luni, 29 mai 2017

Premieră la Cluj – un teatru documentar care demască manipularea realizată de mass-media în cazul MISA


Miercuri, 24 mai 2017, a avut loc pe scena Reactor de creație și experiment din Cluj premiera spectacolului intitulat M.I.S.A.PĂRUT. Spectacolul s-a bucurat de un mare succes, actorii și autorii piesei fiind aplaudați îndelung de publicul care a umplut sala până la refuz. Conform realizatorilor, subiectul este reprezentativ pentru felul în care societatea își creează convingeri greșite, fie din lipsă de informare, fie ca urmare a manipulării.
După ce a aflat din presă despre victoria obținută la CEDO de yoghinii abuzați în timpul perchezițiilor din 2004 și s-a documentat din cartea profesorului Gabriel Andreescu MISA – Radiografia unei represiuni, echipa proiectului „Exerciții de democrație. Investigarea istoriei recente” din Cluj a luat legătura cu mai mulți cursanți M.I.S.A. pentru a le cunoaște punctele de vedere și pentru a înțelege evenimentele, dincolo de ceea ce s-a prezentat în presă. Opiniile realizatorilor spectacolului, oferite în diferite interviuri precum cel de la Radio Cluj sau cel acordat site-lui Transilvania Reporter sunt pertinente și semnificative.
Astfel, regizorul Dragoș Mușoiu a explicat că „Spectacolul este construit pe două planuri, unul la nivel micro, individual, cu un caz foarte particular al unei fete, fostă și actuală cursantă M.I.S.A, a cărei relație cu familia a degenerat foarte tare din cauza a ceea ce se spunea în media. Din dorința de a o «salva» de M.I.S.A, familia ei a internat-o cu forța la spitale de psihiatrie unde i s-au administrat tratamente medicamentoase abuzive, foarte periculoase. Un alt plan este unul general, documentar, care conține fragmente foarte mari cu ceea ce se difuza la televizor în anii respectivi, completat cu titluri de ziare și declarații care să întregească contextul din care este desprinsă povestea individuală.”
Scenografa Anda Pop a arătat că „În ambele cazuri există două abuzuri extrem de evidente pe care nu avem cum să le trecem cu vederea. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis și în cazul Danei Crăescu – a cărei poveste ne-a inspirat – și în cazul persoanelor săltate de mascați în 2004, că statul român le datorează niște despăgubiri.”
Și dramaturgul spectacolului, Alexa Băcanu, a subliniat că „În toată campania de presă de atunci acei membri M.I.S.A. au fost prezentați ca niște inamici ai cetățenilor «normali». Ori, eu cred că presa ar trebui să apere drepturile cetățenilor, nu să-i înfiereze pentru niște alegeri personale”.
Regizorul Dragoș Mușoiu a mai precizat că „Nu a fost doar foamea de senzațional a presei, ci a existat un plan politic în spate. Este incredibil cum toată opinia mass-media a fost unanimă în contextul în care niciuna din acuzele făcute de autorități nu s-a putut verifica, sau cum presa nu a revenit asupra subiectului atunci când s-a elucidat că ar fi fost altfel”.
Proiectul „Exerciții de democrație. Investigarea istoriei recente” este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și de Consiliul Județean Cluj. Spectacolul va fi prezentat în data de 6 iunie și la București, la Centrul de Teatru Educațional Replika, iar în 15 iunie va avea loc o reprezentație la Teatrul Național din Târgu Mureș.
Salutăm acest gen de investigații cu privire la școala de yoga MISA, care sunt cu atât mai remarcabile cu cât vin din partea unor persoane fără legătură cu MISA, care au plecat în demersul lor cu prejudecăți, dar cu onestitate, și au ajuns să înțeleagă că abuzurilor comise asupra miilor de practicanți yoga din România pun într-adevăr un mare semn de întrebare asupra democrației din această țară.
 yogaesoteric
27 mai 2017 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu