnoi greşeala, eu ştiu că păcatul va fi luat de pe sufletul meu. Eu ştiu că iertarea înlătură lanţurile păcatului. Cei care fac rău vor primi pedeapsă, dar cei care urmează adevărul se vor bucura de fericirea unei salvări eterne. Ia-ne în stăpânire prin graţie şi dăruire sufletului nostru puterea salvatoare. Noi cerem îndurare, deoarece aspirăm la perfecţiune; noi am vrea să fim asemeni lui Dumnezeu.”
(1450.5) 131:6.1 Al treilea grup de credincioşi religioşi care au păstrat, în India, doctrina unui Dumnezeu unic - supravieţuirea învăţăturilor lui Melchisedec - era cunoscut pe vremurile acelea sub numele de suduanişti. Mai apoi aceşti credincioşi au fost cunoscuţi ca adepţi ai jainismului. Ei ce propovăduiau ei:
(1450.6) 131:6.2 ”Domnul Cerului este suprem. Cei care comit păcatul nu se vor ridica la înălţime, însă cei care urmează căile dreptăţii vor găsi un loc în cer. Noi suntem încredinţaţi de viaţa de apoi dacă cunoaştem adevărul. Sufletul omului poate să urce în cerul cel mai înalt pentru a-şi dezvolta acolo adevărata natură spirituală, pentru a atinge perfecţiunea. Starea celestă îl dezrobeşte pe om din robia păcatului şi îl aduce la beatitudinile ultime. Cel just are deja experienţa de a fi sfârşit cu păcatul şi cu toate mizeriile care îl însoţesc. Egoul este inamicul invincibil al omului şi se manifestă sub aspectul celor patru mari patimi omeneşti: mânia, mândria, şiretenia şi lăcomia. Omul obţine cea mai mare victorie atunci când se cucereşte pe sine însuşi. Când omul se va întoarce către Dumnezeu ca să fie iertat şi când are îndrăzneala de lua această libertate, el este eliberat de frică. Omul ar trebui să treacă prin viaţă tratându-i pe semenii săi aşa cum i-ar place lui să fie tratat.”
(1451.1) 131:7.1 Manuscrisele acestei religii din Extremul Orient nu fuseseră clasate decât recent în biblioteca din Alexandria. Era vorba de unica religie din lume din care Ganid nu mai auzise până atunci. Această credinţă conţinea de asemenea rămăşiţe ale primelor învăţături ale lui Melchisedec, după cum arată următoarele extrase:
(1451.2) 131:7.2 ”Aşa a zis Domnul: 'Voi sunteţi cu toţii receptorii puterii mele divine; toţi oamenii beneficiază de îndurarea mea. Simt o mare plăcere în înmulţirea celor juşti din tot ţinutul. În frumuseţile naturii precum şi în virtuţile oamenilor, Prinţul Cerului caută să se reveleze şi să proclame dreptatea naturii sale. Din moment ce popoarele din antichitate nu cunoşteau numele meu, eu m-am manifestat născându-mă în lume ca fiinţă vizibilă, şi am îndurat chiar şi o asemenea umilinţă pentru ca oamenii să nu uite numele meu. Eu sunt cel care a creat cerurile şi pământul. Soarele luna şi toate stelele ascultă de voia mea. Eu sunt conducătorul tuturor creaturilor de pe pământ şi din cel patru mări. Deşi sunt mare şi suprem, eu am consideraţie pentru rugăciunea celui mai umil dintre oameni. Dacă o creatură vrea să mă adore, eu voi asculta rugăciunea sa şi voi împlini dorinţa inimii sale.'
(1451.3) 131:7.3 ”'De fiecare dată când omul cedează îngrijorării, el se îndepărtează cu un pas de îndrumarea spiritului din inima sa.' Mândria îl ascunde pe Dumnezeu. Dacă vreţi să obţineţi ajutorul cerului, lăsaţi-vă mândria deoparte; precum un nor dens, orice urmă de mândrie interceptează lumina care salvează. Dacă nu sunteţi drepţi în interiorul vostru, este inutil să vă rugaţi pentru lucrurile exterioare. 'Dacă aud rugăciunile voastre, este pentru că voi vă înfăţişaţi înaintea mea cu o inimă curată, dezbărată de falsitate şi de ipocrizie, cu un suflet care reflectă adevărul asemeni unei oglinzi. Dacă vreţi să câştigaţi nemurirea, renunţaţi la lume şi veniţi la mine.'”
(1451.4) 131:8.1 Mesagerii lui Melchisedec au pătruns adânc în China, iar doctrina Dumnezeului unic a făcut parte din primele învăţături ale mai multor religii chineze. Aceea care a persistat cel mai mult timp şi care a conţinut cel mai mult adevăr monoteist a fost taoismul. Ganid a adunat următoarele învăţături ale întemeietorului său:
(1451.5) 131:8.2 ”Cât de pur şi de calm este Supremul, şi totuşi cât este de tare şi de puternic, cât de adânc şi de insondabil! Acest Dumnezeu din cer este strămoşul onorat al tuturor lucrurilor. Dacă îl cunoaşteţi pe cel Etern, atunci sunteţi iluminaţi şi înţelepţi. Dacă nu-l cunoaşteţi pe cel Etern, atunci ignoranţa se manifestă sub forma răului, şi astfel se ivesc şi patimile păcatului. Această Fiinţă minunată exista înaintea cerurilor şi a pământului. Ea este cu adevărat spirituală; este unică şi nu se schimbă. Într-adevăr ea este mama lumii, şi toată creaţia se roteşte în jurul ei. Această Mare Fiinţă se transmite oamenilor şi le îngăduie astfel să exceleze şi să supravieţuiască. Chiar şi cu puţină cunoaştere, se poate merge pe căile Supremului; te poţi conforma voii cerului.
(1452.1) 131:8.3 ”Toate lucrările bune de adevărată slujire provin de la Suprem. Toate lucrurile depind pentru viaţa lor de Marea Sursă. Marele Suprem nu caută nici o onoare pentru darurile sale. Deşi suprem în putere, el rămâne ascuns de privirile noastre. El transmută fără încetarea atributele sale în vreme ce îşi perfecţionează creaturile. Raţiunea celestă este lentă şi răbdătoare în proiectele sale, dar sigură de înfăptuirile ei. Supremul acoperă universul şi îl susţine în întregime. Cât de mari şi puternice sunt influenţa sa copleşitoare şi puterea sa de atracţie! Adevărata bunătate seamănă cu apa, în sensul că ea binecuvântează totul şi nu dăunează la nimic. Ca şi apa, adevărata bunătate caută locurile cele mai joase, chiar şi nivelurile pe care alţii le evită, şi asta pentru că ea este înrudită cu Supremul. Supremul creează toate lucrurile, el le hrăneşte în natură şi le perfecţionează în spirit. Modul în care Supremul le întreţine, le protejează şi le perfecţionează pe creaturi fără a le constrânge este un mister. El călăuzeşte şi dirijează, dar fără a se impune. El veghează la progres, dar fără dominare.
(1452.2) 131:8.4 ”Înţeleptul îşi face inima universală. Puţină cunoaştere este periculoasă. Oricine aspiră la măreţie trebuie să înveţe să se smerească. În creaţie, Supremul a devenit mama lumii. A-ţi cunoaşte mama este a-ţi recunoaşte mama. Este înţelept acela care consideră toate părţile din punctul de vedere al întregului. Raportaţi-vă la fiecare om ca şi cum aţi fi în locul lui. De vi se face un rău răspundeţi prin bunătate. Dacă iubiţi oamenii, ei se vor apropia de voi - nu veţi întâmpina nici o greutate în a-i câştiga.
(1452.3) 131:8.5 ”Marele Suprem pătrunde totul; el este la dreapta şi la stânga, el susţine toată creaţia şi locuieşte în toate fiinţele sincere. Voi nu puteţi să găsiţi Supremul, dar nici să mergeţi în vreun loc unde el să nu se găsească. Dacă un om recunoaşte răul acţiunilor lui şi se căieşte de din toată inima de păcatele sale, atunci el poate să caute iertarea, să scape de pedeapsă şi să transforme nenorocirea în binecuvântare. Supremul este refugiul sigur pentru toată creaţia; el este păzitorul şi salvatorul omenirii. Dacă îl căutaţi zi de zi, îl veţi găsi. De vreme ce poate să ierte păcatele, el este cu adevărat preţios pentru toţi oamenii. Amintiţi-vă întotdeauna că Dumnezeu îi răsplăteşte pe oameni pentru ceea ce sunt, iar nu pentru ceea ce fac; aşadar, acordaţi ajutorul vostru semenilor voştri fără idee de răsplată. Faceţi binele fără a vă gândi la vreun profit pentru sine.
(1452.4) 131:8.6 ”Cei care cunosc legea celui Etern sunt înţelepţi. Ignorarea legilor divine este o nenorocire şi un dezastru. Aceia care cunosc legile lui Dumnezeu au o gândire liberală. Dacă îl cunoaşteţi pe cel Etern, chiar şi dacă corpul vostru piere, sufletul vostru va supravieţui în servirea spiritului. Dacă rămâneţi în lumina celui Etern, voi vă veţi bucura de iluminarea Supremului. Cei care îşi consacră persoana slujirii Supremului sunt voioşi în această căutare a celui Etern. Când omul moare, spiritul îşi ia zborul pentru a întreprinde lunga călătorie de reîntoarcere acasă.”
(1452.5) 131:9.1 Printre marile religii ale lumii, chiar şi aceea care îl recunoştea mai puţin pe Dumnezeu a acceptat monoteismul misionarilor lui Melchisedec şi al perseverenţilor săi succesori. Iată cum a rezumat Ganid confucianismul:
(1452.6) 131:9.2 ”Ceea ce instituie Cerul este infailibil. Adevărul este real şi divin. Totul îşi are originea în Cer, iar Marele Cer nu comite greşeli. Cerul a desemnat numeroşi subordonaţi pentru a ajuta la instruirea şi la înălţarea creaturilor inferioare. Dumnezeu care de sus îl guvernează pe om este mare, foarte mare. Dumnezeu este maiestuos în putere şi teribil în judecată. Acest Înalt Dumnezeu a conferit un sens moral chiar şi multor indivizi inferiori. Dărnicia Cerului nu conteneşte niciodată. Bunăvoinţa este darul cel mai de preţ al Cerului pentru oameni. Cerul a conferit nobleţea sa sufletului oamenilor; virtuţile omului sunt rodul acestui dar al nobleţei Cerului. Marele cer discerne totul şi îi însoţeşte pe oameni în toate lucrările lor. Şi bine facem atunci când îi dăm numele de Tatăl nostru şi de Mama noastră Marelui Cer. Dacă noi suntem astfel servitorii străbunilor noştri divini, atunci ne putem adresa cu încredere rugăciunile Cerului. Oricând şi în toate lucrurile să avem o teamă respectuoasă faţă de maiestatea Cerului. O, Dumnezeule Preaînalt şi suveran Potentant, noi recunoaştem că judecata îţi aparţine şi că orice îndurare provine din inima divină.
(1453.1) 131:9.3 ”Dumnezeu este cu noi; noi nu simţim deci nici o teamă în inima noastră; dacă se găseşte vreo virtute în mine, ea este manifestarea Cerului care se află în mine; însă Cerul acesta din mine formulează adesea cerinţe severe pentru credinţa mea. Dacă Dumnezeu este cu mine, eu am decis să nu am nici o îndoială în inima mea. Credinţa trebuie să fie foarte aproape de adevărul lucrurilor, şi nu văd cum poate un om să trăiască fără această credinţă binefăcătoare. Binele şi răul nu li se întâmplă fără cauză oamenilor. Cerul tratează sufletul unui om potrivit cu intenţia acestui suflet. Când vă veţi descoperi în greşeală, nu ezitaţi să vă mărturisiţi eroarea şi grăbiţi-vă s-o reparaţi.
(1453.2) 131:9.4 ”Înţeleptul se ocupă cu căutarea adevărului, iar nu numai cu câştigarea traiului. Scopul omului este de a atinge perfecţiunea Cerului. Omul superior caută să se adapteze, şi este liber de îngrijorare şi de teamă. Dumnezeu este cu voi, să nu aveţi nici o îndoială în inima voastră. Orice faptă bună are răsplata ei. Omul superior nu cârteşte împotriva cerului şi nu poartă ranchiună oamenilor. Nu faceţi altuia ceea ce vouă nu vă place să vi se facă. Compasiunea să facă parte din orice pedeapsă; străduiţi-vă cu orice chip să transformaţi sancţiunile în binecuvântări. Acesta este modul de acţiune al Marelui Cer. În vreme ce toate creaturile trebuie să moară şi să se întoarcă în ţărână, spiritul omului nobil înaintează pentru a fi expus la niveluri superioare şi pentru a se înălţa în lumina glorioasă a apoteozei finale.”
(1453.3) 131:10.1 După munca înflăcărată făcută pentru această compilaţie de învăţături religioase ale lumii cu privire la Tatăl Paradisului, Ganid s-a ocupat de formarea a ceea ce el socotea a fi un rezumat al credinţelor privitoare la Dumnezeu la care el ajunsese ca rezultat al învăţăturilor lui Iisus. Tânărul căpătase obiceiul de a numi aceste credinţe „religia noastră”, şi iată expunerea sa:
(1453.4) 131:10.2 ”Domnul Dumnezeul nostru este un Domn unic, şi voi ar trebui să-l iubiţi cu toată mintea şi din toată inima voastră făcând tot ce vă stă în putinţă pentru a-i iubi pe toţi copiii săi aşa cum vă iubiţi pe voi înşivă. Acest Dumnezeu unic este Tatăl nostru ceresc în care subzistă toate lucrurile şi care locuieşte, prin spiritul său, în orice suflet omenesc sincer. Noi, care suntem copiii lui Dumnezeu, ar trebui să învăţăm să-i încredinţăm paza sufletului nostru ca unui Creator fidel. Cu Tatăl nostru ceresc toate lucrurile sunt posibile. De vreme ce el este Creatorul, după ce a făcut toate lucrurile şi toate fiinţele, el n-ar putea fi altfel. Deşi nu-l putem vedea pe Dumnezeu, noi îl putem cunoaşte. Trăind zi de zi voia Tatălui din ceruri, noi putem să îl revelăm semenilor noştri.
(1453.5) 131:10.3 ”Divinele bogăţii ale caracterului lui Dumnezeu trebuie să fie infinit de profunde şi veşnic înţelepte. Noi nu-l putem descoperi prin cunoaştere, însă îl putem cunoaşte în inima noastră prin experienţă personală. Cu toate că justiţia sa depăşeşte facultăţile noastre de prezicere, mila sa poate fi primită de fiinţele cele mai umile de pe pământ. În timp ce Tatăl umple universul, el trăieşte deopotrivă în inima noastră. Mintea omului este umană, muritoare, dar spirtul său este divin, nemuritor. Dumnezeu nu numai că este infinit de puternic, dar şi infinit de înţelept. Dacă părinţii noştri pământeşti, ale căror tendinţe naturale sunt rele, ştiu să-i iubească pe copii lor şi să le dea lucruri bune, cu cât mai mult trebuie ca binefăcătorul Tată celest să ştie să-i iubească cu înţelepciune pe copiii săi pământeni şi să le dea binecuvântările care li se cuvin.
(1454.1) 131:10.4 ”Tatăl celest nu va îngădui să piară nici un singur copil de pe pământ dacă acest copil are dorinţa de a găsi Tatăl şi tânjeşte cu adevărat să devină asemenea lui. Tatăl nostru îi iubeşte chiar şi pe cei răi şi este întotdeauna bun faţă de cei nerecunoscători. Dacă mai multe fiinţe omeneşti ar vrea măcar să cunoască bunătatea lui Dumnezeu, ele ar fi de bună seamă făcute să se căiască de conduita lor greşită şi să renunţe la toate păcatele cunoscute. Toate lucrurile bune provin de la Tatăl luminii, în care nu se găseşte nici mutabilitate nici vreo umbră de schimbare. Spiritul adevăratului Dumnezeu se găseşte în inima omului. Dumnezeu caută ca toţi oamenii să fie fraţi. Când oamenii încep să-l caute pe Dumnezeu, aceasta este dovada că Dumnezeu i-a găsit pe ei şi că ei sunt în căutare de cunoştinţe despre el. Noi trăim în Dumnezeu şi el locuieşte în noi.
(1454.2) 131:10.5 ”Eu nu mă voi mulţumi să cred că Dumnezeu este Tatăl întregului meu popor; de acum înainte voi crede că el este deopotrivă Tatăl meu. Voi încerca întotdeauna să-l ador pe Dumnezeu graţie Spiritului Adevărului, care este ajutorul meu atunci când am ajuns realmente să-l cunosc pe Dumnezeu. Dar mai întâi de toate eu mă voi închina lui Dumnezeu învăţând să fac voia sa pe pământ, adică să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a-i trata pe fiecare dintre tovarăşii mei muritori întocmai aşa cum mă gândesc că lui Dumnezeu i-ar plăcea să-l vadă tratat. Când trăim astfel în carne, noi putem să-i cerem multe lucruri lui Dumnezeu; el va îndeplini dorinţa din inima noastră pentru ca noi să fim cu atât mai bine pregătiţi să-i servim pe tovarăşii noştri. Tot această servire afectuoasă a copiilor lui Dumnezeu sporeşte aptitudinile noastre de a primi şi de a încerca bucuriile cerului, plăcerile superioare ale slujirii spiritului din cer.
(1454.3) 131:10.6 ”Eu voi mulţumi lui Dumnezeu în fiecare zi pentru darurile sale inexprimabile; eu voi lăuda operele sale minunate pentru copiii oamenilor. Pentru mine el este Omnipotentul, Creatorul, Puterea şi Îndurarea, însă, mai bine decât orice, el este Tatăl meu spiritual, şi, ca fiu pământean al lui, eu mă voi avânta într-o bună zi ca să-l văd. Învăţătorul meu mi-a zis că eu căutându-l voi deveni asemeni lui. Prin credinţa în Dumnezeu, eu am făcut pace cu el. Religia noastră nouă este plină de bucurie şi generează o fericire durabilă. Eu sunt încredinţat că îi voi fi fidel chiar până la moarte, şi că voi primi cu siguranţă cununa vieţii veşnice.
(1454.4) 131:10.7 ”Eu învăţ să pun totul la încercare şi să mă ţin de ceea ce este bun. Voi face semenilor mei tot ceea ce eu aş vrea să mi se facă mie. Eu ştiu, prin această nouă credinţă, că omul poate deveni fiul lui Dumnezeu, dar sunt uneori îngrozit la gândul că toţi oamenii sunt fraţii mei, şi totuşi aceasta trebuie să fie adevărat. Eu nu văd posibilitatea de a mă bucura de paternitatea lui Dumnezeu dacă refuz să accept fraternitatea oamenilor. Oricine face apel la numele Domnului va fi salvat. Dacă aceasta este adevărat, atunci toţi oamenii trebuie să fie fraţii mei.
(1454.5) 131:10.8 ”De aici înainte eu voi face faptele mele bune în taină; mă voi ruga de asemenea cel mai adesea atunci când sunt singur. Nu voi judeca, pentru a evita să fiu nejust faţă de semenii mei. Voi învăţa să îi iubesc pe duşmanii mei; eu n-am stăpânit încă cu adevărat acest mod de a fi ca Dumnezeu. Deşi îl văd pe Dumnezeu în celelalte religii, eu găsesc că în 'religia noastră' el este mai frumos, mai iubitor, mai îndurător, mai personal şi mai pozitiv. Dar mai presus de toate, această mare Fiinţă glorioasă este Tatăl meu spiritual; eu sunt copilul lui. Numai prin mijlocirea dorinţei mele sincere de a fi ca el voi sfârşi eu prin a-l găsi şi îl voi sluji veşnic. În sfârşit, eu am o religie cu un Dumnezeu, un Dumnezeu minunat care este un Dumnezeu al salvării veşnice.”
https://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-131-religiile-lum

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu