
Ulterior,
după anul 1990, o echipă din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe, condusă
de savantul şi inginerul moscovit dr. Alexander Golod, a început să
construiască mari structuri piramidale în Rusia şi în Ucraina. Dr.
Efimovich Alexander Golod este o persoană foarte respectată în Rusia,
fiind directorul general al NPO Gidrometpribor din Moscova.
Până în anul 2001, dr. Golod a construit nu mai puţin de 17 piramide în
opt locuri diferite din Rusia şi din Ucraina, iar până în 2010 numărul
acestora ajunsese la 150. Materialul utilizat a fost în principal fibra
de sticlă.


În anul 2001, Asociaţia de Cercetare a Piramidelor de la Gizeh, coordonată de doctorul John DeSalvo, a publicat pe site-ul
său, pentru prima dată în occident, rezultatele extraordinare ale
acestor studii ruseşti referitoare la piramide. Foarte pe scurt, s-a
constatat că piramidele armonizează extraordinar de eficient toate
procesele din mediul ambiant, reduc agresivitatea oamenilor, elimină
stresul, îmbunătăţesc vizibil puterea sistemului imunitar sau au efecte
intense şi remanente de încărcare cu energii binefăcătoare asupra
oricărui tip de materiale (alimente, apă, medicamente, piatră, metale,
produse radioactive etc.).

(Vă invităm să urmăriți în continuare o succintă prezentare video postată pe site-ul www.pyramidoflife.com a aplicaţiilor bazate pe noile descoperiri ale efectelor constatate în piramide)
Ce se ştia despre efectul de piramidă
Înainte
de a detalia noile descoperiri ale fenomenelor ce au loc în piramide,
să amintim că încă de la începutul secolului trecut fuseseră deja
observate şi destul de popularizate câteva efecte foarte interesante ale
piramidelor. Prin anul 1930, radiestezistul francez Antoine Bovis a
constatat faptul că structurile biologice se conservă mult mai bine în
piramide, în special în punctul focar al acestora (raportat pe axul
vertical al piramidei, la o treime de bază). Bovis a observat că orice
structură biologică menţinută chiar perioade îndelungate în piramidă nu
se descompune, ci doar se deshidratează. El a fost frapat că mostrele
identice care fuseseră plasate în afara piramidei au putrezit rapid.
Experimentul a fost refăcut şi confirmat în anii ’50 de dr. Karel Drbal,
un inginer de telecomunicaţii din Praga. Acest inginer a demonstrat că
forma piramidei influențează procesele fizice care au loc în interiorul
său, fiind vorba de o formă de energie pe care el a numit-o
„necunoscută” (ulterior această energie a fost denumită „energie de
formă”).
Ce se ştia despre efectul de piramidă

Dr. Drbal a mai descoperit că lamele de
ras plasate în piramidă, dacă sunt orientate exact pe direcţia
Nord-Sud, se re-ascut singure, în câteva ore. În anul 1959 el a primit
chiar un brevet de invenţie pentru un dispozitiv care ascuţea pe baza
acestui principiu lamele de ras. Drbal şi-a denumit dispozitivul „Keops Pyramid Razor Blade Sharpener”.
Totul funcţiona atât de bine încât, la scurt timp după aceea, o fabrică
a început să producă piramide de carton în miniatură, iar din anul
1973, micile piramide au fost confecţionate din polistiren.
Noile rezultate experimentale
Revenind
acum la noile cercetări care au avut loc în ultimele decenii în Rusia,
este de remarcat că oamenii de ştiinţă ruşi au efectuat peste 1.000 de
experimente care s-au dovedit a fi de-a dreptul extraordinare. O
consemnare oficială a acestora găsim într-un comunicat de presă emis de Giza Research Association.
Pentru un om neavizat, unele dintre aceste experimente pur şi simplu sfidează logica. În unul dintre ele, de exemplu, s-a constatat că iarna, pe o vreme geroasă, în interiorul piramidei apa nu îngheţa, deşi nu era prezentă nicio sursă de încălzire. Cercetătorii au plasat mai întâi apă distilată în vase de plastic. Apa nu s-a congelat, păstrându-şi fluiditatea chiar şi la -38°C! Acelaşi fenomen a avut loc în cazul apei minerale depozitată în sticle de plastic. Faptul uimitor însă este acela că atunci când sticlele au fost puţin agitate, apa a început imediat să se cristalizeze şi în scurt timp apa s-a transformat în gheaţă!
Noile rezultate experimentale

Pentru un om neavizat, unele dintre aceste experimente pur şi simplu sfidează logica. În unul dintre ele, de exemplu, s-a constatat că iarna, pe o vreme geroasă, în interiorul piramidei apa nu îngheţa, deşi nu era prezentă nicio sursă de încălzire. Cercetătorii au plasat mai întâi apă distilată în vase de plastic. Apa nu s-a congelat, păstrându-şi fluiditatea chiar şi la -38°C! Acelaşi fenomen a avut loc în cazul apei minerale depozitată în sticle de plastic. Faptul uimitor însă este acela că atunci când sticlele au fost puţin agitate, apa a început imediat să se cristalizeze şi în scurt timp apa s-a transformat în gheaţă!
În
videoclipul următor (nepreluat) îl putem urmări pe dr. Alexander Golod în una
dintre piramidele construite după principiul secţiunii de aur.
Temperatura este foarte scăzută (se văd aburii provocaţi de respiraţia
sa) şi el ţine în mână o sticlă de plastic în care apa rămâne încă în
stare lichidă, fără să îngheţe. La un moment dat Golod loveşte sticla cu
mâna, ca şi cum i-ar aplica o lovitură de Karate, şi apoi brusc, cam în
opt secunde – se poate vedea clar aceasta – apa îngheaţă! Concluzia:
câmpul energetic al acelei piramide pur şi simplu împiedică apa să
îngheţe atâta timp cât echilibrul nu este cumva perturbat!
Să vedem în continuare şi alte rezultate extraordinare ce au fost constatate.
În vârful piramidelor a fost detectată o puternică activitate electrică. Ca o aplicaţie, se poate pune un transformator în vârful piramidei şi în felul acesta să se alimenteze cu curent electric întreaga construcţie piramidală.
Să menţionăm că astfel de teste a făcut şi un fost profesor universitar român, Constantin Bursuc.
Să vedem în continuare şi alte rezultate extraordinare ce au fost constatate.
În vârful piramidelor a fost detectată o puternică activitate electrică. Ca o aplicaţie, se poate pune un transformator în vârful piramidei şi în felul acesta să se alimenteze cu curent electric întreaga construcţie piramidală.
Să menţionăm că astfel de teste a făcut şi un fost profesor universitar român, Constantin Bursuc.
După cum precizează site-ul ghidelectric.ro,
din calculele profesorului Bursuc, rezultă că pentru a alimenta cu
energie electrică gratuită o locuinţă cu patru camere, o baie şi o
bucătărie, ar fi nevoie de o piramidă cam de 15 metri înălţime.
În
Rusia, lângă o sondă de petrol a fost instalată o piramidă. După câteva
zile s-a constatat că vâscozitatea petrolului a scăzut cu 30%,
mărindu-se astfel capacitatea de extracţie a ţiţeiului. S-a observat că
şi compoziția uleiului a fost modificată. Mai multe asemenea constatări
şi experimente au fost efectuate de Academia Gubkin de Petrol și Gaze
din Moscova.

În anul 1997 inele de
granit şi cristal care fuseseră supuse în prealabil efectului de
piramidă, au fost răspândite în toată regiunea Moscovei.
Timp de doi
ani, până în anul 1999, s-au făcut aproximativ 40 de inele de acest
tip, fiecare având între 50 şi 300 de roci, cu greutatea de la 20 până
la 200 kg. Se estimează că şansele de apariţie a unei epidemii în
regiunea Moscovei sunt minime tocmai datorită protecţiei conferite de
aceste inele.
Într-un alt experiment, efectuat
în districtul moscovit Ramenskoe, s-a verificat că o piramidă cu o
înălţime de numai 12 metri a permis creşterea recoltelor de grâu din
zonele înconjurătoare cu 400%.
Un alt experiment
a fost realizat în regiunea Arhanghelsk din Rusia, unde apa era
contaminată cu stronţiu şi cu alte metale grele. Administraţia
municipală a fost de acord cu construirea unor piramide în zonă, iar în
scurt timp s-a constatat că apa a redevenit pură şi şi-a păstrat după
aceea puritatea. Acelaşi fenomen s-a petrecut în oraşul Krasnogorskoe de
lângă Moscova, unde o singură piramidă a purificat complet apa de
sărurile nocive pe care le conţinea. În toate aceste cazuri s-a observat
că efectele sunt cu atât mai puternice cu cât piramida este mai mare în
dimensiune.
(va urma)
Citiți și: Coloana infinitului din Tîrgu-Jiu emite energii
Misterioasele piramide subacvatice de cristal
Apa care curge prin forme spiralate devine apă vie
yogaesoteric
23 februarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu