sâmbătă, 13 octombrie 2018

Metode de reducere a stresului, cel mai mare «criminal» al zilelor noastre


Stresul este factorul care sporeşte semnificativ riscul apariţiei unui număr de boli grave. Unii experţi cred că rezistenţa la stres ar putea fi învăţată atunci când ştim cum să acordăm atenţie trupului nostru, recomandând câteva metode specifice.

Atunci când suntem stresaţi, organismul produce cortizol. Acesta duce la creşterea tensiunii, slăbirea sistemului imunitar, o memorie slabă şi o creştere a inflamaţiilor celulare, ceea ce duce la un risc crescut de malignitate, scrie topbuzz.com.

Tensiunea este, de asemenea, asociată cu creşterea în greutate. Cercetările au arătat că stresul ar putea fi motivul acumulării de kilograme. Tensiunea cronică poate duce la grăsime abdominală, adică cea mai dăunătoare şi mai greu de eliminat. Numeroase studii au demonstrat că stresul induce producerea de betatrofină în organism. Aceasta este proteina care blochează enzimele care descompun excesul de grăsime.

Rezistenţa la stres poate fi învăţată

Unii experţi cred că rezistenţa la stres ar putea fi învăţată atunci când ştim cum să acordăm atenţie trupului nostru. În cadrul unui studiu, unui număr semnificativ de soldaţi li s-au scanat creierele, purtând măşti speciale pentru a analiza semnalele trimise de organism. Aceştia au fost complet conştienţi de situaţie şi au ales să nu reacţioneze.

Exact acelaşi studiu a fost repetat pe oameni simpli, aleşi aleatoriu. Cei cu rezistenţă mai mică la stres au avut rezultate diferite – măştile pe care trebuiau să le poarte îi sufocau. De fiecare dată când nu puteau respira, nivelul de stres creştea tot mai mult.

Respiraţia, esenţială în reducerea stresului

Investiţia câtorva minute pe zi în respiraţie conştientă vă va ajuta să gestionaţi tensiunea şi stresul. Doctorul Andrew Weill recomandă metoda 4-7-8. Se inspiră până numărăm la 4, respiraţia se menţine 7 secunde şi expirăm până numărăm la 8.

Luaţi un loc pe scaun sau întindeţi-vă pe podea, după care relaxaţi-vă întregul trup, punând mâinile pe abdomen. Inspiraţi puternic, apoi îndepărtaţi-vă mâinile, expirând. Repetaţi exerciţiul de 5 ori.

Pentru scăderea nivelului de stres, odihna este esenţială. Un număr suficient de ore de somn este unul dintre factorii principali în ceea ce priveşte tensiunea arterială.

Metode care vă vor ajuta să reduceţi tensiunea psihică provocată de stres:
- Practica yoga
- Sport regulat
- Relaxare
- Dans
- Râs
- Întâlniri cu cei dragi
- Cântat
- Timp petrecut în aer liber

yogaesoteric
8 octombrie 2018

joi, 11 octombrie 2018

Gabriele Kuby: «Vor să ajungă la copiii voştri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuşi civilizaţia»

Între 3 şi 6 noiembrie 2014, sociologul german Gabriele Kuby a venit în România pentru a-şi promova cartea Revoluţia sexuală globală: Distrugerea libertăţi în numele libertăţii, printr-o serie de conferinţe susţinute la Iaşi, Bacău, Constanţa şi Bucureşti. Stiripentruviata.ro a avut privilegiul unui interviu în exclusivitate cu această autoare catolică şi mamă a trei copii.
Reporter: Cartea dumneavoastră despre revoluţia sexuală a fost caracterizată în Germania de unii cititori drept „un şoc”. Ce anume este atât de şocant în ea?
Gabriele Kuby: Pentru majoritatea oamenilor este un şoc, deoarece prezintă întregul tablou al revoluţiei sexuale globale care are loc la ora actuală. Majoritatea oamenilor văd că nu mai avem valori stabile, că nu mai avem familii stabile, că homosexualitatea este prezentă pretutindeni, dar nu văd ce se ascunde în spatele acestor fapte. În cartea mea sper că am reuşit să ofer o imagine completă a revoluţiei sexuale globale. Aceasta se ascunde în spatele conceptului de gen, despre care majoritatea oamenilor nu ştiu ce este. În conceptul de gen se ascunde sămânţa de-reglementării tuturor standardelor sexuale. Aceasta se petrece în toate ţările occidentale şi se extinde în toată lumea.
Rep.: Unii ar putea să vă râdă în nas, reproşându-vă că vă place teoria conspiraţiei.
G.K.: Am 18 pagini de surse care argumentează ceea ce spun. Sunt conştientă că scriu împotriva curentului. Mă aflu acum aici, într-o ţară care până în 1989 a fost sub dictatură comunistă, deci voi ştiţi mai multe decât mine despre rezistenţă, despre propaganda oficială, despre a impune o normă societăţii.
Rep.: Puteţi face o comparaţie între felul în care comunismul a afectat familia şi felul în care o afectează feminismul anti-familie şi ideologia de gen? Vorbiţi-ne puţin, vă rugăm, despre noul totalitarism, care promite, cum au făcut toate regimurile totalitare, fericirea şi libertatea.
G.K.: Aceste ideologii au multe în comun, cu toate că aceasta nu este vizibil imediat. Ambele sunt împotriva familiei, ambele fac foarte dificilă – dacă nu imposibilă – sarcina părinţilor de a-şi educa propriii copii, de a-i ţine într-o zonă în care oamenii se dezvoltă puternici, având o identitatea puternică prin intermediul familiei. Dictaturile totalitare luptă împotriva acestui aspect. Ideologia de gen, sau genderismul, face exact aceasta, doar că într-un fel mult mai subversiv. Nu este vorba de o presiune pe care să o detectăm imediat, ci ne este „vândută” sub pretextul libertăţii. Subtitlul cărţii mele este „Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”.
Şi cred că mai există o asemănare pe care este necesar să o detectăm. Pentru toate regimurile totalitare, nu numai pentru comunişti, ci şi pentru nazişti, Biserica este întotdeauna cel mai mare duşman. Dictaturile au distrus biserici, le-au dărâmat, au ucis preoţi şi episcopi, i-au închis şi i-au torturat şi aşa mai departe. Naziştii au făcut asta, comuniştii au făcut asta. Această nouă mişcare nu torturează încă, dar începe să trimită oamenii la închisoare – se petrece deja – şi luptă pe faţă împotriva Bisericii Catolice, de exemplu, împotriva reprezentării acesteia la Naţiunile Unite şi în instituţiile Uniunii Europene. Aceasta este principalul lor duşman.
Există asemănări cu regimurile totalitare. Deşi acum pare a se promova libertatea, toleranţa, anti-discriminarea şi alte asemenea vorbe, acestea sunt de fapt găunoase şi sunt în realitate folosite pentru a răsturna valorile şi a induce oamenii în eroare, manipulându-le mintea – aşadar iată că sunt destule asemănări cu ideologiile totalitare. O altă asemănare stă în faptul că se încearcă să li se refuze părinţilor puterea de decizie cu privire la copiii lor (n.r.: şi educaţia acestora). Vor să distrugă familia, să dezrădăcineze oamenii, să le distrugă identitatea, iar această distrugere merge mai profund ca niciodată.
Am avut marele privilegiu şi onoarea şi ocazia să îl vizitez pe Papa Benedict al XVI-lea anul acesta [2014, n.n.]. El numeşte ceea ce se petrece o „revoluţie antropologică”. Vorbeşte despre profundul neadevăr al acestei ideologii. În timpul acelei vizite private, mi-a spus: „Anticrist ajunge acum mai adânc ca niciodată în inima omului”. Ca fiinţe umane, noi am schimbat rădăcina propriei umanităţi, care se găseşte acum sub atacul unei ideologii ce spune că nu există bărbaţi şi femei. Ne propunem disoluţia identităţii bărbatului şi a identităţii femeii. Se mai spune că orice orientare sexuală este bună şi trebuie respectată, tolerată. Şi, dacă nu ne declarăm de acord cu ea, suntem puşi la zid ca „homofobi” care discriminează.
Deja se pregătesc legi care vor trimite oamenii la închisoare şi li se vor aplica amenzi foarte mari dacă îşi exprimă părerea că nu este bine.
Rep.: Dacă Revoluţia Sexuală îşi propune să elimine toate diferenţele dintre bărbat şi femeie, de ce insistă azi atât pentru drepturi speciale acordate femeilor? Cu alte cuvinte, de ce să luptăm pentru drepturile femeii, dacă identitatea sexuală devine ceva fluid şi superfluu, fără nicio legătură cu determinările anatomice, transformându-se doar într-o chestiune de alegere subiectivă, personală?
G.K.: Exact. Este una din multele contradicţii interne ale acestei ideologii. Judith Butler, a cărei carte, Gender trouble. Subversion of Identity (Probleme de gen. Subversiunea identităţii), a stat la baza acestei ideologii, furnizându-i concepte şi limbaj, era conştientă de această contradicţie. Şi alţi profesori specializaţi în studii de gen au sesizat-o şi cred că putem spune fără să greşim prea mult că problema femeii este folosită doar ca un fel de sprijin. Se pretinde că se luptă pentru femei, dar în realitate se distruge identitatea de gen, iar toată această luptă pentru drepturile omului se va prăbuşi în momentul în care femeia va avea aceeaşi putere cu bărbatul – ceea ce se şi petrece acum.
Rep.: Ce se va petrece cu bărbatul şi femeia în eventualitatea în care Revoluţia Sexuală învinge şi vom avea o societatea bazată pe preceptele acesteia?
G.K.: Deja sunt multe semne. Dacă se continuă astfel, nu e semn bun: familiile sunt distruse, căsătoria este distrusă. Nu femeile, ci anumite organizaţii pentru femei şi organizaţii europene lansează tot felul de mesaje care spun că toate femeile sunt nişte victime, iar toţi bărbaţii se comportă ca violatori şi prădători sexuali faţă de femei. Consecinţa este că bărbaţii îşi pierd interesul de a mai deveni taţi, iar femeile îşi pierd interesul de a mai deveni mame. Aceasta se oglindeşte cu claritate în criza demografică prin care trecem. Foarte curând, aceasta va conduce la probleme foarte grave în societate, chiar şi în bogata noastră Germanie. Deoarece sistemele noastre de asigurări sociale nu vor putea menţine standardele cu care ne-am obişnuit. Aceste standarde încă mai permit menţinerea păcii. Oamenii obţin încă banii care le trebuie. Odată ce aceasta va cădea – ceea ce se va întâmpla foarte curând, deoarece nu mai avem copii care să intre pe piaţa muncii şi să plătească taxe şi contribuţii sociale – sistemul social nu va mai putea funcţiona şi vom intra într-o zonă în care brutalitatea şi violenţa vor deveni omniprezente în societate. A început deja: la Paris, la Londra, am văzut deja părţi din oraş în flăcări. Şi vom mai vedea. La voi în ţară e multă sărăcie. Dar aceasta începe să apară şi în unele zone din Germania. Şi, când sistemul economic nu va mai permite bunăstarea materială de până acum, cred că se va mai petrece ceva: vom fi prea plini de griji pentru a ne mai preocupa de probleme precum homosexualitatea şi schimbarea de gen sau alte astfel de nebunii.
De altfel, acestea sunt nişte probleme care ţin de numai 1,6% din populaţie (nu 3%, nu 5%, nici 10%, ci doar 1,6% s-au declarat homosexuali într-un studiu oficial al Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA). Din acest procent de 1,6% din populaţie, doar 2-3% sunt interesaţi de parteneriate civile. De ce? Fiindcă duc o viaţă promiscuă. Acesta este stilul lor de viaţă. Să privim societatea, gândindu-ne la generaţiile viitoare. Ce fac acum? De ce schimbă sistemul de valori şi întregul sistem legal pentru o minoritate dintr-o minoritate, care nici măcar nu ajunge la 1% din populaţie?
Rep.: Unii nu înţeleg ce este atât de rău să le vorbeşti copiilor despre sex la şcoală. Ce le-aţi spune acestora?
G.K.: Un copil sexualizat îşi pierde copilăria. Copilăria este prin definiţie o zonă în care copilul poate creşte şi se poate juca… Copilăria este asexuală. Iar familia are nevoie de o zonă nesexualizată. Sexul are loc între părinţi şi nicăieri altundeva în familie. Dacă această regulă cade, cade şi copilăria. Este de neimaginat ce se petrece în şcolile americane şi germane, în toate ţările occidentale. Dacă elevii sunt obligaţi la şcoală să vorbească despre sexualitate, ceea ce se petrece deja, dacă se uită la desenele din manuale, care sunt obscene şi pornografice, îşi pierd simţul ruşinii. Aceasta este foarte necesar pentru orice om, absolut necesar! Chiar şi Sigmund Freud a spus că, dacă distrugi simţul ruşinii, nu mai poţi educa oamenii.
Dacă ne împingem copiii în experienţe sexuale precoce, începând de la grădiniţă, dacă îi învăţăm contracepţia la şcoală şi îi pregătim pentru „prima dată”, tinerii, înainte de a se maturiza suficient încât să aibă drept de vot, vor avea o mulţime de experienţe dureroase. Şi vor începe să se îndoiască şi să-şi piardă capacitatea de a mai crea relații profunde cu altă persoană. Legăturile profunde sunt necesare pentru căsătorie, pentru familie. Dacă ai suferit mult înainte să împlineşti 18 sau chiar 20 de ani, îţi pierzi acest ideal: „Da, vreau să îmi găsesc pe cineva. Da, vreau să am o familie”. Pierzi această aspirație. Nu mai îndrăzneşti, nu mai crezi în asta. Aşadar, le distrugem abilitatea de a-şi întemeia o familie, ceea ce intră în contradicţie cu însăşi dorinţa tinerilor. Toate anchetele şi sondajele arată că tinerii au ca ideal de viaţă întemeierea unei familii. Iar generaţia noastră are datoria să îi facă capabili interior şi din punct de vedere psihologic pentru a forma o familie şi a-şi folosi sexualitatea în mod corect. În plus, bolile cu transmitere sexuală au explodat pretutindeni şi îi fac pe oameni infertili. Şi practicile homosexuale sunt asociate cu riscuri mari de sănătate. Ar trebui să prevenim tânăra generaţie în legătură cu riscurile, dar nu ni se permite, în timp ce cupluri homosexuale sunt invitate în şcoli (n.r.: să vorbească despre viaţa lor).
Rep.: În ce măsură sunt instituţiile europene abilitate să pună în aplicare politici bazate pe ideologia de gen?
G.K.: Instituţiile europene susţin sută la sută această ideologie. UE şi ONU fac tot ce le stă în putinţă pentru a submina familia şi sistemul nostru de valori. Şi numesc această acţiune „drepturile omului”: promovarea agresivă a căsătoriei homosexuale în toate ţările, promovarea agresivă a ideologiei de gen ca politică de stat, promovarea obligativităţii ca femeile să aibă asigurate un procent din toate locurile de pe piaţa muncii şi din alte poziţii-cheie, promovarea preluării de către stat a îngrijirii copiilor mici la creşă. Pot face aceasta şi chiar o fac. Dacă pot? Da, pot. Sunt foarte puternice aceste instituţii. Iar în spatele lor se ascund forţe politice şi economice. Dar vestea bună este că apare şi rezistenţa politică: în Franţa, în Lituania, unde a fost interzisă propaganda prohomosexualitate în şcoli, în Ungaria, unde au acum Constituţie creştină, în Croaţia, unde a fost organizat un referendum care să consfinţească faptul că numai un bărbat şi o femeie se pot căsători, şi în Slovacia la fel. Astfel că în Parlamentul European se construieşte o rezistenţă. Se petrec lucruri. Oamenii încep să se trezească.
Facşi eu ce pot cu această carte. Reuşeşte să trezească multă lume cartea mea. Trebuie ca, la toate nivelurile societăţii, să ne unim forţele şi să intrăm în luptă cu motoarele turate la maximum, pentru a spune: „Nu!”.
Rep.: Ce sfaturi aveţi pentru români şi în general pentru toţi oamenii care vor să-şi păstreze familia şi identitatea neştirbite?
În primul rând, nu mai gândiţi că sunteţi în urmă. Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest – în realitate este adevărat exact opusul. De fapt, din vest vin lucruri realmente malefice. Am auzit o ştire azi. Nişte ONG-uri din România au declarat că ţara voastră trebuie să prindă din urmă (n.r.: trenul educaţiei sexuale din Occident). Puteţi fi foarte fericiţi că această distrugere nu a avut încă loc în ţara voastră. Şi ar trebui să vă mobilizaţi în toată ţara în orice coaliţie posibilă, cu oricine, inclusiv de peste graniţe, şi cu oricine din interiorul ţării care poate lupta împotriva acestui trend. Vor să ajungă la copiii voştri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuşi civilizaţia. Fiindcă va prăbuşi mai întâi familia. Aceasta este rădăcina. Aşa că este necesar să faceţi tot ce puteţi. Şi puteţi fi fericiţi că dictatura comunistă v-a protejat de revoluţia sexuală care a început în Occident în 1968. Încă mai aveţi un sistem de valori conservatoare. Încă mulţi oameni mai cred că familia (n.r.: naturală) este bună, că homosexualitatea nu este corectă. Aşa că răspândiţi vestea că nu sunteţi deloc înapoiaţi. Ba dimpotrivă. Puteţi fi fericiţi că aceste schimbări încă nu s-au petrecut. Fiindcă are loc distrugerea societăţii, iar Uniunea Europeană este purtător de stindard în acest sens.

Citiți și:
yogaesoteric
11 octombrie 2018

luni, 8 octombrie 2018

Dumnezeu este oricând gata să ne ofere cea mai frumoasă prietenie posibilă (I)


Sfaturile părintelui Pantelimon de la mănăstirea Oașa

Tineri bătrâni la 16 ani
Reporter: Ce fel de tineri vin aici?
Părintele Pantelimon: Altfel de tineri vin aici. Spuneam odată că noi la mănăstire ducem o viaţă ca în poveşti. Cum e basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Şi viaţa de mănăstire este aşa o cale care te duce de la bătrâneţe spre tinereţe şi de la moarte spre viaţă. Şi atunci, tinerii vin aici pentru că aici găsesc tinereţea ca mod de a fi, ca stare permanentă, ca promisiune.
Când eram elev eram îngrozit de gândul că voi ajunge adult pentru că mi se părea că adulţii nu mai au nicio sclipire în ochi, nu mai au niciun ideal de viaţă şi trăiesc un cotidian plat, că se plafonează. Eram îngrozit de gândul că şi ei au fost tineri ca mine şi uite cum au ajuns şi eu sunt tânăr şi voi ajunge la fel. Nu ştiam cum să evit ceea ce eu consideram o condamnare la o îmbătrânire a sufletului, la o moarte a idealului.
Cât eşti tânăr crezi în ideal, dar când înaintezi în vârstă se consumă acel entuziasm şi acea efervescență specifică tinereţii, şi oamenii intră într-o rutină. Pentru mine acesta a fost un argument care m-a dus pe calea mănăstirii. Un argument întrupat în persoana părintelui Teofil Părăian. Când l-am întâlnit pe părintele Teofil aveam vreo 16 ani şi părintele avea vreo 65 de ani şi în momentul întâlnirii eu m-am simţit mai bătrân, mai murdar şi mai uzat decât părintele Teofil.
Omul e făcut pentru o tinereţe veşnică
Tinerii care vin aici vin pentru că identifică tinereţea ca stare şi ca destin. Destinul vieţii de mănăstire sau destinul oricărui om este tinereţea. Omul este făcut pentru o tinereţe veşnică, dacă el însă îşi cheltuie potenţialul vieţii atunci el îşi cheltuie acel talant al tinereţii şi cu el dispare orice strălucire şi din suflet şi din privire.
Reporter: Ce simţiţi când vin aşa de mulţi tineri?
Părintele Pantelimon: Noi simţim că suntem în stare de asediu. Dar este un sentiment pe care nu îl percepem negativ, ca pe o povară, ci ca pe o provocare. Adică e mult mai confortabil fără tineri. Tinerii sunt cum sunt ei, gălăgioşi, uneori dezordonaţi dar pentru noi sunt o provocare pentru că trebuie să ne depăşim şi noi condiţia noastră ca să le facem faţă. Şi condiţia intelectuală şi nivelul de înţelegere al vieţii şi al provocărilor.
Sunt o provocare benefică, ne îndeamnă să ne depăşim. Să nu foloseşti un limbaj de lemn şi nu să fi demodat și nerealist. E o tinereţe pe care o tot reinvesteşti. Ce e specific tinereţii e o dinamică. Viaţa de mănăstire, cu toate că pare o mişcare circulară, este de fapt o mişcare în spirală. Cercul nu ajunge niciodată în acelaşi punct din care a plecat, este sau mai sus sau mai jos.
De multe ori tinerii vor, dar nu au definit ceea ce vor. Şi tu îi ajuţi să îşi definească dorinţele. Dorinţele autentice pentru că există şi alte dorinţe induse. Toată industria comerţului ştie foarte bine să genereze dorinţe la care să răspundă cu produse. Pe lângă acestea sunt şi dorinţe reale, de multe ori nedefinite. Când te adresezi unui tânăr trebuie să ştii să te adresezi din interiorul lui, nu să-i vorbeşti din afară.
Mănăstirea, ca un sportiv
E foarte important să le vorbeşti din interior, ei să se oglindească în tine. La mănăstire este şi un model de comunitate, un mod de a socializa. Într-o mănăstire bine închegată sunt fundamentale solidaritatea şi sincronizarea. Adică mănăstirea ca obşte este ca un sportiv care escaladează un munte, un perete vertical. Acolo fiecare membru, fiecare muşchi trebuie să se concentreze la urcuş şi să se sincronizeze perfect cu celelalte componente ale trupului. Aşa este obştea mănăstirii: un trup care escaladează un munte.
Reporter: La adulţi unde se pierde tinereţea?
Părintele Pantelimon: Se pierde la tinereţe, atunci se pierde tinereţea. Adică tinereţea este o zestre cu care tu te naşti în viaţa de adolescent. Nu te naşti de la început, ci mai este o naştere în adolescenţă, o trezire, o conştientizare a propriei identităţi şi atunci tânărul se trezeşte dintr-o dată înzestrat cu multe puteri, şi sănătate şi inteligență şi perspicacitate şi entuziasm şi cu foarte multe alte puteri… Foarte multe calităţi care crede el că sunt un capital infinit, care nu se va secătui. Dispunând de acest capital în interes personal, în interes egoist pentru propriile plăceri, fără să îşi dea seama că ele se consumă. Şi după ce s-au consumat nu le mai poţi decât cu multă osteneală recupera. Deci atunci se cheltuie tot acel capital. Iubirea este necesar să fie înmulţită, la fel şi inocenţa.
E foarte important să ştii să îmbătrâneşti frumos. Uitaţi-vă, prin comparaţie, ce frumos îmbătrâneşte o casă tradiţională ţărăneasca, ce frumos îmbătrâneşte şi cu demnitate moare şi se stinge şi se integrează în natură şi cum moare o clădire bătrână de sticlă, modernă, de metal şi polistiren… cât de urât îmbătrâneşte. La fel e şi cu omul. Omul care se alimentează din tradiţie şi credinţă îmbătrâneşte frumos, pe când omul care se alimentează din necredinţă şi dintr-o viziune materialistă îmbătrâneşte ca oraşele de fier în care trăim, adică îmbătrâneşte artificial, urât.
Reporter: Aţi spus că inocenţa este necesar să fie înmulţită. Cum să o înmulţim?
Părintele Pantelimon: Orice virtute o dobândeşti în relaţie. Nu poţi să dobândeşti o virtute sau valoare din cărţi. Cartea conţine o informaţie dar nu are şi puterea să te ducă la îndeplinire.
Călugăr înseamnă „bătrân frumos”. „Kalos” în greacă înseamnă şi frumos şi bine, de unde ne vine filocalie care înseamnă iubire de bine, de frumos. „Geron” înseamnă bătrân. Virtuţile bătrânului nu mai sunt aceleaşi cu ale copilului. Inocența nu mai este aceeaşi ci este lucrată.
Distracţia inferioară e o fugă de sine
Tu dacă la un moment dat îi pictezi omului tot peisajul lui lăuntric în faţă şi îi arăţi că înţelegi exact toate stările prin care trece, atunci se deschide. Atunci când se întâlneşte cu adevărul, îl recunoaşte. În momentul în care se întâlneşte cu propriul său adevăr pe care poate nu şi-l vedea sau de care nu era conştient, adevăr care de cele mai multe ori este dureros. De aceea oamenii şi evită să se întâlnească cu ei înşişi pentru că întâlnirea cu ei înşişi este foarte incomodă şi atunci oamenii preferă să fugă de ei înşişi. Asta înseamnă şi cuvântul distracţie. „Distra ego” înseamnă fugă de sine, deci o fugă înspre distracţie înseamnă o fugă de sine, pentru că întâlnindu-te cu tine dintr-o dată îţi vezi aspectele negativele şi se poate spune că intră în criză conştiinţa ta.
Omul dezvoltă această capacitate de autoamăgire şi autoînşelare tocmai ca să aibă un confort al conştiinţei, pentru că o conştiinţă nemulţumită crează o stare de nemulțumire în sine. Toţi oamenii din ziua de azi nu mai sunt dispuşi să facă efort, toţi oamenii sunt orientaţi spre confort, inclusiv unul al conştiinţei sau psihic, şi atunci e greu să fii sincer şi îţi trebuie curaj.
Curajul ne salvează
Omul când are curaj nu mai este atent la confort sau suferinţă. Curajul te scoate din zona senzorialului. Omul, când are o atitudine curajoasă, nu-l mai interesează aspectele astea – că ai de suferit, că o fi bine, că n-o fi bine, eşti foarte hotărât în ceea ce faci, eşti foarte motivat şi poţi să suporţi foarte multe şi puterea de suportare creşte exponenţial. Asta face curajul.
Probabil că este şi altă receptivitate aici pentru că nu se predă în baza unui curs sau a unei programe şcolare. De fapt noi nu predăm, noi mărturisim care este experienţa noastră şi care sunt concluziile la care noi am ajuns în urma unei frământări de zeci de ani. Am tot frământat la ele, după ce am venit în mănăstire, după ani de zile încă mai descopeream tot felul de mecanisme şi resorturi din adâncul fiinţei care erau strâmbe şi care generau în continuare o atitudine şi gândire strâmbă în raport cu lumea, cu oamenii, cu Dumnezeu.
Şi ne-am tot uitat în adâncul nostru până am corectat şi poate nu am reuşit să descoperim toate mecanismele defecte din subteranele gândirii. Dar astea sunt concluzii care vin din viaţă, nu sunt lucruri care vin din manual. Tinerii care vin aici au altă deschidere. De multe ori chiar dacă nu o au, deschiderea se produce aici pentru că orice spaţiu se impregnează de gândurile, emoţiile pe care le are omul. Omul sfinţeşte locul la fel cum şi demonizează locul. Îl şi sfinţeşte, îl şi profanează în funcţie de stările lui interioare. Atunci, mănăstirea fiind un spaţiu al deschiderii sufletului către Dumnezeu, intrând în acest spaţiu, această ambiantă, această energie a locului declanşează şi în tine o deschidere. Şi de aceea şi tu te deschizi.
Omul face binele la măsura lui, mică, dar vine Dumnezeu şi o amplifică. De aceea se spune că deznădejdea este cel mai mare păcat, pentru că omul deznădăjduit încetează să mai lucreze. În momentul în care el încetează să mai lucreze binele, îl blochează pe Dumnezeu. Chiar dacă omul e păcătos el trebuie să se străduiască să facă binele
Ce găsesc tinerii în mănăstire
Tinerii care vin aici fac lucruri care depăşesc cu mult măsura pe care o au ei acasă şi le fac împreună. Asta îi ajută să le fie foarte uşor, să nu le simtă ca pe o povară. În timpul muncii ai tot timpul câte un călugăr pe lângă tine, câte un preot care, în funcţie de situaţia în care eşti, te îndeamnă, îţi spune despre viaţa lui, mie asta îmi place
Primul lucru pe care îl facem este să le consumăm energia, să îi calmăm, şi atunci îi ducem fie la treburi, fie îi urcăm pe munţi. Facem ceva să le umplem ziua de dimineaţă până seara şi ei se liniştesc şi au altă linişte, dispoziţie sufletească şi capacitate de a discuta şi a asimila.
Se zâmbeşte mult şi la oraş, toate afişele îţi zâmbesc, toate angajatele, vânzătoarele îţi zâmbesc. Dar dincolo de zâmbet nu este nimic. Este un mare gol sau am putea să spunem că este o mare minciună în multe cazuri în spatele acelor zâmbete.
Reporter: Aţi făcut Arte?
Părintele Pantelimon: Da. 5 ani de zile şi la câteva zile după licenţă am venit la mănăstire. Aveam 23 de ani şi de atunci au trecut 16 ani. Ruperea de lume s-a produs cu ezitări şi îndoieli şi incertitudini, pentru că nu ştiam dacă pot să duc acest mod de viaţă care este destul de abrupt. Am plecat la mănăstire să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de mănăstire
Ca tânăr aveam idealuri. Și mă refer la idealuri, nu la utopii. M-am gândit la un principiu pe care l-a enunţat părintele Teofil Părăian: zicea că ce faci, te face. Lucrurile pe care le faci intră în componenţa ta şi te modelează. Orice faci începând de la gând, de la faptă, de la cuvânt, intră în componenţa ta şi te modelează, toată informaţia care intră în tine pe toate căile, şi atunci am început să gândesc acel principiu invers. Dacă eu am un ideal de devenire, ce fapte ar trebui eu să fac în sensul împlinirii idealului pe care îl aveam. Mi-am dat seama că în lume nu aveam resurse interioare suficiente şi mi-am dat seama că dacă aş fi rămas în lume m-aş fi condamnat la o viaţă comună din punctul meu de vedere, adică aş fi naufragiat în mediocritate. Şi m-am gândit că viaţa de mănăstire te poate modela în sensul în care eu proiectam atunci un ideal de a fi.
Aveam ezitări pentru că viaţa de mănăstire înseamnă o viaţă de privaţiuni. Renunţi la carieră, renunţi la bucuria unei iubiri, unei familii şi aşa mai departe. Nu ştiam dacă pot să renunţ la toate acestea, dar stând la mănăstire mi-am dat seama nu îmi lipseşte nimic.

(va urma)

yogaesoteric
7 octombrie 2018

duminică, 7 octombrie 2018

Oamenii de știință apelează la tehnologie întrucât numărul de albine în declin amenință securitatea alimentară globală

Consecințele devastatoare ale populației de albine în declin au fost evidențiate în prima „Zi a Albinei”. În jur de 80% dintre culturi sunt polenizate de insecte. RT întreabă dacă există alternative pentru a ne asigura alimentația.
Potrivit Greenpeace, aproximativ 40% din albinele lucrătoare s-au pierdut în Statele Unite din 2006. Declinul este atribuit unei creșteri în sindromul colapsului coloniilor, un fenomen ce se produce atunci când majoritatea dintre albinele lucrătoare a unei colonii dispar. Cauza este necunoscută, deși unii experți au oferit diverse explicații variind de la infecții, creșterea urbanizării, pierderea habitatului și utilizarea pe scară largă a pesticidelor.
Oricare ar fi motivul, polenizarea insectelor contribuie direct la producția unei mari părți din necesarul de alimente, deci declinul dramatic al albinelor trebuie să fie un avertisment: ori ajungem la rădăcina problemei, ori dezvoltăm o alternativă tehnologică capabilă să îndeplinească aceeași funcție. Dar poate fi o soluție tehnologică viabilă?
Cercetarea înlocuitorilor robotici este condusă de către Eijiro Miyako de la Institutul Național de Știință Industrială și Tehnologie Avansată al Japoniei. O dronă controlată manual, dispozitivul are o dimensiune de aproximativ patru centimetri și este acoperită cu păr de cal tratat cu gel conceput să colecteze polen.
Miyako speră ca echipa sa să elaboreze în cele din urmă o dronă capabilă să utilizeze inteligență artificială pentru a identifica flori independent. Deja dronele s-au dovedit capabile să polenizeze încrucișat crinii japonezi fără a le afecta tulpinile sau petalele firave. „Sperăm că aceasta va putea ajuta la contracararea problemei declinului albinelor”, a spus Miyako pentru New Scientist. „E important ca albinele și dronele să fie folosite împreună.”
În martie, gigantul de retail american Walmart a înregistrat un brevet pentru albine robotice ce speră că va putea poleniza culturi precum cele reale. Deși planurile companiei pentru brevet sunt neclare, unii experți sunt de părere că gigantul de retail pătrunde mai adânc în piața agricolă.
Și dacă robo-albinele eșuează?
O altă opțiune pentru a diminua amenințarea dispariției albinelor este metoda cunoscută ca pulverizarea cu polen, în care polenul este pulverizat deasupra câmpurilor de către avioane. Potrivit unui studiu de la MIT, polenizarea cu polen este eficientă pentru anumite culturi, dar nu poate rezulta în aceeași cantitate de fructe precum polenizarea naturală.
Există și opțiunea de a merge de la plantă la plantă cu o pensulă înmuiată în polen, „vopsind” meticulos fiecare floare de mână. În Hanyuan, o regiune muntoasă din Provicia de sud-vest Sichuan a Chinei, perele au fost cultivate utilizând tehnica polenizării de mână de la începutul anilor 1980. Tradiția a început după ce apicultorii au refuzat să-și mai închirieze albinele după ce au aflat că se foloseau insecticide pentru a ucide căpușe în copaci.
Sună costisitor…
Niciuna dintre aceste soluții nu sunt viabile din punct de vedere economic. Studiul MIT estimează că poate lua 120 de zile pentru ca o persoană să polenizeze un hectar de mână. Numai în SUA sunt 153.000 de hectare de livezi de meri, asta însemând că polenizarea de mână ar costa peste 876 de milioane de dolari – o sumă colosală, în special când te gândești că n-ar costa nimic dacă albinele ar rămâne în viață.
Conform unui studiu separat, beneficiul economic global al polenizării naturale echivalează cu aproximativ 265 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, statistica ascunde valoarea sa „reală”, din moment ce o alternativă viabilă încă nu a fost elaborată, asta însemnând că dacă polenizarea naturală ar înceta brusc, s-ar putea să nu fie niciodată înlocuită – asta făcând polenizatorii naturali practic de neprețuit.
Deci, ce putem face?
Chiar și inventatorii albinelor robotice sunt sceptici că ar putea vreodată să devină adevărați înlocuitori ai albinelor. Cel mai simplu lucru ar fi să salvăm albinele. Potrivit New York Bee Sanctuary, ce poți face e să interzici toate pesticidele, fungicidele și erbicidele, să cumperi miere locală pentru a sprijini apicultorii și să plantezi plante favorabile albinelor.

Citiți și:
 yogaesoteric
6 octombrie 2018

joi, 4 octombrie 2018

Cea mai mare cameră digitală de pe Terra va fi folosită pentru căutarea... vieții extraterestre


O serie de fotografii realizate cu drona ne dezvăluie stadiul în care se află construirea unui viitor instrument de observare a Cosmosului, numit Large Synoptic Survey Telescope (LSST), aflat în Chile. Operațiunile de construire au debutat în urmă cu trei ani și se vor finaliza în 2022. Complexa instalație, situată la o altitudine de 2663 de metri, pe vârful unui munte, începe, deja, să capete formă.
Telescopul LSST va obține, probabil începând cu anul 2023, câte 800 de imagini în fiecare noapte, având capacitatea de a „scana” integral bolta cerească (vizibilă în zona sa) de câte două ori în fiecare săptămână. Una dintre dotările cele mai impresionante ale telescopului LSST este uriașa cameră de 3,2 gigapixeli. Acest instrument, cea mai mare cameră digitală din lume, va constitui inima (și ochiul) observatorului Large Synoptic Survey Telescope. Ar fi nevoie de 1500 de ecrane high-definition pentru a reda numai o imagine preluată de către LSST, cu ajutorul puternicei sale camere.
Începând din 2023, Large Synoptic Survey Telescope va prelua imagini integrale ale cerului vizibil în emisfera australă (sudică), fiind amplasat într-una dintre cele mai propice zone pentru asemenea activități, pe vârful unui munte din Chile, numit Cerro Pachón. În doar un deceniu, LSST va putea detecta miliarde de corpuri cerești. Este primul telescop care are capacitatea de a examina, în detaliu, mai multe galaxii decât numărul oamenilor de pe planetă. În același timp, va crea posibilități uluitoare de cunoaștere a Cosmosului.
LSST va include un mecanism de schimbare a filtrelor și un obturator care va îngădui camerei să obțină imagini în diferite lungimi de undă. Un performant sistem de date va compara noile imagini cu imaginile anterioare, pentru a detecta schimbările survenite în luminozitatea și poziția unor obiecte la fel de mari ca și grupurile de galaxii îndepărtate și la fel de mici precum asteroizii cei mai apropiați. Neîndoielnic, Large Synoptic Survey Telescope ne va ajuta să găsim răspuns la unele dintre cele mai dificile întrebări legate de Univers și poate chiar să identificăm sistemele solare care conțin planete propice vieții sau corpurile cerești pe care deja s-au dezvoltat forme de viață extraterestră.

Citiți și:

yogaesoteric
30 septembrie 2018
 

miercuri, 3 octombrie 2018

Gregorian Bivolaru a câștigat din nou la CEDO


Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit astăzi, 2 octombrie 2018, că a fost comisă încă o ilegalitate în cadrul procesului în care profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a fost condamnat pentru așa-zisa „întreţinere de relaţii sexuale cu o persoană minoră”.
Mai exact, în cazul Bivolaru versus România (dosarul nr.66580/12) a fost constatată încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și anume dreptul la un proces echitabil, desfășurat în termen rezonabil.
CEDO a obligat statul român să îi plătească lui Gregorian Bivolaru suma de 6.200 de euro, reprezentând daune morale și cheltuieli de judecată.

Așa cum yogaesoteric.net a informat cu promptitudine încă de la instrumentarea dosarului, în 2004, întregul proces s-a derulat sub semnul unor flagrante abuzuri judiciare care, iată, ies tot mai mult la lumină. Procesul a fost declanșat după ce, în martie 2004, a avut loc cea mai mare operațiune a jandarmeriei române de după Revoluție, operațiune prin care peste 300 de jandarmi, procurori și lucrători ai serviciilor secrete au descins în forță în 16 locuințe private ale unor practicanți yoga. Respectivele descinderi au fost caracterizate de o imensă brutalitate și au încălcat chiar și cele mai elementare principii de procedură judiciară. Tocmai de aceea „Operațiunea Christ” - cum a fost denumită acțiunea de către Parchetul București - a fost condamnată de CEDO în aprilie 2016, iar statul român a fost obligat să plătească yoghinilor despăgubiri de aproape 300.000 de euro.

La acele descinderi, într-una dintre casele private aparținând unei practicante yoga, procurorii au constatat prezența unei minore de 17 ani și jumătate, Mădălina Dumitru. Aceasta a fost în aceeași zi dusă la sediul Parchetului București și forțată prin procedee complet ilegale (ce au inclus tortura) să semneze împotriva voinței sale o declarație falsă prin care admitea că ar fi întreținut relații sexuale cu Gregorian Bivolaru. Deși a doua zi Mădălina Dumitru a retractat declarația și a reclamat procurorii care au supus-o acelui abuz extrem de grav, procesul a continuat doar în baza primei declarații, smulsă prin forță. Ulterior, în pofida faptului că două curți de justiție (de fond și de apel) l-au achitat pe profesorul Bivolaru, în anul 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia de achitare cu motivul batjocoritor că-i oferă incuplatului „șansa de a se apăra”. În iunie 2013 ÎCCJ a pus capăt acestui proces-mascaradă prin condamnarea lui Gregorian Bivolaru la șase ani de închisoare cu executare.

Reamintim că și anul trecut, în 2017, CEDO a obligat statul român la plata a 7.000 de euro către Gregorian Bivolaru pentru faptul că acesta a fost în mod ilegal privat de libertate după decizia de eliberare din arest dispusă de Curtea de Apel București în data de 1.04.2004.
yogaesoteric
2 octombrie 2018