vineri, 3 februarie 2017

Unul dintre cei mai cunoscuți contestatari ai vaccinurilor, ales de Donald Trump să conducă o comisie specială privind siguranța vaccinurilor


Cine este Robert F. Kennedy Jr.

Președintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit cu Robert F. Kennedy Jr., nepotul fostului președinte american JFK și unul dintre cei mai cunoscuți contestatari ai vaccinurilor, relatează site-ul Poltico.com. Trump i-a cerut lui Robert F. Kennedy Jr. să conducă o comisie care să analizeze siguranța și integritatea științifică a vaccinurilor, scriu jurnaliștii americani, citându-l pe Kennedy.
Kennedy, care a precizat că a acceptat această misiune, este unul dintre cei care, în ultimii ani, a susținut că timerosalul, un ingredient pe bază de mercur existent în vaccinuri, poate provoca o serie de leziuni cerebrale, inclusiv autismul. În toți acești ultimi ani, Robert F. Kennedy Jr. nu s-a abătut nicio clipă de la teoria sa, în ciuda celor care au încercat să dovedească contrariul.
Politico notează că Robert F. Kennedy Jr, ca și alți contestatari ai vaccinurilor, au găsit sprijin în Donald Trump, care, de câte ori a avut ocazia, a afirmat că are convingerea că vaccinurile pot provoca autism.
Președintele ales are numeroase dubii legate de actuala politică privind vaccinarea și are și numeroase semne de întrebare”, a spus Kennedy Jr. după întrevederea cu Trump, precizând și că președintele SUA a avut deja mai multe astfel de întâlniri cu cei care s-au pronunțat împotriva vaccinurilor.
Nepotul fostului președinte american JFK consideră că miza uriașă a industriei vaccinurilor și simbioza perfectă dintre Big Pharma și agențiile guvernamentale au dat naștere unui sistem de reglementare opac și incorect care vrea să acopere orice dovadă legată de bolile pe care le poate provoca un vaccin.
El a scris cartea Timerosal: Să vorbească știința, în care arată pericolul și inutilitatea folosirii timerosalului în vaccinuri (un conservant pe bază de mercur), care sunt administrate milioanelor de copii și femei gravide din întreaga lume.
De asemenea, susține că Big Pharma este una dintre cele mai mari donatoare către sectorul politic, oferind 31 de milioane de dolari în 2015, pentru candidaţii politici. Big Pharma cheltuiește pe lobby politic mai mult decât orice altă industrie: trei miliarde de dolari în intervalul 1998-2014, dublul sumei cheltuite de industria petrolului și a gazelor și de patru ori mai mult decât grupurile de interese din industria de apărare și aerospațială.
În timpul campaniei electorale, Donald Trump a insistat pe ideea că vaccinurile pot fi periculoase și că există o legătură între ele și autism.

yogaesoteric
3 februarie 2017





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu