luni, 18 septembrie 2017

Un minor a fost abuzat sexual de Teodosie – «Ar fi vrut chiar să-l ling în fund, dar nu am acceptat așa ceva!»

ÎN CE HAL DE DEGRADARE MORALĂ A AJUNS BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ SUB PATRONAJUL UNUI MASON, DIN ECHIPA CĂRUIA FACE PARTE ȘI PEDOFILUL, HOMOSEXUALUL, ESCROCUL ȘI HOȚUL TEODOSIE, arhiepiscopul Tomisului.


Puțini își mai amintesc de imensul scandal (homo)sexual în care a fost implicat inculpatul Teodosie Petrescu, înalt ierarh al BOR, în toamna anului 2011, în urma faptelor devoalate de numitul Ciprian Stănescu, minor (16 ani) la data săvârșirii acestora (anul 1997).
Probabil că reclamantul nu a fost atât de inspirat în privința alegerii momentului când trebuia să dezvăluie ororile sexuale la care a fost supus, neștiind că, la acea dată, „dementul amărât, pripășit la Constanța” se afla „pe creasta valuluiˮ, fiind susținut puternic atât din punct de vedere politic (PSD), cât și financiar, tentaculele relațiilor sale de tot felul ajungând în cele mai diverse și înalte sfere ale Puterii locale și naționale. Dacă la toate acestea mai adăugăm și modul pervers și ticălos în care acesta a speculat (speculează și în prezent) faptul că este un „înalt ierarhˮ din așa-zisul Sf. Sinod al BOR, purtător de cruce, engolpion, baston, mitră și straie arhiepiscopale, plus vocea puternic tremolată ca să fie percepută sinceră și mieroasă, este lesne de înțeles că acuzațiile nu au avut nicio șansă să fie luate în considerare.
De aceea, finalitatea anchetei a fost ștampilată cu celebra sintagmă „NUPˮ (neînceperea urmăririi penale), adică un fâs mioritic de proporții, care l-a ajutat pe pârât să-și revină din starea de șoc și să continue să practice ceea ce știa cel mai bine.
REZISTENŢA.ro a publicat, în premieră, plângerea penală din data de 23 noiembrie 2011 a numitului Ciprian Stănescu, adresată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care are ca obiect relațiile sexuale nefirești la care reclamantul a fost supus de pârâtul Teodosie Petrescu.
Lăsăm concluziile la discreția inteligenței fiecărui cititor, nu înainte de a reaminti două dintre lucrările preotului prof. Ion Buga și Ciprian Mega – Rugați-vă pentru fratele Teoctist și Fascinația haosului (mai puțin cunoscute publicului larg) – în care autorii pur și simplu îl dezintegrează pe individul Teodosie Petrescu, arătând opiniei publice adevărata față a acestuia: homosexual, pedofil, hoț, falsificator, avar, laș, răzbunător, grobian etc.
Precizăm că Teodosie nu a contrazis niciodată gravitatea afirmațiilor despre el din aceste lucrări.
Un fapt este cert: tăvălugul a luat-o la vale, buboiul s-a spart și bărboșii din așa-zisul Sinod, în frunte cu Cearșaful Alb, trebuie să (re)acționeze urgent și ferm, dacă vor să redreseze situația, să salveze ce mai este de salvat și să spele imaginea mizerabilă a BOR.
Curățenia morală, mai ales homosexuală, trebuie începută din vârful piramidei, chiar din Dealul Patriarhiei, căci ascunderea sub patrafir a gunoaielor și a păcatelor multe și grave nu va face decât ca NIMIC să nu se rezolve, totul să se prăbușească (REZISTENŢA.ro a „inventariatˮ cel puțin 20 de homosexuali–nu mai amintim de celelalte fapte anticanonice, împotriva regulamentelor BOR și chiar penale – în rândurile „înalților ierarhiˮ din Sinod).
La finalul acestui material sunt menționate link-uri către știri pe același subiect, dar și dreptul la replică al pârâtului Teodosie și al instituției arhiepiscopale, referitor la acuzațiile respective.
Subtitlurile aparțin redacției REZISTENȚA.ro.
Domnule Procuror General,
Subsemnatul, STĂNESCU CIPRIAN, fiul lui (…) și (…), cu domiciliul în Municipiul Tulcea, legitimat cu C.I. (…) nr. (…), CNP (…), împotriva numitului PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscopul Arhiepiscopiei Tomisului, cu sediul în Constanța, str. Arhiepiscopiei nr. 23, formulez
PLÂNGERE PENALĂ
În fapt, la vârsta de 16 ani, rămas orfan de părinți, am fost recomandat de preotul Gavrilă Dumitru din Tulcea spre a fi primit ca frate la Mănăstirea Dervent din județul Constanța.
Mi-a poruncit să mă dezbrac şi să intru cu el în cadă
Un an mai târziu, în 1997, la Mănăstirea în care mă aflam a venit episcopul, pe atunci Teodosie Snagoveanul, din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru a oficia hirotonia unui tânăr, candidat la preoție, întrucât arhiepiscopul locului, Lucian Tomitanul, era bolnav.
După slujbă, numitul Petrescu Teodosie a avut grijă să trimită starețul spre Constanța și, prin doi preoți, frații Onea, să mă cheme în Stareție, eu ocupându-mă cu treburile gospodărești la Mănăstire. Am primit ordin de la cei doi preoți ca orice îmi va cere episcopul Teodosie să mă supun.
Astfel că numitul Petrescu Teodosie m-a chemat la el în baie, mi-a poruncit să mă dezbrac și să intru cu el în cadă.
O oră m-a supus la diverse perversiuni sexuale și mi-am pierdut virginitatea în fundul lui
A început apoi să-mi promită că mă va călugări și mă va preoţi dacă întrețin relații sexuale cu el.
I-am spus că sunt virgin și că nu pot să fac așa ceva, iar el mi-a spus că mă gonește din Mănăstire dacă nu mă supun.
Forțat de împrejurarea că nu aveam unde să mă duc și dus în eroare cu promisiunile numitului Petrescu Teodosie, acesta m-a obligat să întrețin relații sexuale cu el, deși eram pe atunci minor și aveam să realizez gravitatea faptei mult mai târziu.
Aproximativ o oră m-a supus la diverse perversiuni sexuale și mi-am pierdut virginitatea în fundul numitului Petrescu Teodosie, pentru că îi plăcea să fie astfel penetrat, apoi a plecat către București, urmând ca, în 2001, să vină pe funcția de Arhiepiscop la Constanța.
Mă aprecia că o am mare
În calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului mi-a poruncit să stau permanent în Palatul Eparhial, unde frecvent mă obliga să întrețin relații sexuale și diverse perversiuni cu el.
După moartea arhiepiscopului Lucian Tomitanul m-a obligat să mă mut cu el în reședința arhierească, unde, de asemeni, am întreținut relații sexuale mai mulți ani de zile.
Între timp am constatat că foarte mulți minori, elevi seminariști, erau ademeniți să întrețină relații sexuale cu Petrescu Teodosie, până când în patul acestuia a venit Bogdan Chiriluță, cu care m-a schimbat și care manifesta tot timpul gelozie față de mine, pentru că arhiepiscopul mă aprecia sub aspectul mărimii organului genital şi al virilității.
Era «parte activă» cu seminariştii minori şi «parte pasivă» cu ceilalţi
Numitul a întreținut și întreține în continuare relații sexuale atât cu seminariști minori, ca parte activă, cât și cu studenți teologi, preoți și călugări, ca parte pasivă, plăcându-i să fie penetrat.
De foarte multe ori i-am atras atenția că nu este corect cum procedează, mai ales cu minorii, dar m-a repezit mereu, spunând că este plin de relații sus puse și nu are ce să-i facă nimeni.
Am fost sechestrat, legat, bătut şi ameninţat cu moartea
Am vrut să fug din Arhiepiscopie și, de frică că voi divulga ce mi s-a întâmplat, mă urmărea peste tot și mă aducea înapoi, până când, în data de 27.07.2010, am fost sechestrat la comanda numitului Petrescu Teodosie, cu mașina de către doi interlopi necunoscuți, dus în pădurea de la marginea Constanței, în direcția spre Hârșova, unde am fost legat, bătut și amenințat cu moartea, dacă dau în vileag relațiile sexuale întreținute cu Teodosie și perversiunile sexuale la care m-a supus.
Am fost adus apoi la Arhiepiscopie și amenințat cu moartea de Petrescu T., dacă îi dau în vileag faptele.
Ar fi vrut chiar să-l ling în fund, dar nu am acceptat aşa ceva
Pe parcursul anilor 2010 – 2011, numitul Petrescu Teodosie a început să mă ademenească din nou cu promisiunea că mă va băga la facultate fără examen și că mă va face preot, dacă îi satisfac fantezia sexuală pe care și-o dorea recent, aceea de a fi lins în fund.
Nu am putut accepta așa ceva, drept pentru care m-a alungat din Arhiepiscopia Tomisului, lăsându-mă efectiv pe drumuri, fără nicio sursă de subzistență.
Am fost alungat şi lăsat pe drumuri
Am trăit din mila lumii și m-am înscris la Colegiul de Medicină Generală din Constanța, unde activez ca student în prezent, cu dorința de a mă face util societății într-o manieră onestă și fără compromisuri.
În consecință, consider că am fost folosit și supus la perversiuni sexuale, încă de la vârsta când eram minor, de către numitul Petrescu Teodosie, că am fost lăsat pe drumuri fără niciun venit, în timp ce la ceilalți parteneri de orgii sexuale le-a luat case și mașini, i-a făcut preoți în parohii bogate și i-a umplut de favoruri.
Un astfel de homosexual nu are ce căuta în BOR
Consider, de asemeni, că un astfel de homosexual nu are ce căuta în Biserica Ortodoxă Română și că împotriva lui se impun a fi luate măsurile legale corespunzătoare.
Înțeleg să-mi susțin plângerea penală cu martori, înscrisuri publice oficiale, confruntarea făptuitorului, precum și cu alte probe în dovedirea temeinică a acțiunilor infracționale de care se face vinovat Petrescu Teodosie.
Mă constitui parte civilă şi solicit daune morale
În drept, solicit tragerea numitului Petrescu Teodosie la răspundere penală, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 198 C.P. cu privirea la întreținerea de relații sexuale cu minori și art. 201 cu referire la perversiunea sexuală.
Mă constitui, de asemeni, parte civilă în proces penal, solicitând atragerea Arhiepiscopiei Tomisului în proces, ca instituție juridică responsabilă civilmente, pentru achitarea în solidar cu învinuitul a sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale pricinuite în urma infracțiunilor comise de numitul Petrescu Teodosie, arhiepiscopul Arhiepiscopiei Tomisului.
23.11. 2011, Stănescu Ciprian, Telefon: (…).
Domnului Procuror General din Înalta Curte de Casație și Justiție.ˮ

Alte ştiri cu acelaşi subiect:

Dreptul la replică al acuzatului Teodosie
yogaesoteric
17 septembrie 2017



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu