joi, 10 martie 2016

Teoria caracatiței. Speculațiile care încearcă să acopere minciunile mass-media (1)

de Angela Anghel
Subiectul minciunii în campania anti-MISA este din păcate inepuizabil, căci jurnaliștii au fost inventivi în acest sens. Aproape că nu e zi în care să nu se re-circule, sau să nu se lanseze, diferite minciuni vechi și noi despre MISA și Gregorian Bivolaru. Astfel, presa a publicat din nou și din nou acuzații foarte grave, calomnioase și defăimătoare despre Gregorian Bivolaru și ceilalți yoghini. În general, mai întâi se publică o minciună și se promite că se vor prezenta ulterior și dovezi sau martori. Dar ulterior nu se oferă dovezile și nici nu sunt intervievați martori credibili, ci se reia aceeași minciună, ca și cum ar fi deja dovedită. Sau se inventează unele noi.
Inevitabil, presa a ajuns la un moment dat la un punct de cotitură în care, după ce a creat mitologia pseudo-infracțională pe care au asociat-o cu MISA, s-a confruntat cu inevitabile întrebări de bun simț, ca acestea: cum se face totuși, că deși chipurile există tone de infracțiuni în cam toate domeniile, totuși nu există martori și probe? Și cum este posibil că o organizație care se face vinovată de toate relele nu a fost condamnată în instanță? Ei bine, inventivitatea de care au dat dovadă jurnaliștii fie care să răspundă, fie ca să eludeze acest gen de întrebări pertinente, este cu mult dincolo de pragul verosimilului. 
Una dintre teoriile favorite ale jurnaliștilor care se consideră experți în cazul MISA este reamintită periodic în presă, mai ales atunci când, după ce se strigă în gura mare, pe toate canalele media, acuzații abominabile la adresa yoghinilor, jurnaliștii nu reușesc să ne ofere nici dovezi și nici martori. Este vorba de „teoria caracatiței”. Unii jurnaliști afirmă cu tupeu că, pur și simplu, autoritățile nu au luat măsuri legale împotriva MISA pentru că MISA are oameni infiltrați în poziții cheie în toate instituțiile statului, în toate zonele decizionale importante, inclusiv în Justiție. Acești jurnaliști vorbesc despre „caracatița care și-a înfipt tentaculele” în toate locurile cu adevărat importante și astfel este protejată împotriva necesarelor măsuri legale. 
„Teoria caracatiței” nu explică, desigur, cum este posibil ca yoghinii să fie de ani de zile supuși unor grave abuzuri, persecuții și nedreptăți tocmai de autorități și de instituțiile statului. Acest neajuns nu pare să-i descumpănească pe adepții teoriei în cauză. La urma urmei, n-a murit nimeni în percheziții sau interogatorii, așa că ce avem de reclamat? Nonșalanța cu care reiterează unii jurnaliști periodic „teoria caracatiței” nu poate decât să ne lase cu gura căscată. Pentru că, dacă ne gândim puțin, această teorie este absurdă până la ridicol și ea nici nu explică lipsa dovezilor și a mărturiilor credibile împotriva MISA. Dacă „caracatița” ar exista, cum de ar fi fost posibilă fabricarea dosarelor MISA? Condamnarea nedreaptă a lui Gregorian Bivolaru? Emiterea unor documente false din partea statului român? Și cum este posibil ca această caracatiță să nu aibă nici măcar un picioruș tentacular convenabil înfipt într-o redacție de știri așa încât să vedem și noi o dată, măcar o singură dată, și punctul de vedere al MISA în presă?
Variantele „teoriei caracatiței” merg de la a-i acuza pe toți cei care au avut curajul să demaște abuzurile în cazul MISA că sunt "membri MISA", până la absurdul absurdului, cum că MISA are poze compromițătoare cu persoane importante din Justiție, Poliție, Procuratură etc. și de aceea anchetele nu au condus procese, condamnări etc. Există și variante exotice de „caracatiță”, în care ni se vorbește despre mafie, omerta și alte specialități în domeniu.
Fără îndoială, putem să lansăm și noi ipoteza că jurnaliștii care scriu despre MISA sunt mitomani și au ajuns să-și creadă propriile scorneli, să nu mai discearnă adevărul de fantezie și chiar, la extrem, să se teamă de balaurii pe care i-au creat în propria minte. Dar suntem siguri că jurnaliștii ne-ar cere să ne demonstrăm teoria riguros, chiar dacă ei pe a lor nu au cum să o demonstreze. Unii dintre ei au ajuns, probabil, să se considere eroii care au avut curajul să se lupte cu o organizație superputernică și ultraorganizată. Ei nu-și dau seama că de fapt fac ”dezvăluiri” despre lucruri care au tot fost „dezvăluite”, dar niciodată probate? 
În concluzie, teoria caracatiței este o speculație impertinentă care încearcă să ofere un răspuns complicat la o întrebare simplă, de bun simț: de ce, dacă presa publică tone de acuzații la adresa MISA, justiția nu a sancționat respectivele fapte? Răspunsul corect la această întrebare este extrem de simplu: acuzațiile respective sunt mincinoase. Ele nu au putut fi susținute cu probe în instanță. Nu există dovezi, pentru că este vorba de fapt de minciuni, invenții și scorneli ale presei și nu de fapte reale. În acest sens, decizia Tribunalului Cluj de a achita pe toți yoghinii care într-un dosar fabricat în care ei erau acuzați de trafic de persoane (prin interpretare abuzivă a noțiunii de karma yoga) remarca pertinent că rechizitoriul conține un număr inadmisibil de mare de articole din presă. Ori acestea nu sunt dovezi. Nu au ce căuta într-un rechizitoriu. Presa nici măcar nu a pomenit despre acest document, deși a anunțat cu surle și trâmbițe faptul că se va judeca în curând recursul procurorilor pentru procesul de la Cluj.  

yogaesoteric
10 martie 2016   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu