vineri, 29 septembrie 2017

Ultima parte a copilăriei lui Iisus (Din CARTEA URANTIA, Partea a IV-a / cap.124)


(1366.1) 124:0.1 CU TOATE că Iisus ar fi putut dispune de nişte condiţii mai favorabile de învăţătură în Alexandria decât în Galileea, el nu ar fi putut avea aceeaşi extraordinară ambianţă pentru rezolvarea problemelor propriei sale vieţi cu un minimum de îndrumare educativă, bucurându-se totodată de marele avantaj al contactului constant cu un mare număr de bărbaţi şi de femei de toate categoriile, oameni care veneau din toate părţile lumii civilizate. Dacă ar fi rămas în Alexandria, educaţia sa ar fi fost dirijată de către iudei şi de-a lungul unor linii exclusiv iudaice. În Nazaret, el a putut primi o educaţie şi a avut parte de o instruire care l-au pregătit mult mai bine pentru a-i înţelege pe gentili, şi care i-au dat o idee mai bună şi mai bine echilibrată asupra meritelor respective ale vederilor teologiei ebraice orientale (babilonice) şi occidentale (elenice).
(1366.2) 124:1.1 Deşi nu s-ar putea spune că Iisus a fost vreodată serios bolnav, el a contractat totuşi, în anul acela, micile boli ale copilăriei, odată cu fraţii şi cu sora lui mai mică.
(1366.3) 124:1.2 Cursurile au continuat; Iisus era întotdeauna un elev apreciat, având o săptămână liberă din fiecare lună, şi continua să îşi împartă timpul acesta aproape deopotrivă între excursiile făcute cu tatăl său în oraşele învecinate, şederile la ferma unchiului său din sudul Nazaretului şi partidele de pescuit în largul mării la Magdal.
(1366.4) 124:1.3 Cel mai grav incident survenit până atunci la şcoală s-a produs iarna târziu când Iisus a îndrăznit să-l provoace pe chazan, care îi învăţa că imaginile, picturile şi desenele erau toate de natură idolatră. Iisus găsea tot atâta încântare în desenarea de peisaje, cât şi în modelarea unei mari varietăţi de obiecte din argila de olărie. Toate lucrurile de soiul acesta erau strict interzise de legea iudaică însă, până atunci, reuşise să înlăture obiecţiile părinţiilor săi, până într-acolo încât i-au îngăduit să-şi continue activităţile.
(1366.5) 124:1.4 Dar la şcoală s-a produs din nou agitaţie atunci când unul dintre elevii cei mai înapoiaţi l-a descoperit pe Iisus desenând, cu creion de cărbune, un portret al profesorului pe podeaua clasei. Portretul era acolo, clar ca lumina zilei, şi mai mulţi dintre bătrâni îl zăriseră înainte ca comitetul să se ducă să-l găsească pe Iosif spre a-i cere să facă ceva pentru a-l readuce pe fiul său mai mare în respectul legii. Deşi aceasta nu a fost prima plângere ajunsă la Iosif şi la Maria cu privire la faptele fiului lor plin de dinamism şi de talente, aceasta era cea mai serioasă dintre toate acuzaţiile aduse, până atunci, împotriva sa. Fiind aşezat pe o piatră mare chiar afară la uşa din dos a casei, Iisus a ascultat timp de câteva momente condamnarea eforturilor sale artistice. El s-a enervat văzându-şi tatăl învinuit pentru pretinsele sale fapte rele, aşa că se avântă fără frică ca să se confrunte cu acuzatorii lui. Bătrânii au fost puşi în încurcătură. Câţiva au fost înclinaţi a privi chestiunea cu umor, pe când unul sau doi păreau a gândi că băiatul era un profanator, ba chiar un blasfemator. Iosif era descumpănit, iar Maria indignată, dar Iisus a stăruit să se facă auzit şi el. A avut dreptul să vorbească; el şi-a apărat cu curaj punctul său de vedere şi, cu o stăpânire de sine desăvârşită, a anunţat că se va conforma deciziei tatălui său, în cazul acela precum şi în toate celelalte care dau loc la discuţii. După aceea comitetul bătrânilor a plecat în tăcere.
(1367.1) 124:1.5 Maria a căutat să-l determine pe Iosif a-i îngădui lui Iisus să modeleze argila acasă, cu condiţia ca el să făgăduiască că nu va continua, la şcoală, nici una dintre aceste activităţi contestabile, dar Iosif era înclinat să stabilească regula că interpretarea rabinică a celei de-a doua porunci trebuia să prevaleze. În consecinţă, din ziua aceea, Iisus nici n-a mai desenat nici nu a mai modelat vreo altă formă atâta timp cât a trăit în casa tatălui său. Totuşi, el nu a fost convins că ar fi greşit cu ceva prin ceea ce făcuse; dar renunţarea la modul său preferat de a-şi petrece timpul a fost una dintre marile încercări ale tinereţii sale.
(1367.2) 124:1.6 La sfârşitul lui iunie, Iisus întovărăşit de tatăl său a urcat, pentru prima dată, pe creasta muntelui Thabor. Era o zi limpede, şi vederea era superbă. Acest băiat de nouă ani a avut impresia de a fi contemplat realmente lumea întreagă, afară de India, de Africa şi de Roma.
(1367.3) 124:1.7 Marta, a doua soră a lui Iisus, s-a născut într-o joi, pe 13 septembrie, noaptea. La trei săptămâni după naşterea Martei, Iosif, care era acasă pentru o vreme, a început construirea unei anexe la casa lor, o combinaţie de atelier şi de dormitor. A construit pentru Iisus o mică masă de tâmplărie, şi era pentru prima dată când Iisus îşi avea propriile lui unelte. Vreme de mai mulţi ani, el a lucrat la această masă în timpul său liber şi a devenit foarte priceput în confecţionarea jugurilor.
(1367.4) 124:1.8 Iarna aceea şi următoarea au fost cele mai reci din Nazaret de mai multe decenii încoace. Iisus văzuse zăpada de pe munţi; căzuse de mai multe ori zăpadă în Nazaret, fără însă a rămâne mult timp pe sol; dar gheaţa era ceva ce Iisus nu mai văzuse niciodată până la iarna aceasta. Faptul că apa putea să fie un corp solid, un lichid sau un abur - el meditase îndelung la aburii care ieşeau din oalele cu apă clocotită - îi dădea mult de gândit băiatului despre lumea fizică şi despre alcătuirea ei, şi totuşi, în tot acest timp, personalitatea întruchipată în acest copil în plină creştere era veritabilul creator şi organizator al tuturor lucrurilor în întregul vast univers.
(1367.5) 124:1.9 Climatul din Nazaret nu era aspru. Ianuarie era luna cea mai rece, cu o temperatură medie de circa 10° C. În iulie şi în august, lunile cele mai calde, temperatura varia între 24 şi 32° C. De la munţi până la apa Iordanului şi până la valea de la Marea Moartă, climatul Palestinei era unul variat, de la rece la torid. Într-un fel, iudeii erau deci pregătiţi să trăiască în aproape oricare dintre climatele variate ale lumii.
(1367.6) 124:1.10 Chiar şi în timpul lunilor de vară cele mai calde, o briză răcoroasă a mării sufla de obicei dinspre vest de la ora zece dimineaţa la zece seara. Însă, din timp în timp, teribile vânturi fierbinţi care veneau din deşertul oriental suflau peste toată Palestina. Aceste rafale arzătoare surveneau în general în februarie şi martie, către sfârşitul sezonului ploilor. În această epocă, ploaia cădea din noiembrie până în aprilie în averse împrospătătoare, dar nu ploua încontinuu. În Palestina nu erau decât două anotimpuri, vara şi iarna, sezonul secetos şi sezonul ploios. În ianuarie, florile începeau să înflorească şi, la sfârşitul lui aprilie, toată ţara era o vastă grădină de flori.
(1367.7) 124:1.11 În luna mai a acelui an, la ferma unchiului său, Iisus a ajutat, pentru prima oară, la recoltarea cerealelor. Înainte de a împlini treisprezece ani, el reuşise să descopere ceva despre practic toate meseriile pe care le practicau bărbaţii şi femeile din jurul Nazaretului, cu excepţia lucrului metalelor; când a mai crescut, după moartea tatălui său, el a petrecut mai multe luni în atelierul unui fierar.
(1368.1) 124:1.12 Când o lăsau mai moale cu munca, şi când ritmul trecerii caravanelor se domolea, Iisus făcea cu tatăl său multe călătorii de plăcere sau de afaceri în oraşele vecine - Cana, Endor şi Nain. Chiar şi atunci când era doar un flăcău, el vizitase frecvent Seforisul, situat la numai cinci kilometri nord-vest de Nazaret; din anul 4 dinaintea erei creştine până în jurul anului 25, acest oraş a fost capitala Galileii şi una dintre reşedinţele lui Irod Antipa.
(1368.2) 124:1.13 Iisus îşi continua dezvoltarea fizică, intelectuală, socială şi spirituală. Deplasările sale în afara casei au contribuit mult în a-i da o înţelegere mai bună şi mai generoasă a propriei sale familii; în vremea aceea părinţii lui înşişi au început să înveţe de la el, ocupându-se de educaţia lui totodată. Chiar şi în tinereţe, Iisus era un cugetător original şi un pedagog priceput. El era într-un constant conflict cu 'legea orală', dar căuta întotdeauna să se adapteze la practicile familiei sale. Se înţelegea destul de bine cu copiii de o seamă cu el, însă era adesea descurajat de încetineala lor în gândire. Înainte de a împlini zece ani, el devenise căpetenia unui grup ai cărui membri se reuniseră într-o societate pentru a dobândi astfel talentele vârstei maturităţii - fizice, intelectuale şi religioase. Iisus a reuşit să introducă, printre aceşti băieţi, multe jocuri noi şi diverse metode îmbunătăţite de recreaţie fizică.
(1368.3) 124:2.1 Prima oară când Iisus şi-a exprimat unele simţăminte şi idei ce denotau faptul că el începea să devină conştient de natura extraordinară a misiunii vieţii lui a fost în ziua de 5 iulie, primul sabat al lunii, în timp ce se plimba pe la ţară cu tatăl său. Iosif a ascultat cu atenţie memorabilele cuvinte ale fiului său, dar a făcut prea puţine comentarii şi nu a dat cu promptitudine nici o informaţie. A doua zi, Iisus a avut o discuţie asemănătoare cu mama lui, însă mai lungă. Maria a ascultat şi ea cu atenţie declaraţiile băiatului, dar nici ea nu a binevoit să îi dea vreo explicaţie. Au trecut aproape doi ani până să le vorbească Iisus părinţilor lui despre revelaţiile ce se înmulţeau, în conştiinţa lui, cu privire la natura personalităţii sale şi la caracterul misiunii lui pământene.
(1368.4) 124:2.2 El a intrat, în august, la şcoala superioară a sinagogii. La şcoală, el provoca constant încurcături prin întrebările pe care nu contenea să le pună. El menţinea tot mai mult Nazaretul într-o stare de relativă efervescenţă. Părinţii săi nu voiau să-i interzică a pune aceste întrebări tulburătoare; principalul său profesor era foarte intrigat de curiozitatea băiatului, de perspicacitatea sa şi de setea sa de cunoaştere.
(1368.5) 124:2.3 Tovarăşii de joacă ai lui Iisus nu vedeau nimic supranatural în purtarea lui; sub cele mai multe aspecte el le semăna întru totul. Interesul său pentru studiu era întrucâtva superior mediei, dar nu cu totul excepţional. Este foarte adevărat că la şcoală el punea mai multe întrebări decât colegii lui de clasă.
(1368.6) 124:2.4 Poate că trăsătura sa cea mai originală şi cea mai remarcabilă era dezgustul pe care-l avea când era vorba să se lupte pentru a-şi apăra drepturile. Întrucât era un băiat bine dezvoltat pentru vârsta lui, tovarăşii lui de joacă găseau ciudat faptul că era atât de puţin înclinat să se apere chiar şi atunci când era expus nedreptăţii sau când era personal brutalizat. Oricum ar fi fost, el nu a suferit mult de pe urma acestei tendinţe datorită prieteniei lui Iacob, micul său vecin, care era cu un an mai mare decât el. Iacob era fiul zidarului asociat de afaceri al lui Iosif. El era un mare admirator al lui Iisus şi îşi făcea de lucru în a veghea ca nimeni să nu-şi îngăduie a se impune asupra lui Iisus profitând de aversiunea sa faţă de încăierările fizice. De mai multe ori, tineri mai în vârstă decât el şi mai brutali, l-au atacat pe Iisus, bazându-se pe docilitatea lui reputată, dar s-au ales întotdeauna cu o sigură şi rapidă pedeapsă, căci cădeau în mâinile campionului şi apărătorului său voluntar mereu gata să intervină, Iacob, fiul zidarului.
(1369.1) 124:2.5 Iisus era în general acceptat ca şef al băieţilor din Nazaret care reprezenta idealul cel mai elevat al vremii şi al generaţiei lor. Cercul său de tineri îl iubea realmente, nu numai pentru că el era echitabil, ci şi pentru că dădea dovadă de o compătimire rară şi înţelegătoare care prevestea iubirea şi se apropia de compasiunea discretă.
(1369.2) 124:2.6 În anul acela, el a început să arate o preferinţă marcată pentru compania persoanelor mai mature. Era bucuros să aibă convorbiri pe teme culturale, educative, sociale, economice, politice şi religioase cu gânditori mai vârstnici; profunzimea raţionamentelor sale şi fineţea observaţiilor sale îi fermeca atât de mult pe prietenii săi adulţi încât ei se arătau întotdeauna mai mult decât dornici să-l viziteze. Înainte ca el să devină sprijinul familiei, părinţii săi îl îndemnau constant să se întovărăşească cu copiii de vârsta sa, sau mai apropiaţi de vârsta sa, mai degrabă decât cu persoane mai vârstnice şi mai instruite pentru care manifesta o atare preferinţă.
(1369.3) 124:2.7 La sfârşitul acelui an, el a avut, împreună cu unchiul său, o experienţă de două luni de pescuit pe marea Galileii, şi a reuşit foarte bine. Până să atingă vârsta bărbăţiei, el devenise un pescar experimentat.
(1369.4) 124:2.8 Dezvoltarea sa fizică se continua; la şcoală, el era un elev avansat şi privilegiat; acasă, el se înţelegea bine cu fraţii şi surorile lui, având avantajul de a fi cu trei ani şi jumătate mai mare decât cel mai vârstnic dintre ei. El era bine văzut de aproape toată lumea din Nazaret, excepţie făcând părinţii unor elevi mai greoi la minte, care vorbeau adesea de Iisus ca fiind prea obraznic, lipsindu-i umilinţa şi rezerva potrivite tinereţii. El manifesta o tendinţă crescândă de a orienta jocurile camarazilor săi în direcţii mai serioase şi mai chibzuite. El era un educator înnăscut şi nu putea cu nici un chip să se stăpânească să nu exercite această funcţie, chiar şi atunci când se presupunea prins în joc.
(1369.5) 124:2.9 Iosif a început de devreme să-l înveţe pe Iisus diverse mijloace de a-şi câştiga traiul, explicându-i avantajele agriculturii faţă de industrie şi de comerţ. Galileea era un ţinut mai frumos şi mai prosper decât Iudeea, iar viaţa nu costa decât un sfert din cât costul ei în Ierusalim şi în Iudeea. Aceasta era o provincie de sate agricole şi de oraşe industriale prospere, conţinând mai mult de două sute de oraşe de câte peste cinci mii de locuitori fiecare şi treizeci de câte peste cincisprezece mii.
(1369.6) 124:2.10 În timpul primei sale călătorii cu tatăl său pentru a observa industria de peşte de pe lacul Galileii, Iisus aproape că se hotărâse să devină pescar; dar asocierea sa intimă cu meseria tatălui său l-a influenţat, determinându-l mai târziu să devină tâmplar, în vreme ce, încă şi mai târziu, o combinaţie de influenţe l-au făcut să aleagă definitiv cariera de învăţător religios de un nou ordin.
(1369.7) 124:3.1 Pe toată durata acelui an, băiatul a continuat să facă împreună cu tatăl său nişte plimbări mai lungi în afara casei, dar el făcea deopotrivă dese vizite la ferma unchiului său şi, câteodată, mergea la Magdala pentru a pescui cu unchiul său care se instalase aproape de acest oraş.
(1369.8) 124:3.2 Iosif şi Maria au fost adesea tentaţi să arate faţă de Iisus nişte favoruri speciale sau, să trădeze în vreun alt fel cunoaşterea faptului că Iisus era un copil al făgăduinţei, un fiu al destinului. Dar părinţii lui erau amândoi extraordinar de înţelepţi şi de pricepuţi în toate aceste chestiuni. De puţinele ori când ei au dat efectiv dovadă de o oarecare preferinţă pentru el, chiar şi în cel mai mic grad, băiatul nu a întârziat să refuze orice consideraţie specială.
(1370.1) 124:3.3 Iisus îşi petrecea un timp considerabil la magazinul de aprovizionare al caravanelor; conversând cu călătorii veniţi din toate părţile lumii, el a acumulat, despre afacerile internaţionale, o cantitate de informaţie stupefiantă pentru vârsta lui. Anul acesta a fost ultimul în timpul căruia s-a putut deda foarte mult jocurilor şi bucuriilor tinereţii; apoi dificultăţile şi responsabilităţile s-au înmulţit rapid în viaţa acestui tânăr bărbat.
(1370.2) 124:3.4 Iuda s-a născut într-o seară de miercuri, pe 24 iunie, anul 5, iar naşterea acestui al şaptelea copil a fost însoţită de unele complicaţii. Maria a fost atât de bolnavă vreme de mai multe săptămâni, încât Iosif a rămas acasă. Iisus era foarte ocupat, trebuind să facă comisioanele îl locul tatălui său şi să îndeplinească tot felul de îndatoriri prilejuite de serioasa boală a mamei sale. Niciodată nu i-a mai fost posibil acestui tânăr bărbat să revină la comportamentul copilăresc al anilor copilăriei sale. Din momentul îmbolnăvirii mamei sale - chiar înainte ca el să aibă unsprezece ani - a fost nevoit să-şi asume responsabilităţile de fiu mai mare, şi să facă asta cu un an sau doi înainte de momentul când această sarcină ar fi căzut în mod normal pe umerii săi.
(1370.3) 124:3.5 Chazanul petrecea o seară pe săptămână cu Iisus pentru a-l ajuta să aprofundeze studiul Scripturilor ebraice. El se interesa foarte mult de progresele elevului său promiţător şi de aceea era dispus să-l ajute în multe moduri. Acest pedagog iudeu exercita o mare influenţă asupra minţii lui în dezvoltare, dar nu a reuşit niciodată să înţeleagă de ce Iisus era atât de indiferent la toate sugestiile sale cu privire la perspectiva de a merge la Ierusalim şia-şi continua acolo educaţia sub egida învăţaţilor rabini.
(1370.4) 124:3.6 Cam pe la mijlocul lui mai, băiatul l-a însoţit pe tatăl său în călătoria de afaceri la Scytopolis, principalul oraş grec al Decapolisului, străvechea cetate ebraică din Bet-Şean. Pe drum, Iosif i-a vorbit îndelung despre istoria străveche a râului Saul, a filistinilor şi a evenimentelor posterioare ale turbulentei istorii a Israelului. Iisus a fost extraordinar de impresionat de aspectul curat şi de buna rânduire a acestui oraş aşa-zis păgân. El se minuna de teatrul în aer liber şi admira magnificul templu de marmură consacrat cultului zeilor 'păgâni'. Iosif a fost foarte tulburat de entuziasmul băiatului şi a căutat să contracareze aceste impresii favorabile ridicând în slăvi frumuseţea şi măreţia templului Iudeu din Ierusalim. Iisus contemplase adesea cu curiozitate acest magnific oraş grec de pe colinele Nazaretului şi se interesase de nenumărate ori despre vastele lui lucrări publice şi despre edificiile lui decorate, dar tatăl său căutase întotdeauna să evite răspunsul la aceste întrebări. Acum, ei erau faţă în faţă cu frumuseţile acestui oraş al gentililor, iar Iosif nu se putea să ignore cu supleţe solicitările de informaţii ale lui Iisus.
(1370.5) 124:3.7 S-a întâmplat că, tocmai în vremea aceasta, competiţiile anuale de jocuri şi demonstraţiile publice de voinicie dintre oraşele greceşti ale Decapolisului aveau loc în amfiteatrul Scytopolisului. Iisus a stăruit ca tatăl său să-l ducă să vadă jocurile şi a fost atât de insistent încât Iosif nu a îndrăznit să îl refuze. Băiatul a fost foarte înfierbântat de jocuri şi a intrat din toată inima în spiritul acestor demonstraţii de dezvoltare fizică şi de abilitate atletică. Iosif a fost nespus de şocat să constate entuziasmul fiului său la vederea acestor exhibiţii ale vanităţii 'păgâne'. Când jocurile s-au terminat, Iosif a avut cea mai mare surpriză a vieţii sale când a înţeles că Iisus îşi exprima aprobarea şi sugera că ar fi bine pentru tinerii din Nazaret să poată beneficia astfel de sănătoasele activităţi fizice în aer liber. Iosif a vorbit serios şi îndelung cu Iisus despre reaua natură a unor astfel de practici, dar a văzut bine că băiatul nu era convins.
(1371.1) 124:3.8 Singura dată când Iisus l-a văzut pe tatăl său supărat pe el a fost în noaptea aceea în odaia lor din han când, în cursul discuţiei lor, băiatul a uitat preceptele iudaice până într-acolo încât să sugereze ca ei să se întoarcă acasă şi să lucreze la construirea unui amfiteatru în Nazaret. Când Iosif şi-a auzit fiul mai mare exprimându-şi simţămintele atât de puţin iudaice, el şi-a pierdut calmul său obişnuit, prinzându-l pe Iisus de umeri şi strigând la el cu furie: „Fiule, ai grijă să nu te mai aud niciodată exprimându-ţi un gând atât de rău câtă vreme vei mai trăi”. Iisus a fost surprins de manifestarea de emoţie a tatălui său. Niciodată nu-i mai fusese dat să simtă personal impactul indignării lui Iosif; aceasta l-a uluit şi l-a şocat nespus de puternic. El a răspuns simplu: „Foarte bine tată, aşa se va face”. Cât timp a mai trăit tatăl său, băiatul nu a mai făcut nici cea mai mică aluzie la jocuri şi la alte activităţi atletice ale Greciei.
(1371.2) 124:3.9 Mai târziu, Iisus a văzut amfiteatrul grec la Ierusalim şi a învăţat cât de vrednice de ură sunt aceste lucruri din punctul de vedere iudaic. El s-a străduit totuşi, de-a lungul vieţii sale, să introducă ideea de recreaţie sănătoasă în planurile sale personale şi, de asemenea, în măsura în care locuitorii iudei o permiteau, în programul ulterior de activităţi regulate al celor doisprezece apostoli ai săi.
(1371.3) 124:3.10 La sfârşitul acestui al unsprezecelea an, Iisus era un flăcău viguros, bine dezvoltat, cumpătat în umorul său şi destul de jovial, însă, din anul acela, el a tins din ce în ce mai mult să treacă prin perioade de meditaţie profundă şi de contemplare serioasă. El se gândea foarte mult cum să facă să îşi îndeplinească obligaţiile familiale şi totodată să asculte de chemarea misiunii sale faţă de lume. El înţelesese deja că ajutorul său nu trebuia să se limiteze la ameliorarea poporului iudeu.
(1371.4) 124:4.1 În viaţa lui Iisus, acesta a fost un an bogat în întâmplări. El continua să facă progrese la şcoală şi era mereu neobosit în studierea naturii, în vreme ce se consacra tot mai mult studiului metodelor prin care îşi câştigau oamenii traiul. El a început să lucreze regulat în atelierul de tâmplărie de acasă şi i s-a permis să-şi administreze propriul său salariu, un aranjament foarte neobişnuit într-o familie iudee. În acelaşi an, el a învăţat, de asemenea, că era un lucru înţelept să păstreze în familie secretul asupra acestor subiecte. El devenea conştient de modul în care tulburase satul şi devenise de acum înainte tot mai discret, disimulând tot ceea ce putea să-l facă să fie considerat ca deosebit de camarazii săi.
(1371.5) 124:4.2 În decursul acestui an, el a trecut prin numeroase perioade de incertitudine, dacă nu de veritabilă îndoială, privitoare la natura misiunii sale. Mintea sa umană se dezvolta natural, dar ea nu pricepuse încă pe deplin realitatea dublei sale naturi. Faptul că avea o singură personalitate îi făcea dificil conştiinţei sale să recunoască dubla origine a elementelor constitutive ale naturii asociate unei aceleiaşi personalităţi.
(1371.6) 124:4.3 Din acest moment, el a reuşit să se înţeleagă mai bine cu fraţii şi surorile lui. El era din ce în ce mai plin de tact, întotdeauna plin de compasiune şi atent la bunăstarea şi la fericirea lor, şi a întreţinut relaţii bune cu ei până la începutul serviciului său public. Ca să fiu mai explicit, cel mai bine s-a înţeles cu Iacob şi cu Miriam şi cu cei doi copii mai tineri (încă nenăscuţi pe atunci) Amos şi Rut, şi întotdeauna destul de bine cu Marta. Dificultăţile pe care le-a întâlnit acasă au provenit în mare măsură din neînţelegerea cu Iosif şi cu Iuda, îndeosebi cu acesta din urmă.
(1372.1) 124:4.4 Această experienţă a fost o grea încercare pentru Iosif şi Maria să crească un copil ce prezenta această combinaţie fără precedent de divinitate şi umanitate. Trebuie să li se recunoască marile merite pentru a fi îndeplinit cu atâta fidelitate şi succes datoria lor de părinţi. Părinţii lui Iisus au înţeles tot mai mult că exista, în fiul lor mai mare, ceva suprauman, dar ei nici n-au visat vreodată, câtuşi de puţin, că acest fiu al făgăduinţei era într-adevăr creatorul efectiv al universului local de lucruri şi de fiinţe. Iosif şi Maria au trăit şi au murit fără să fi aflat vreodată că fiul lor era realmente Creatorul Universului întrupat în carnea muritoare.
(1372.2) 124:4.5 În anul acela, Iisus a continuat să dea lecţii, acasă, fraţilor şi surorilor lui şi s-a interesat mai mult ca oricând de muzică. Cam prin vremea aceea, băiatul Iisus a dobândit o conştiinţă acută a deosebirii de puncte de vedere dintre Iosif şi Maria cu privire la natura misiunii sale. El a meditat mult asupra divergenţei de opinii a părinţilor săi şi a auzit adesea discuţiile lor atunci când ei îl credeau adânc adormit. El înclina tot mai mult către punctul de vedere al tatălui său, până într-atât încât mama sa a fost adeseori rănită pe măsură ce înţelegea că fiul ei respingea puţin câte puţin îndrumarea ei în chestiunile care aveau de-a face cu orientarea vieţii lui. Pe măsură ce treceau anii, această breşă s-a tot lărgit. Maria înţelegea tot mai puţin sensul misiunii lui Iisus, iar această bună mamă a fost tot mai lovită de faptul că fiul ei preferat nu împlinea speranţele ei cele mai dragi.
(1372.3) 124:4.6 Credinţa lui Iosif în natura spirituală a misiunii lui Iisus era tot mai puternică; şi, dacă nu ar fi existat alt motiv mai întemeiat, pare într-adevăr un caz nefericit că Iosif nu a trăit îndeajuns de mult pentru a vedea cum se împlineşte conceptul lui de manifestare a lui Iisus pe pământ.
(1372.4) 124:4.7 În timpul ultimului an de şcoală, pe când avea doisprezece ani, Iisus a contestat, pe lângă tatăl său, obiceiul iudaic de a atinge bucata de pergament fixată într-un cui pe cadrul porţii, de fiecare dată când se intra sau se ieşea din casă, şi de a săruta apoi degetul care atinsese pergamentul. Ca parte a acestui rit era ceva obişnuit să se zică: „Domnul va păzi ieşirea şi intrarea noastră de acum înainte şi pentru totdeauna”. Iosif şi Maria îl instruiseră în repetate rânduri pe Iisus în ceea ce priveşte motivele pentru care el nu trebuia să facă portrete sau să deseneze tablouri, explicându-i că aceste creaţii ar putea fi utilizate cu scopuri idolatre. Cu toate că Iisus nu reuşea să înţeleagă întru totul interdicţia lor de a face portrete şi imagini, el poseda o logică superioară; de aceea i-a atras atenţia tatălui său asupra naturii esenţialmente idolatră a acestui obicei de a saluta cu umilinţă pergamentul din prag. După ce Iisus i-a făcut această remarcă, Iosif a îndepărtat pergamentul.
(1372.5) 124:4.8 Cu timpul, Iisus a contribuit foarte mult la modificarea practicilor lor religioase cum ar fi rugăciunile familiale şi alte obiceiuri. Era posibil să se facă multe dintre aceste lucruri în Nazaret, deoarece sinagoga era sub influenţa unei şcoli liberale de rabini al căror cap de rând, Jose, era un maestru nazareean renumit.
(1372.6) 124:4.9 În decursul acestui an şi al următorilor doi, Iisus a suferit o mare desperare mentală care a rezultat din constantele eforturi de a-şi adapta vederile personale asupra practicilor religioase şi a convenţiilor sociale la credinţele înrădăcinate ale părinţilor săi. El era muncit de conflictul dintre nevoia de a fi fidel propriilor sale convingeri şi îndemnul conştiinţei sale de a-şi îndeplini datoria de supunere faţă de părinţii săi. Supremul său conflict era între două porunci care dominau tânăra sa minte. Primul era: „Fii fidel preceptelor înaltelor tale convingeri despre adevăr şi dreptate”. Cealaltă era: „Onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta, căci ei ţi-au dat viaţa şi educaţia vieţii”. Oricum, el nu a ocolit niciodată responsabilitatea de a face în fiecare zi ajustările necesare între aceste domenii ale fidelităţii faţă de convingerile sale personale şi ale îndatoririlor faţă de propria familie. El a avut astfel satisfacţia de aşi contopi tot mai armonios convingerile sale personale şi obligaţiile sale familiale într-un magistral concept asupra solidarităţii colective bazate pe loialitate, echitate, toleranţă şi iubire.
(1373.1) 124:5.1 În acest an, băiatul din Nazaret a trecut de la copilărie la adolescenţă. Vocea a început să i se schimbe, iar alte trăsături ale minţii sale şi ale corpului său vădesc o transformare prevestitoare a bărbăţiei.
(1373.2) 124:5.2 Frăţiorul său Amos s-a născut în noaptea de duminică, 9 ianuarie, anul 7. Iuda nu împlinise încă doi ani, şi mica sa surioară Rut nu era încă născută. Se vede deci că Iisus avea o familie destul de numeroasă de copii mici lăsaţi sub supravegherea sa atunci când tatăl său şi-a aflat moartea cu un an mai târziu într-un accident.
(1373.3) 124:5.3 Către mijlocul lui februarie, Iisus a dobândit omeneşte certitudinea că el era menit să îndeplinească pe pământ o misiune de iluminare a omenirii şi de revelare a lui Dumnezeu. Deciziile capitale dublate de planuri de o mare întindere se conturau în mintea acestui tânăr, în timp ce înfăţişarea sa exterioară era aceea a unui tânăr iudeu de rând din Nazaret. Fiinţele inteligente din tot Nebadonul observau, cu satisfacţie şi cu stupefacţie, începuturile acestei dezvoltări în gândirea şi în faptele fiului de acum înainte adolescent al tâmplarului.
(1373.4) 124:5.4 Prima zi din săptămână, pe 20 martie, anul 7, Iisus a fost primit la examene în şcoala locală legată de sinagoga din Nazaret. Aceasta era o zi mare în viaţa oricărei familii iudee ambiţioase, ziua în care fiul mai mare era proclamat „fiul poruncii” şi „fiul mai mare răscumpărat de Domnul, Dumnezeul Israelului”, un „copil al celui Preaînalt” şi servitor al Domnului întregului pământ.
(1373.5) 124:5.5 Ziua de vineri a săptămânii precedente, pentru a fi prezent la această fericită ocazie, Iosif revenise la Sepphoris unde se apucase de construirea unui nou edificiu public. Profesorul lui Iisus credea ferm că elevul său ager şi silitor era destinat unei cariere eminente, unei înalte misiuni. În pofida tuturor necazurilor lor cu tendinţele nonconformiste ale lui Iisus, bătrânii Nazaretului erau foarte mândri de băiat şi începuseră să traseze planuri care îi permiteau să meargă la Ierusalim pentru a-şi continua educaţia în renumitele academiile ebraice.
(1373.6) 124:5.6 Pe măsură ce Iisus auzea discutându-se aceste planuri din timp în timp, el devenea tot mai sigur că nu va merge niciodată la Ierusalim ca să studieze cu rabinii. Totuşi, el nu-şi imagina nici pe departe tragedia atât de apropiată care avea să-l oblige să abandoneze toate aceste proiecte pentru a-şi asuma responsabilitatea de a întreţine şi de a conduce o familie numeroasă care avea curând să fie compusă din cinci fraţi şi trei surori, în afară de el şi de mama sa. Întreţinând această familie, Iisus a trecut printr-o experienţă mai vastă şi mai prelungită decât cea care i-a fost acordată lui Iosif tatăl său. El s-a ridicat la înălţimea modelului pe care l-a stabilit mai târziu pentru sine însuşi: să devină un înţelept, răbdător, înţelegător şi eficient educator şi frate mai mare al unei familii - familia sa - atât de subit încercată de durerea acestei pierderi neaşteptate.
(1374.1) 124:6.1 Ajuns acum în pragul bărbăţiei şi după ce a primit în mod oficial diplomele de la şcoala sinagogii, Iisus era îndreptăţit să se ducă la Ierusalim cu părinţii săi şi să participe cu ei la sărbătorirea primilor săi Paşti. În anul acela, sărbătoarea Paştelui cădea într-o o zi de sâmbătă, 9 aprilie, anul 7. Un grup considerabil (103 persoane) s-a pregătit să plece din Nazaret în Ierusalim, luni 4 aprilie dis-de-dimineaţă. Grupul a călătorit spre sud în direcţia Samariei, dar, după Izreel, el se bifurca la est, ocolind Muntele Gilboa prin valea Iordanului pentru a evita trecerea prin Samaria. Lui Iosif şi familiei lui le-ar fi plăcut să traverseze Samaria pe drumul fântânilor lui Iacob şi Bethel, dar, întrucât iudeilor nu le plăcea să aibă de-a face cu samariteni, ei s-au decis să-şi însoţească grupul prin valea Iordanului.
(1374.2) 124:6.2 Mult temutul Arhelaus fusese destituit şi nu prea aveau de ce se teme să-l ducă pe Iisus la Ierusalim. Trecuseră doisprezece ani de când Irod I căutase să omoare copilaşul din Betleem, şi nimeni nu se mai gândea acum să asocieze chestiunea aceea cu acest obscur băiat din Nazaret.
(1374.3) 124:6.3 Înainte de a ajunge la bifurcaţia din Izreel şi cum ei îşi urmau călătoria, au trecut curând prin dreapta străvechiului sat al Shunemului; Iisus a auzit din nou vorbindu-se de cea mai frumoasă fecioară a Israelului care a trăit odinioară acolo, precum şi de lucrările minunate înfăptuite în acest loc de Elisei. Trecând pe lângă Izreel, părinţii lui Iisus i-au povestit faptele şi gesturile lui Ahab şi ale Izabelei, şi isprăvile lui Iehu. Înconjurând Muntele Gilboa, ei au vorbit mult despre Saul care s-a sinucis pe coastele acestui munte, despre regele David şi despre amintirile ce se refereau la acest loc istoric.
(1374.4) 124:6.4 Înconjurând poalele Muntelui Gilboa, pelerinii puteau vedea, la dreapta, oraşul grecesc Scytopolis. Ei au admirat de la distanţă aceste edificii de marmură, însă nu s-au apropiat de acest oraş al Gentililor ca nu cumva să fie pângăriţi şi apoi să nu poată lua parte la ceremoniile solemne şi sacre ale Paştelor din Ierusalim. Maria nu înţelegea de ce nici Iosif nici Iisus nu voiau să vorbească de Scytopolis. Ea nu ştia de controversa lor din anul precedent, căci nu-i dezvăluiseră niciodată acel episod.
(1374.5) 124:6.5 Acum drumul îi cobora rapid în valea tropicală a Iordanului şi curând, spre mirarea sa plină de admiraţie, Iisus a văzut întortocheatul şi şerpuitorul Iordan cu apele sale învolburate şi scânteietoare curgând către Marea Moartă. Ei şi-au scos mantalele pentru a călători spre sud în această vale tropicală; ei au admirat somptuoasele câmpuri de cereale şi frumoşii oleandri roz în floare, în vreme ce la nord masivul munte Hermon cu calota sa de zăpadă se profila în depărtare spre nord, dominând maiestuos această vale istorică. Cu puţin peste trei ore după ce au trecut de Scytopolis, ei au ajuns la un izvor clipocind şi au campat acolo peste noapte sub cerul înstelat.
(1374.6) 124:6.6 În a doua zi a călătoriei lor, ei au trecut pe lângă locul unde Iabocul venind dinspre est se varsă în Iordan. Ridicându-şi privirile spre est în susul acestei văi, ei ş-au amintit de viaţa lui Gideon atunci când midianiţii au invadat în această regiune pentru a cotropi ţara. Spre sfârşitul celei de-a doua zi a călătoriei, ei au campat la poalele celui mai înalt munte ce domina valea Iordanului, Muntele Sartaba, a cărui culme era ocupată de o fortăreaţă alexandrină unde Irod o întemniţase pe una dintre soţiile sale şi îi îngropase pe cei doi fii spânzuraţi ai lui.
(1375.1) 124:6.7 În ziua a treia, ei au trecut pe lângă două sate recent clădite de Irod; ei au remarcat frumoasa lor arhitectură şi superbele lor grădini de palmieri. La căderea nopţii, ei au ajuns la Ierihon unde au rămas până în ziua următoare. În noaptea aceea, Iosif, Maria şi Iisus au mers trei kilometri ca să ajungă la amplasamentul anticului Ierihon unde, potrivit tradiţiei iudaice, Ioşua, cel după care a fost numit Iisus, înfăptuise aceste isprăvi celebre.
(1375.2) 124:6.8 În timpul zilei a patra, ultima a acestei călătorii, drumul n-a fost decât o procesiune neîntreruptă de pelerini. Cei din Nazaret începeau acum să urce dealurile care duceau în sus la Ierusalim. Apropiindu-se de culme, ei au putut vedea munţii de pe partea cealaltă a Iordanului, şi spre sud apele leneşe ale Mării Moarte. Pe la jumătatea distanţei până la Ierusalim, Iisus a văzut, pentru prima oară, Muntele Măslinilor (regiunea ce avea să joace un mare rol în viaţa sa viitoare). Iosif i-a specificat faptul că Oraşul Sfânt era situat chiar îndărătul acestei creste, iar băiatului i-a crescut inima în piept de bucuria presimţită la gândul apropiatei vederi a oraşului şi a casei Tatălui său ceresc.
(1375.3) 124:6.9 Pe pantele estice ale Olivetului, ei s-au oprit ca să se odihnească la marginea unui mic sat numit Bethania. Sătenii ospitalieri veneau în întâmpinarea pelerinilor pentru a-şi oferi serviciile, şi s-a întâmplat ca Iosif şi familia sa să se oprească lângă de casa unui anume Simon care avea trei copii de aproape aceeaşi vârstă cu Iisus - Maria, Marta şi Lazăr. Aceştia au invitat familia din Nazaret să se odihnească la ei; s-a născut atunci o prietenie pe viaţă între cele două familii. Mai târziu, în cursul vieţii sale bogate în evenimente, Iisus s-a oprit de multe ori la ei.
(1375.4) 124:6.10 Pelerinii din Nazaret s-au pornit repede la drum şi au ajuns curând lângă Olivet. Iisus a văzut pentru prima dată (în amintirea sa) Oraşul Sfânt, palatele pretenţioase şi templul inspirator al Tatălui său. Niciodată în viaţa sa n-a mai încercat Iisus o emoţie atât de pur omenească comparabilă cu cea care l-a captivat în această după-amiază de aprilie, aflat pe muntele Măslinilor, în timp ce, pentru prima dată, el sorbea cu privirea Ierusalimul. După câţiva ani, stând în acelaşi loc, el a plâns deasupra oraşului care avea să respingă încă o dată un profet, cel din urmă şi cel mai mare dintre învăţătorii celeşti.
(1375.5) 124:6.11 Ei s-au grăbit către Ierusalim. Era acum joi după-amiaza. Ajungând în oraş, ei au trecut prin faţa templului, şi Iisus nu mai văzuse niciodată o atât de mare mulţime de oameni. El medita profund la motivul pentru care toţi aceşti iudei se adunaseră acolo, venind din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii cunoscute.
(1375.6) 124:6.12 În curând au ajuns la locul pregătit pentru găzduirea lor pe durata săptămânii pascale, marea casă a unei rude înstărite de-a Mariei, care aflase, prin Zaharia, ceva despre evenimentele anterioare privitoare la Ioan şi Iisus. În ziua următoare, ziua ajunului, ei s-au pregătit pentru cuvenita sărbătorire a sabatului Paştelor.
(1375.7) 124:6.13 În vreme ce tot Ierusalimul forfotea de pregătirile pentru Paşti, Iosif a găsit timp ca să-l ducă pe fiul său să viziteze academia unde se convenise că îşi va continua educaţia cu doi ani mai târziu, îndată ce ar fi atins vârsta cerută, adică la cincisprezece ani. Iosif era cu adevărat nedumerit să observe puţinul interes pe care îl manifesta Iisus faţă de aceste planuri elaborate cu atâta grijă.
(1375.8) 124:6.14 Iisus a fost profund impresionat de templu, de slujbe şi de celelalte activităţi asociate. Pentru prima dată de la vârsta de patru ani, el era prea preocupat de propriile meditaţii pentru a mai pune multe întrebări. El i-a pus totuşi tatălui său câteva întrebări stânjenitoare (aşa cum făcuse şi cu alte ocazii) cu privire la motivele pentru care Tatăl ceresc cerea masacrul atâtor animale nevinovate şi lipsite de apărare. După expresia de pe chipul băiatului, tatăl său vedea bine că răspunsurile şi încercările sale de explicare nu erau satisfăcătoare pentru profunzimea gândirii şi pentru ascuţimea raţionamentului fiului său.
(1376.1) 124:6.15 În ajunul sabatului de Paşti, mintea muritoare a lui Iisus a fost străbătută de un torent de iluminare spirituală care i-a făcut inima muritoare să debordeze de o milă afectuoasă pentru mulţimile oarbe din punct de vedere spiritual şi ignorante din punct de vedere moral adunate ca să comemoreze străvechii Paşti. Aceasta a fost una dintre zilele cele mai extraordinare ale încarnării Fiului lui Dumnezeu. În timpul nopţii, pentru prima oară în cariera sa pământeană, i-a apărut un mesager special din Salvington trimis de Emanuel, şi care i-a zis: „Ţi-a sosit ceasul. E timpul ca tu să începi să te ocupi de treburile Tatălui tău”.
(1376.2) 124:6.16 Şi astfel, chiar înainte ca grelele responsabilităţi ale familiei din Nazaret să fi căzut pe umerii tineri ai lui Iisus, a sosit acest mesager celest pentru a-i aminti acestui băiat care nu avea încă treisprezece ani că venise timpul să înceapă a-şi relua răspunderea unui univers. Acesta a fost primul act dintr-o suită de evenimente care, în cele din urmă, au culminat în desăvârşirea efuziunii Fiului pe Urantia, în urma căreia „guvernarea unui univers a fost repusă pe umerii săi umani şi totodată divini”.
(1376.3) 124:6.17 Pe măsură ce trecea timpul, misterul încarnării devenea din ce în ce mai insondabil pentru fiecare dintre noi. Noi cu greu puteam înţelege că acest băiat din Nazaret era creatorul întregului Nebadon. Nici în ziua de azi nu înţelegem mai bine cum sunt asociate sufletelor umanităţii spiritul acestui Fiu Creator şi spiritul Tatălui său din Paradis. Cu scurgerea timpului, noi puteam să vedem mintea sa umană desluşind din ce în ce mai bine că responsabilitatea unui univers stătea în spirit pe umerii săi, în timp ce îşi trăia viaţa sa întrupată.
(1376.4) 124:6.18 Astfel ia sfârşit cariera băiatului din Nazaret şi începe aceea a adolescentului - omul divin tot mai conştient de sine - care începe acum să ia în considerare cariera sa în lume, străduindu-se totodată să împace proiectele sale tot mai vaste cu dorinţele părinţilor săi şi cu obligaţiile faţă de familia sa şi faţă de societatea timpului său.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu