Dincolo de viață e tot viață; moartea-i doar o poartă.

marți, 23 iulie 2019

Mărturii ale unor generali ruși despre existența extratereștrilor

Ministerul sovietic al Apărării a lucrat la un proiect secret pentru a crea o ființă cu puteri supraomenești, paranormale, cu ajutorul unor extratereștri. Chiar șeful acestui proiect de neimaginat rupe tăcerea și dezvăluie cum au fost contactați extratereștrii și care e părerea acestora despre oameni.
Unitatea militară specială 10003
Alexei Savin, general locotenent în rezervă, a fost cel „ales” să aducă această istorie la lumină. Savin a lucrat în Ministerul sovietic al Apărării, fiind absolvent al Academiei de Științe Naturale. Acesta a declarat unor ziariști de la Pravda că activitățile paranormale intraseră în linie dreaptă în armata sovietică si în KGB din 1983, când Ministrul Apărării de atunci a permis antrenarea unor soldați pentru misiuni paranormale, cum ar fi identificarea unor obiective militare prin metode extrasenzoriale, prezicerea unor accidente, vindecarea rapidă a soldaților răniți, etc.
În decembrie 1989 (exact când Gorbaciov se ostenea să înlocuiască regimurile comuniste totalitariste cu unele cu față umană), a luat ființă Unitatea militară specială 10003, din ordinul șefului Statului Major, general Mikhail Moiseev, având doar zece ofițeri paranormali, cei mai buni dintre cei antrenați. Aceștia au reușit să contacteze o civilizație extraterestră, după ce au existat mai multe apariții OZN în zona de antrenament din Vladimirovka.
Au contactat extratereștri
Vasili Eremenko, general maior și profesor emerit al Academiei de Securitate, Apărare și Aplicarea Legii, a fost primul care s-a adresat presei pe această temă. Pe vremea sovietică, era ofițer KGB și superviza tehnologia aeronautică.
Am învățat cum să chemăm aceste OZN-uri în Vladimirovka. Era de ajuns să facem mișcări masive de trupe și să transportăm echipamente. În astfel de cazuri, apăreau 100%. După șase luni de testări s-au tras trei concluzii: că știința modernă nu poate identifica acest fenomen, că s-ar putea să fi fost echipament sofisticat de recunoaștere aparținând SUA sau Japoniei și, trei, că ar putea fi un impact al unei civilizații extraterestre”, a declarat Eremenko.
Generalul Alexei Savin vine și completează mărturia lui Eremenko. Anume că, „ademenirea” OZN-urilor a făcut parte din experimentul unității militare speciale 10003. Primele experimente au avut ca obiectiv descoperirea unor metode de a îmbunătăți activitatea creierului, în anumite circumstanțe. Consiliul Științific legat de acest program a fost condus de academician Natalia Bektereva, care, pană la moartea ei, a fost directorul științific al Institutului de cercetare a creierului uman.
În cadrul cercetărilor am ajuns la concluzia că omul este un sistem energo-informațional, care captează informații din afara cognoscibilului”, spune generalul Savin.
Pentru a identifica aceste „surse externe” s-au creat trei grupuri, unul de cercetători, al doilea de militari și al treilea de… femei! Acest al treilea grup a făcut cele mai multe descoperiri în domeniu, dezvoltând capacități extrasenzoriale deosebite.
Șefii au cerut contactarea unor civilizații extraterestre. „Și am reușit. Am dezvoltat o metodă bazată pe activitatea creierului. Mai bine zis, am reușit să aducem creierul pe o anumită frecventă, care i-a permis sa fie pe aceeași lungime de undă cu o civilizație extraterestră”, a explicat Savin.
Întâlniri de gradul III
Oamenii generalului Alexei Savin au reușit să contacteze extratereștri. Rezultatul a fost impresionant. Șase participanți la experiment au primit aprobare de la extratereștrii contactați să aibă „o întâlnire de gradul III”. Doi au fost primiți pe navele acestora. Extratereștrii le-au permis gradual acest contact, dar, odată stabilită relația de încredere, au existat discuții despre structura formei lor de guvernământ, a educației. Nu s-a putut obține nicio informație de natură militară. Însă au acceptat să dea câteva scheme ale unor echipamente de diagnosticare și tratament.
Civilizația umana nu este de interes pentru ei, ca subiect de dialog. Suntem o parte importantă din Univers și este necesar să ne supravegheze pentru a nu ne autodistruge sau să distrugem și alte civilizații apropiate, dar, altfel, suntem ca niște copii mici dar cam proşti pentru ei”, spune Savin. […]
Aparatele biomedicale ale „extratereștrilor”, furate din România
Programul a fost suspendat până recent, susține generalul Savin. „Acum patru ani, am repetat experimentul și am avut succes. Continuăm această muncă. Oameni talentați sunt încă prezenți în industria Apărării”, declara Savin.
Evident, nu putem să nu ne gândim la unitatea specială de antrenament paranormal înființată experimental de generalul Ilie Ceaușescu în Munții Buzăului și care, datorită rezultatelor deosebite, urma să fie înființată oficial în 1989. Odată cu cea sovietică. A noastră n-a mai avut șanse, dat fiind evenimentele din 1989!
Din toată „istoria” generalului Savin, noi am reținut relatarea despre schemele date de „extratereștri” pentru echipamente de diagnosticare și tratament. Le știm, că de câțiva ani ele sunt prezentate în România, învăluite de misterul cuvenit. Și necesar. Sunt aparate foarte bune, bazate pe principiul rezonanței. Ceea ce ne duce automat cu gândul la istoria extrem de pământească a uluitorului aparat inventat de românul Carol Przybilla prin anii ’70 și brevetat în 1991, cu mare greutate, după care acesta a dispărut! Apărând la ruși, nu că ar fi ceva „extraterestru” în aceasta apariție.
Paranormalii Cabinetului 1
Cabinetul 1 înființase o unitate militară pentru studierea fenomenelor paranormale și pentru antrenarea „soldaților paranormali” în Munții Buzăului, subordonată generalului Ilie Ceaușescu. Cercetătorul Vasile Rudan, specialist în percepție extrasenzorială, a lucrat sub contract strict pentru această unitate. A condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotați, iar rapoartele, fotografiile și negativele, precum și filmele erau predate unității respective. Nu avea voie să oprească nimic. (Sursa: Gen. Antonescu V. – n.a.).
La începutul anilor ʼ80, Vasile Rudan s-a aflat într-o situație de-a dreptul jenantă. Tocmai terminase un experiment, pregătise raportul și filmele, cum făcea de obicei, urmând să le predea. Dar, surpriză! Și-a găsit camera unde se cazase […] devastată și toate materialele dispărute, în mapă fiind pusă maculatură. Cine i le furase? Norocul lui a fost că și cei din unitate observaseră niște personaje foarte curioase, dotate cu jeep-uri Aro și stații de comunicație, dotări specifice Securității, care monitorizau activitățile din […]. Cine erau acești „men in black”, de își permiteau să supravegheze o unitate ultrasecretă a Armatei, care raporta direct lui Ceaușescu?
Generalul Pleșiță o „incriminează” pe Elena Ceaușescu
Generalul Nicolae Pleșiță auzise de preocupările paranormale ale Armatei și știa că Elena Ceaușescu era și ea preocupată. „Elena Ceaușescu se ocupa cu chestii din astea, în cadrul Consiliului Național pentru Știință și Tehnică, a cărei președintă era”, dezvăluia acesta. Iar prim-vicepreședinte era Ion Ursu. În CNST era un departament care avea în plan cercetarea unor astfel de fenomene și experimentarea lor. Dar nu numai atât.
Am aflat de la un colonel în rezervă care a lucrat în DSS că într-adevăr, în cadrul CNST, existau oameni care aveau în program monitorizarea cercetărilor din sfera paranormalului, rapoartele lor fiind sub Cod Zero, ajungând la Elena Ceaușescu. Ea le distribuia apoi la trei subordonați. Doi dintre aceștia lucrau în cadrul DSS. La unul ajungeau zonele cu zăcăminte strategice, uraniu, petrol, descoperite prin percepție extrasenzorială, iar la celălalt ajungeau anumite invenții, de care se ocupa apoi Institutul de Tehnologie Avansată. Al treilea se ocupa de cele de interes personal al tovarășei.” Cu alte cuvinte, paranormalii lui Ceaușescu munceau, iar cei ai Cabinetului 2 îi spionau și le furau rapoartele.
Przybilla, cel mai monitorizat inventator
Cine a auzit de Carol Przybilla? Grație monitorizării permanente a oamenilor Elenei Ceaușescu, aproape nimeni. Carol Przybilla a fost „omul de aur” al noii ordini socialiste. Absolvent a două facultăți în Germania, Carol Przybilla era trimis la toate șantierele muncitorești unde se petreceau accidente grave de muncă, pentru că în avântul socialist se înlăturaseră majoritatea inginerilor „burghezi” și până la școlirea altora era cale lunga. Minte inventivă, acesta a brevetat o grămadă de dispozitive pentru curent alternativ și continuu, domeniu care făcea foarte multe victime. Cele mai profitabile invenții au fost: turbina cu combustie internă (1958, vândută de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fără bielă (vândută Japoniei și folosită în celebrele motociclete japoneze), armă defensivă antitanc (anii ʼ90). La început, i se acorda câte un premiu de stat, cu suma de bani aferentă, pe urmă, Elena Ceauşescu i-a băgat un om în „coaste”, care îi cerşea pur şi simplu câte o invenţie.
Colonelul Badea a obţinut de la Carol Przybilla nu mai puţin de 147 de invenţii. În 1980, col. Badea i-a cerut să cedeze cea mai importantă invenţie, „Aparat pentru tratamente biologice”, bazat pe principiul rezonantei, având rezultate uimitoare. A refuzat şi n-a mai putut să breveteze şi să omologheze aparatul. Surprinzător (sau nu), în 1990, când Carol Przybilla a depus cererea de brevetare la OSIM, a fost preluat imediat de SRI, iar Institutul de Tehnologie Avansată i-a construit o frumuseţe de aparat… de care s-a avut grijă să nu fie omologat nici tehnic, nici medical. Aceeaşi Marie, cu alta pălărie! Carol Przybilla a regretat până la moarte că nu-l cedase Elenei Ceauşescu, fiind convins că aceasta, în marele ei orgoliu, ar fi umplut lumea cu marea ei invenţie, şi oamenii bolnavi ar fi putut beneficia de acest tratament miraculos. Şi probabil că n-ar fi apărut la ruşi, dat de „extratereştri”.
yogaesoteric
22 iulie 2019

luni, 22 iulie 2019

«Am învățat să vorbesc cu trupul meu»

Boala apare mai întâi în minte și tot în puterea minții stă și vindecarea ei, dar și salvarea în fața provocărilor tot mai stresante ale timpului în care trăim.” – Dorel Vișan
Reporter Formula As: În urmă cu câțiva ani, admiratorii dumneavoastră și întreaga lume a teatrului românesc au intrat în panică auzind că sunteți foarte bolnav de o boală, cel mai adesea, fatală. Peste câtva timp, când zâmbetul dumneavoastră a apărut din nou pe micul ecran și pe scena Teatrului Național din Cluj, toată lumea a respirat ușurată. Acum, când norii negri au trecut și sunteți mai în formă ca niciodată, ne gândim că minunea pe care ați trăit-o le-ar putea fi de folos și altora. Cum s-a petrecut?
Dorel Vișan: Acum câțiva ani, am avut o infecție la o coardă vocală și am făcut o operație. La analize, s-a descoperit și „bucuria” asta la ficat: hepatită cronică virală! N-am știut până atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un semnal de alarmă foarte dur, pe care a fost nevoie să-l gestionez cât mai repede, căci boala aceasta este foarte vicleană. Primul impuls a fost că e necesar să fie făcut ceva de urgență, altfel mă găt din lumea asta. Așa că am început rapid cu tratamentul prescris de medic. Dar n-a fost suficient și atunci am început tratamentul cu interferon, care este un medicament extraordinar, dar are niște reacții secundare teribile, care pot mai degrabă să strice decât să repare în organism. Poți să-l iei, să te chinui degeaba și să n-aibă niciun efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect într-o oarecare măsură, dar tot nu am fost restabilit și vindecat total.
În perioada aceea, întâmplarea – care niciodată nu e întâmplătoare! – a făcut să cunosc un medic mai tânăr, care m-a ajutat mult pentru că m-a orientat spre medicina naturistă și spre alte metode de tratament, care țin de medicina complementară. Așa am ajuns să-mi planific singur vindecarea și iată că acum sunt un om vindecat.
Rep.: Să le luăm pe rând. Ați înțeles, la un moment dat, că medicina alopată nu este suficientă pentru a trata boala dumneavoastră sau că este incapabilă să rezolve toate problemele pe care le aveați?
D.V.: Da, am înțeles și am simțit că medicina alopată a acoperit doar o parte a vindecării. Atunci m-am hotărât să caut și alte metode de tratament. Eu citisem înainte câte ceva despre medicina complementară și despre cea orientală, dar nu am folosit până atunci ceea ce știam. Dacă am văzut că e bai mare, am reluat lecturile, învățăturile și notele mai vechi și am început să practic unele dintre aceste metode. Primul pas a fost că am învățat să-mi cunosc trupul, „să vorbesc” cu el. Am urmat mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, în paralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a ficatului. Se spune că există o ierarhie a organelor. De exemplu, stomacului poți să-i ordoni să se alinieze la un standard, dar ficatul este un nobil cu care este necesar să te porți frumos. Inima este regele, plămânii – statul major, vezica biliară este tribunalul, ficatul e consiliul de miniștri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele și rinichii sunt servitorii, debarasează, au o muncă de salahor. Poate nu le-am spus pe toate, dar cam așa este organizată armata trupului.
Dar să revin la boala mea. Lăuntric, am vorbit cu ficatul, l-am scos, l-am luat în brațe și l-am mângâiat și i-am făcut o carapace de apărare, ca aceea a unei broaște țestoase. Tot mental, în jurul ficatului am pus o plasă care să-i permită respirația, dar prin care virușii care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la el. Pe viruși mi i-am imaginat ca pe niște căluți de mare ce încercau să-și bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Or, acolo, în interiorul ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu niște „oameni” ai mei, aliații mei, care mă slujeau și care veneau cu niște săbii și tăiau nasurile căluților, adică ale virușilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. Căluții răniți mergeau la ceilalți și le spuneau: măi, nu mai veniți și voi, că acolo vă taie nasul. Eu vedeam mental, îmi imaginam că nu mai vin alții, că nu se mai apropie și chiar simțeam că nu mai vin. Așa am procedat și mi-am planificat ca în trei săptămâni să scap de virușii care mi-au atacat ficatul, și așa a și fost, în trei săptămâni n-am mai avut niciun virus. După alte trei săptămâni, au venit din Scoția rezultatele analizelor făcute la un laborator specializat în asemenea boli. Scria negru pe alb: „Virus hepatic nedetectabil”. Doctorița care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut și i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau ca atunci așa să fie și așa a fost. Asta înseamnă să planifici mental. Așadar, dacă-ți impui un program în creier, pro¬gramul acela chiar funcționează. Asta este ceea ce nu înțeleg occidentalii și medicina alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit și cu alți oameni care mi-au spus că instinctiv au procedat așa, adică și-au imaginat vindecarea și chiar s-au vindecat.
„Concentrare, meditație, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecării”
Rep.: Spusă așa, sub forma unei povești, vindecarea pare foarte simplă. Chiar așa să fie?
D.V.: Când crezi în puterea conștiinței tale, în puterea gândului, chiar așa este. Numai că este necesar să fii perseverent în aplicarea acestor metode și să nu le întrerupi total niciodată. Chiar și după ce ai primele semne de vindecare, este indicat să le practici.
În cazul meu, situația s-a complicat, în sensul că tratamentul cu interferon a avut niște efecte secundare extrem de neplăcute. Mi-a distrus un genunchi total, piciorul s-a umflat și s-a format ceea ce medicii numesc chist Baker, care a ajuns la o mărime de 12 cm. Medicii care m-au văzut mi-au spus că soluțiile în cazul meu erau puncția, operația și un genunchi de plastic. I-am spus unui profesor de la București că aș vrea să aplic niște metode complementare de tratament, care se bazează pe concentrare, meditație, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecării, dar mi-a spus că acelea sunt niște prostii. Dacă am văzut că asta este situația, că toți îmi spun de baston și de cărucior, am venit aici la țară, la mine, la Mărtinești și zilnic mi-am făcut masaj, presopunctură, gimnastică, reglare energetică și multe altele. După șase luni, a început să se stabilizeze situația oarecum, piciorul s-a dezumflat și, încet, încet, și-a reluat activitatea.
Când m-am dus la profesor la București, la control, el mi-a zis: „Ai văzut, domnule, ce bine ți-au făcut medicamentele pe care ți le-am prescris, îți mai dau încă șase luni de tratament”. Eu nu i-am mai spus că, de fapt, nu le-am luat nici pe primele, așa că nici n-am mai cumpărat alte medicamente. Am revenit acasă și am reluat tratamentele complementare, am făcut și masaj în apă sărată la Turda și într-un an de zile puteam deja să merg normal. Mai rămăsese doar un chist de 2 centimetri sub genunchi, despre care doctorița mi-a spus că nu se va închide, că așa e boala și că, și dacă se închide, apare apoi în altă parte.
Rep.: Bănuiesc că dumneavoastră nu v-ați mulțumit cu un asemenea verdict și că v-ați pus iar armata de aliați să vă ajute…
D.V.: Să știi că i-am pus la lucru și chistul a dispărut în cinci zile. I-am pus însă într-o altă formă decât în cazul ficatului, dar nu-mi prea place să povestesc despre asta, pentru că mulți nu pricep și batjocoresc metoda. Este o vindecare cu lumină violetă, care, fiind la marginea spectrului, are niște energii speciale. De altfel, am practicat și metoda Silva de liniștire și de ajungere în stadiul alfa.
Concret, am rugat-o pe doctoriță să-mi arate o imagine interioară a chistului. „Păi, degeaba vi-l arăt, că ăsta nu se mai vindecă, tot o să se mute de colo, colo și nu mai scăpați de el”. Am insistat să mi-l arate: „Domnișoară, i-am zis, numa’ arată-mi-l, vorba ciobanului, că de restul mă ocup eu”. Mi-a arătat radiografia genunchiului, care avea o formă confuză și o linie albă, unde era localizat chistul. M-am dus acasă și mi-am imaginat că pun la baza genunchiului deformat o fantă de lumină violetă, că aceasta se ridică treptat, acoperă tot genunchiul și nu se mai vede dunga aceea albă a chistului. A doua zi, am făcut același exercițiu, îmi imaginam genunchiul tot violet, a treia zi, la fel, a patra, la fel și în a cincea zi chistul a dispărut.
Dar cum e posibil, o să mă întrebați, și vă răspund așa cum mi-au spus și mie alții, mult mai specializați decât mine în asemenea metode de tratare. Vindecarea s-a făcut prin intermediul conștiinței. În momentul în care am închis mental boala în partea aceea a trupului (prin imaginarea culorii violet vindecătoare), celulele genunchiului au făcut o întrebare la creier: „Șefule, aici s-a dat ordin că-i vindecat, dar în spatele luminii nu e vindecat. Ce facem?” „Vindecați!”, a zis creierul. Așa se vindecă orice parte a organismului. Mental. Dar asta presupune să depășești emoțiile nefaste, să te concentrezi și să te autocontrolezi în orice moment. Eu pot acum să fac aceste exerciții de autocontrol foarte repede pentru că le practic de multă vreme.
Nici nu știți cât este de mare puterea gândului. Niciodată să nu spui că ești bolnav. Niciodată să nu spui că ești bătrân, nefericit sau supărat. Tot timpul să ai în față partea bună a vieții. Să spui mereu, chiar dacă nu e chiar așa: „Sunt sănătos, sunt tânăr, în putere, sunt fericit, sunt mulțumit”.
„Boala se naște în minte și tot acolo se vindecă”
Rep.: În literatura, medicina și filozofia orientală se afirmă că este necesar să existe un echilibru în tot și în toate; oare ceva din viața dumneavoastră a atras îmbolnăvirea?
D.V.: Mintea mea a atras boala. Boala se naște în minte și tot acolo se și vindecă. Toți avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună și mândrie, până la invidie, egoism și ură, de la lene și gelozie, până la ignoranță, poftă și necunoaștere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în altul, sunt pedepsite. Totul se plătește pe lumea asta, nimic nu rămâne nepedepsit, iar scopul final al acestei judecăți supreme este reinstaurarea echilibrului între toate, și aceasta se poate face prin puterea minții. Ceea ce gândești, spun orientalii, aia ești. Boala apare mai întâi în minte și tot în puterea minții stă și vindecarea ei, dar și salvarea în fața provo¬cărilor tot mai stresante ale timpului în care trăim.
Tibetanii au trei metode de apărare și salvare de stres. Prima este metoda antidotului: când cineva se gândește la tine cu ură, tu să te gândești la el cu iubire. Este cea mai simplă formă de apărare. Dacă țipă la tine, răspunde-i liniștit. A doua metodă este aceea a conștientizării: când cineva te urăște, tu este necesar să înțelegi că ura este trecătoare pentru că totul este zădărnicie, după cum spune și Ecleziastul. În momentul în care vin ca o avalanșă necazurile asupra ta, este bine tu să te gândești că toate sunt trecătoare și că vor lua sfârșit. Prin a treia metodă, folosești emoțiile nefaste drept catalizator. Este ca și cum ai cădea în mare și te-ai folosi de forța valurilor ca să ieși la mal. Este cea mai periculoasă dintre cele trei, care sunt toate o cheiță de deschidere a minții și a sufletului și de înțelegere a vieții. Despre această metodă, numită a Păunului, înțeleptul Milarepa zice că este ca și cum ai lua un giuvaer de pe capul unei vipere, care se poate întoarce în orice moment asupra ta să te muște. Astea-s metode de a te apăra de stres. Din păcate, noi nu le cunoaș-tem și nici nu le practicăm. Este necesar să învățăm că, alături de libertate, dreptate și pace, iubirea este unul dintre țelurile și idealurile oamenilor de pretutindeni și ea se află ca o regină pe primul loc.
Rep.: Dincolo de faptul că v-ați recâștigat sănătatea, ce altceva ați mai învățat în acești ani?
D.V.: Am ajuns la concluzia că poți muri din lumea asta fără să știi cine ești, adică fără să știi unde-i popa cu crucea. Or, se știe că omul care trăiește în confuzie nu poate fi un om sănătos pentru că nu judecă bine. Primul câștig este că am ajuns să mă cunosc foarte bine și că am înțeles că poți să te ajuți singur, dacă-ți disciplinezi mintea. Am fost în lumea întreagă pentru a învăța din înțelepciunea medicinei tradiționale de pretutindeni. Am călătorit în Noua Zeelandă, Australia, China, Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Paraguay, Argentina, Tibet, Thailanda, Peru, Cambodgia, Japonia, Canada, nici nu mai știu pe unde n-am fost și, peste tot pe unde am umblat, am văzut cât de mult prețuiesc oamenii simplitatea, naturalul, traiul în aer liber, aproape de pământ, în concordanță cu ciclurile mari ale anotimpurilor.
Eu mi-am modificat total viața. Trăiesc acum într-o casă țărănească, lângă Cluj, lucrez zilnic în grădină, am plantat pomi, viță-de-vie, am stupi, flori, straturi de castraveți, ceapă și morcovi, usturoi; fac zilnic exerciții fizice, am ajuns la câte 100 de abdomene pe zi, fac automasaj, gimnastică, de la o oră și jumătate, până la trei ore pe zi. Ninge, plouă, picură de rouă, numai asta am de făcut și asta fac. Când a fost baiul mare, am respectat o dietă severă, acuma e mai relaxată, am adoptat o cale de mijloc. E drept însă, câteodată, tot într-o parte mă trage și mai mănânc și ce nu-i potrivit. Altfel, n-am încetat să învăț să trăiesc cât mai simplu și învăț cât de multe pot despre trupul meu. Oi, Doamne, câtă zoală, câte exerciții, cât studiu, până am ajuns să înțeleg, cât de cât, ce-i cu mine pe lumea asta, până am înțeles că trupul singur are tot ce-i este necesar ca să se vindece și să se refacă. Medicina clasică vindecă partea, dar omul este chemat să vindece întregul.
Un trup uzat nu este nevoie să fie reparat pe ici, pe colo, ci „refăcut” în totalitate prin hrănirea cu energie naturală, aceea pe care o primește și copilul la naștere. Această forță de refacere a sănătății au intuit-o și popoarele primitive, care au folosit însă și puterea poveștilor și a miturilor, a artei, în general, pentru întoarcerea la lucrurile ancestrale și, mai ales, la Lumina dintâi sub care Dumnezeu i-a dăruit omului din energia Lui vie și vindecătoare.

yogaesoteric
20 iulie 2019

sâmbătă, 20 iulie 2019

Modurile mutabil, cardinal, fix în astrologia medicală


de Zoltan Bartha

Modurile vibratorii, în astro-diagnoză, indică perturbarea ultimă (privind dinspre microcosmos spre Macrocosmos) sau perturbarea de bază, fundamentală (privind dinspre Macrocosmos spre microcosmos) până la care este necesar să meargă, împreună, remediile terapeutului şi eforturile conştiente ale nativului.


Societăţile tradiţionale îşi organizau viaţa, aici pe Terra, după modelele cereşti. Pentru ele nu existau nici timp, nici spaţiu; existau ritmuri, existau centrul şi marginile care să-l reflecte. Pentru ele era sfânt principiul dintâi, cu care, de altfel, Hermes Trismegistos deschide Tabula Smaragdina: „Ceea ce este jos este la fel cu ceea ce este sus, iar ce este sus este la fel cu ce este jos, pentru a împlini miracolul Totuluiˮ. Cu siguranţă că, la origine, cele două surori gemene – alchimia şi astrologia, au avut un limbaj comun şi au exprimat simbolic atât coborârea Spiritului în materie cât şi reîntoarcerea Sufletului individual înapoi la Dumnezeu Tatăl.

Ritmurile astrale (de Sus) era necesar să se repete şi pe Pământ (Jos), respectând un alt principiu, de asemenea fundamental în cunoaşterea ezoterică: principiul ternar. De exemplu, în procesul alchimic participă trei principii – Sarea (principiul unificator), Sulful (principiul masculin) şi Mercurul (principiul feminin). Omul cosmic ia naştere în urma acestui act transformator, de eliberare a Spiritului din închisorile Materiei. În procesul astrologic, Trinitatea se manifestă prin principii creatoare şi coordonatoare (la nivel cosmic) şi prin calităţi (la nivel terestru), reprezentate de modurile vibratorii care manifestă:
- mutabilitatea (aspect unificator);
- cardinalitatea (aspect masculin);
- fixitatea (aspect feminin).

Ele constituie marele ritm arhetipal, marele puls al Universului material şi, în final, al inimii noastre. Sunt, la un loc, cele trei reprezentări mitice din toate culturile şi din toate marile sisteme spirituale, religioase sau filozofice ale lumii: Tatăl, Fiul, Sfântul Duh; Brahma, Vishnu, Shiva; Ea, Annu, Enlil ş.a.m.d.

Se pare că în gândirea ocultă arhaică (şi, cu siguranţă, în altă vârstă a omenirii) a existat o altă ordine, şi anume, mobil, cardinal, fix. Cel dintâi este gândul, ideea sau mișcarea imperceptibilă, subtilă, a minții dumnezeieşti, nașterea interioară sub suprafețele aparent inerte, încă în repaos după marea resorbție a vechiului Univers, a vechii creații. După ce ideea s-a limpezit în adânc (asemenea seminţei în vremea iernii care, până la încolţirea şi apoi creşterea ei la lumina Soarelui, deja a „evoluatˮ, deja şi-a încheiat tot programul genetic precum omul în viaţa intrauterină), are loc acţiunea, începutul vizibil, ţâşnirea în afară (asociată modului vibratoriu cardinal) şi în cele din urmă creşterea, acumularea formei (asociată modului vibratoriu fix). 

Acest proces corespunde viziunii pe care Gurdjieff o expune în iniţierea secretă a cunoaşterii Eneagramei, şi anume, faptul că existenţa în ansamblul ei cunoaşte trei niveluri de manifestare:
- nivelul gândirii, corespunzător modului vibratoriu mobil (întrucât tot ce este în mişcare tinde spre comunicarea şi asocierea ideilor, dar mai ales spre răspândirea lor);
- nivelul emoţional, corespunzător modului vibratoriu cardinal, întrucât emoţia este un impuls care generează sau determină o acţiune;
- nivelul fizic, corespunzător modului vibratoriu fix, întrucât orice gând care devine acţiune se concretizează, capătă formă în planul material, manifest.

De asemenea, deoarece Totul conţine absolut totul (Universul nostru este un Univers holografic), cele trei moduri vibratorii au şi manifestă cele trei tendinţe fundamentale ale Naturii:
- SATTVA (puritate, echilibru, armonie), în analogie cu modul vibratoriu mobil (caracterizat de elevare, detaşare, transcendere);
- RAJAS (acţiune, dinamism, expansiune) în analogie cu modul vibratoriu cardinal (caracterizat prin activitate, exteriorizare, mişcare);
- TAMAS (inerţie, contracţie, ignoranţă) în analogie cu modul vibratoriu fix (caracterizat de stagnare, interiorizare, acumulare).

Merită atenţie, chiar dacă am putea fi acuzaţi de un demers speculativ, următorul fapt. Întrucât modul vibratoriu mobil este „simţitˮ de astrologia actuală drept al treilea şi nu primul dintre principiile creatoare şi coordonatoare, este limpede că între ordinea cosmică, dumnezeiască şi ordinea terestră a apărut o dizarmonie care a produs unele... mutaţii spirituale în fiinţa umană. De exemplu, omul conştientizează ceea ce face (atunci când conştientizează!), abia după ce acţionează sub impulsul dorinţei; acţiunea lui nu mai urmează unui act al conştiinţei, interiorizat, în armonie cu Conștiința dumnezeiască, ci se dovedeşte unul motivat egotic. Iată de ce toate căile de evoluţie spirituală pun astăzi problema conştientizării (este important să fim permanent conştienţi de acţiunile şi de cuvintele noastre), iar toate sistemele de medicină tradiţională şi terapiile neconvenţionale afirmă că „nu există boli, ci bolnaviˮ, solicitând participarea conştientă a nativului în propria sa vindecare, care este esenţialmente spirituală.

Mutabilitatea (specifică modului vibratoriu mobil) reprezintă principiul creator şi coordonator care manifestă în planul fizic calitatea de unificator între impulsivitatea cardinalităţii şi rigiditatea, inerţia fixităţii, ceea ce face să se afirme uneori că ar avea o natură comună ambelor. De aceea, semnele mutabile, care sunt expresia sa, se mai numesc şi semne comune: Gemenii, Fecioara, Săgetătorul şi Peştii, guvernate de Mercur (primele două), Jupiter şi, respectiv, Neptun. Mutabilitatea asigură transformarea şi adaptabilitatea, iar în condiţii de stres generează instabilitate. O afecţiune a unei zone guvernate de unul dintre aceste semne tinde să se resimtă, prin rezonanţă, la nivelul tuturor părţilor guvernate de celelalte Semne mobile. Din punct de vedere medical, semnelor mobile le corespund afecţiuni pasagere şi repetabile, schimbarea simptomelor unei aceleiaşi boli, materializarea cea mai rapidă, în planul manifest, a energiilor gândurilor nefaste şi a tuturor dezordinilor universului interior, cauzate de absenţa discernământului în ceea ce privește planul informaţional şi a comunicării de orice fel. Nativul aflat sub influenţa mutabilităţii se poate dovedi a fi un pacient foarte dificil, instabil în cooperare şi cu reacţii de orice fel fie în manifestarea afecţiunii, fie în răspunsul faţă de tratamente.

Cardinalitatea (specifică modului vibratoriu cardinal) reprezintă principiul creator şi coordonator care manifestă în planul fizic calitatea de generator de energie. Semnele cardinale care sunt expresia sa generează impulsul, începutul, direcţia; ele sunt Berbecul, Racul, Balanţa şi Capricornul, guvernate de Marte, Lună, Venus şi, respectiv, Saturn. Denumirea lor se datorează corespondenţei pe care o au cu punctele cardinale (est – Berbec, vest – Balanţă, nord – Rac, sud – Capricorn) şi, automat, şi cu punctele de solstiţiu şi echinocţiu. Cardinalitatea conferă aşadar elanul şi energia începutului, starea de „a fiˮ, natura activă, energia acţiunii şi uşurinţa de a suporta/îndepărta boala. Orice afecţiune a unei zone guvernate de unul dintre ele tinde să se resimtă, prin rezonanţă, la nivelul tuturor părţilor guvernate de celelalte semne cardinale. Din punct de vedere medical, semnelor cardinale le corespund afecţiuni acute, rapide, intense, cu erupţie bruscă şi adesea cu febre, infecţii sau inflamaţii. Nativul aflat sub influenţa cardinalităţii se poate dovedi un pacient care controlează cu dificultate sau deloc echilibrul său psihic şi emoţional, dar va urmări din răsputeri să facă faţă problemelor de sănătate şi să coopereze cu medicul.

Fixitatea (modul vibratoriu fix) reprezintă principiul creator şi coordonator care manifestă în planul fizic calitatea care restricţionează curgerea liberă a energiilor, opunând rezistenţă la schimbare. Semnele fixe Taurul, Leul, Scorpionul şi Vărsătorul sunt expresia sa şi sunt guvernate de Venus, Soare, Marte/Pluto şi, respectiv, Saturn/Uranus. Fixitatea conferă robusteţe, putere, stabilitate şi resurse de orice fel, fiind numite de aceea uneori şi semne constituţionale. O afecţiune a unei zone guvernate de unul dintre ele tinde să se resimtă, prin rezonanţă, la nivelul tuturor părţilor guvernate de celelalte semne fixe. Din punct de vedere medical, Semnelor fixe le corespund afecţiuni care se fac în timp şi /sau care debutează greu, uneori direct în fază finală şi la distanţă mare în timp faţă de cauza care le-a provocat, necesitând un tratament îndelungat, ele putând fi vindecate anevoie sau deloc. Nativul aflat sub influenţa fixităţii se poate dovedi a fi un pacient tributar propriilor sale obiceiuri, dificil de transformat sau de influenţat; un dezechilibru al stării normale de sănătate îi sperie foarte serios şi au tendinţa de a se agăţa de boală, fapt care îi face să-şi scurteze singuri zilele. Adesea le este foarte recomandată „terapia de şocˮ pentru a deveni cooperanţi în propria vindecare, deoarece dispun de cea mai mare putere de a elimina afecţiunea.


Aşadar, privind o temă natală, putem porni diagnosticarea chiar de la aceste moduri vibratorii, deoarece ele arată sau trimit la cauze fundamentale ale bolilor precum:

- folosirea excesivă şi/sau dizarmonioasă a gândirii; nativul nu conştientizează efectul propriei sale gândiri asupra vieţii personale şi asupra celor din jur, el nu analizează, nu are feed-back-ul necesar, iar noţiunea de autocontrol îi este complet străină; afecţiunile care perturbă starea normală de sănătate tind să apară la foarte scurt timp după greşelile comise şi să se manifeste eventual destul de frecvent, sub forma bolilor „cu toaneˮ care, deşi sunt mereu aceleaşi, par de fiecare dată altele, întocmai cum este şi starea psihicului/gândirii nostru/noastre de-a lungul unei zile sau al unei săptămâni;

- gravă inabilitate în acţiune, acţiunea dovedindu-se fie excesiv de rapidă, sub impulsul nevoii de a începe, fie excesiv de anevoioasă, marcată de inhibiţii şi stresuri; deoarece gama emoţională umană este extrem de complexă, vor exista tot atâtea tipuri de a acţiona câte emoţii avem; afecţiunile care perturbă starea normală de sănătate tind să apară violent şi să aibă o evoluţie foarte rapidă;

- un foarte mare ataşament sau o preocupare excesivă pentru plăcerile vieţii, pentru bunăstare, pentru acumulare, nativul fiind puternic marcat de limitele vieţii terestre, de convingerile lui tradiţionale, conservatoare, poate chiar retrograde; el este însă pacientul ideal, pentru că are cea mai mare forţă de transformare şi este cel mai ascultător în urmarea tratamentelor; dacă el înţelege că afecţiunile care perturbă starea de sănătate tind să apară din propria sa rezistenţă la transformare, el este pe jumătate vindecat; aceste afecţiuni apar foarte târziu, iar vindecarea tinde să fie foarte anevoioasă.

Modului vibratoriu mobil îi sunt specifice:
a. bolile pasagere şi bolile psihice sau nervoase, epidemiile virale, toate bolile provocate de stres (dar nu un stres provenit din stări de şoc sau de lungă durată, ci mai degrabă de stresul „iritabilˮ, ocazional), boli ale epuizării mentale, psihice;
b. pacienţii dificili, cu toane sau ifose, care nu pot fi clasificaţi, şi care nu au răbdare;
c. „medicii de sufletˮ, psihologii, psihiatrii, psihanaliştii, maseurii, bio-energo-terapeuţii, vindecătorii;
d. tratamente de avangardă, terapiile naturale, autovindecarea, vindecarea prin căldură şi răbdare;
e. pot apărea erori de diagnostic în situaţii dizarmonioase.

Modului vibratoriu cardinal îi sunt specifice:
a. bolile eruptive, afecţiunile inflamatorii, epidemiile infecţioase, accidente de tot felul, boli ale epuizării energetice;
b. pacienţii momentului (care au nevoie de intervenţii urgente, nespecifice lor, de tip „urgenţăˮ);
c. chirurgii, stomatologii, osteopaţii, acupunctorii, medicii de maternitate;
d. operaţii înainte de toate, terapii de şoc, intervenţii rapide, tratamente cu supradoze, autocontrolul, vindecarea prin accelerare şi vindecarea prin relaxare;
e. pot apărea administrări greşite datorită grabei.

Modului vibratoriu fix îi sunt caracteristice:
a. bolile de lungă durată, unele chiar greu vindecabile (sinuzite, diabet, cancere maligne, boli karmice care generează amputări şi extirpări de organe, complicaţii, aderenţe, boli endocrine şi boli datorate oricărui fel de exces), în general boli făcute prin acumulare;
b. pacienţii sunt conservatori, îndărătnici, majoritatea în vârstă, care rămân în relaţie cu medicul pe perioade mari de timp, sau sunt, dimpotrivă, extrem de suspicioşi la orice modificare de tratament, acceptând cu greu un diagnostic dificil, motivaţia subconştientă fiind aceea că ei nu înţeleg cum li s-a petrecut tocmai lor aşa ceva;
c. medicii internişti, endocrinologi, o.r.l.-işti, oftalmologi, homeopaţi, medici de familie, ginecologi, reflexologi, fizio-kineto-terapeuţi;
d. tratamente de lungă durată, dietă mai mult sau mai puţin severă, dar la nevoie se pot recomanda regimuri foarte dure, pacienţii având suficiente resurse fizice pentru a le suporta până la capăt, activitate fizică, fizioterapii, tratamente costisitoare, investigaţii multiple, internări prelungite, vindecări prin eliminare şi prin cooperare; 
e. pot apărea dependenţe / intoleranţe medicamentoase, dar şi dependenţe / intoleranţe afective faţă de medici.


yogaesoteric
19 iulie 2019 

vineri, 19 iulie 2019

Iată cum este indicat să vă realizați practica spirituală zilnică atunci când sunteți prea obosiți


A ne realiza practica spirituală zilnică într-o stare de spirit adecvată poate fi uneori dificil, în condițiile ritmului trepidant al vieții din societatea actuală. Iată câteva idei inspiratoare provenite din tradiția creștină:


„Când sunteţi obosiţi cu trupul şi nu puteţi să vă rugați aşa cum se cade, mai ales seara după truda întregii zile, iată ce să faceţi: înainte să începeţi rugăciunea, ieşiţi pentru puţin timp afară, plimbaţi-vă, relaxați-vă, luaţi câteva guri de aer adânci… Dacă sunteţi ameţiţi sau simţiţi o greutate în zona capului, întindeţi-vă şi liniştiţi-vă, înlăturați toate gândurile referitoare la problemele şi impresiile zilei, şi după aceasta începeţi să vă rugaţi…

Nu îngăduiţi niciodată să faceţi rugăciunea de mântuială! Să vă amintiţi întotdeauna că Domnul, Care le vede pe toate, priveşte la pornirea voastră de a face binele, de a lucra şi de a ţine poruncile Lui. Vă priveşte şi vă binecuvântează.”

Sfântul Teofan Zăvorâtul

„Rugăciunea de seară să nu o neglijezi; cu aşa dispoziţie a sufletului să te rogi, precum a acelora ce merg şi participă la un ospăţ. Aceştia sunt treji şi numai bucurie. Aşa şi tu, întrucât urmează să vorbeşti cu Mirele tău, să nu pleci urechea atunci când înşelătorul îţi şopteşte tot felul de cuvinte pentru a te încurca, căci, să ştii, avem pe cineva care se interesează foarte mult de noi.”

Arhimandritul Pavel Nikitara

yogaesoteric
19 iulie 2019

joi, 18 iulie 2019

Leacuri monahale ruseşti

În vechime, oamenii aflaţi în suferinţă, bolnavii şi mai ales săracii primeau la mânăstiri o vorbă bună, mângâiere sufletească şi vindecarea trupului cu ajutorul cunoştinţelor medicale şi leacurilor deţinute de călugări.
 
Mânăstirea Diveevo
Pe lângă mânăstirile mari, funcţionau şi aşa-numitele „bolniţe”, unde bolnavii primeau „tratamente” şi erau îngrijiţi la fel ca într-un spital. Monahii care le purtau de grijă erau buni cunoscători ai ştiinţei tămăduirii cu ajutorul plantelor, preluată din tradiţia mânăstirii şi a celei locale, săteşti.
Leacurile pe care vi le prezentăm în continuare au fost adunate de-a lungul timpului de maicile de la Mânăstirea Diveevo, aflată în apropiere de oraşul Novgorod, din Rusia. Maicile au urmat exemplul sfântului Serafim de Sarov, ale cărui moaşte se află depuse în mânăstire şi care, în urmă cu aproape 300 de ani, şi-a dedicat viaţa ajutorării persoanelor aflate în suferinţă. Se spune că la uşa chiliei sfântului aşteptau zi de zi sute de persoane venite de la mare depărtare, pentru a primi vindecarea sufletului şi a trupului.
Gingii care sângerează, dureroase: se masează cu miere amestecată cu rădăcini de nalbă pisate.
Tuse: urzici fierte în vin se strecoară, se adaugă miere, se iau câteva linguriţe pe zi.
Bronşită, boli ale plămânilor, răceală: se face un litru de ceai de pătlagină concentrat, se stoarce o lămâie şi se adaugă patru linguri de miere. Se bea pe parcursul unei zile.
Abces, panariţiu, furuncul: se face o pastă din miere, făină de secară, se mai adaugă şi puţină ceapă coaptă, gălbenuş de ou şi unt şi se pune pe locul bolnav, ca să „tragă” infecţia.
Leac pentru bronşită, astm, răceală, gripă, traheită: se face ceai de isop şi se bea după mesele principale, cu o linguriţă de miere. Se mănâncă chimen pisat, presărat pe pâine.

Leac pentru probleme digestive (dischinezie biliară, balonare, gastrită, hepatită, lipsa poftei de mâncare, constipaţie, paraziţi intestinali):
pulbere de pelin uscat se amestecă cu miere și se iau două linguriţe dimineaţa, pe stomacul gol, sau se face ceai de pelin şi se bea câte o cană, înaintea meselor principale.
Leac împotriva pietrelor la rinichi şi la vezica biliară: seminţe (fără coajă) de pepene verde, se macină bine și se amestecă cu puţină miere. Se iau două linguri pe zi. În paralel, se bea ceai de coada-calului şi se pun pe rinichi sau în zona hepato-gastrică comprese cu ceai sau macerat de coada-calului.
Leac pentru răceală: se pune la gât un şervet înmuiat în apă caldă, sărată, se bea ceai cald ori lapte cald bătut cu gălbenuş de ou, se face gargară cu apă sărată amestecată cu petale de mac fierte; se unge gâtul pe afară cu tinctură de iod.
Leac împotriva reumatismului: în cinci-șase litri de apă se pun frunze şi coji de nuci verzi și se fierb o jumătate de oră. Se adaugă apoi în apa caldă din cadă, se face o baie la două-trei zile, până trec durerile.
Leac împotriva petelor de pe piele: se rade o ridiche albă și se pune într-o sticlă. Se toarnă peste ea oţet de vin până se umple. Sticla închisă se expune la soare 14 zile, apoi se strecoară și se ține la loc răcoros. Cu lichidul obţinut se tamponează petele.
Leac pentru menstruaţie abundentă: se culege rădăcină de creţuşcă, preferabil în luna mai sau iunie, se face fiertură (decoct) şi se beau două căni pe zi.
Leac pentru dureri de burtă: se pune pe locul dureros un săculeţ cu ovăz încălzit.
Leac pentru hemoroizi: se fierb praz sau scumpie, pătlagină şi orz, şi cu fiertura se spală hemoroizii de mai multe ori pe zi.
Leac pentru constipaţie: se iau patru-cinci foi de viţă-de-vie, se spală bine, se toarnă peste ele o cană de apă clocotită şi se lasă să stea acoperite un sfert de oră. Se bea o cană seara, înainte de culcare.
yogaesoteric 
12 februarie 2018

marți, 16 iulie 2019

Leacuri cu care monahul Pahomie a păcălit boala 92 de ani

Părintele Pahomie de la Mănăstirea Cozia n-a luat niciodată medicamente și nu a apelat la tratamentele chimice. Singurul lui medic a fost doar Bunul Dumnezeu! Asta nu înseamnă că nu a fost bolnav niciodată, dar la vreme de boală a apelat întotdeauna la leacuri mănăstirești cu plante.
Așa se face că în nenumărate rânduri a dezvăluit o parte din terapiile sale, precum și remediile naturiste pe care le-a folosit de-a lungul atâtor ani. Despre leacurile pentru răceală, pentru oase, dar și pentru liniștea creierului, Mariana Borloveanu a aflat taine pe care apoi le-a dezvăluit tuturor. Poate că ar fi făcut-o părintele, pe când încă mai era printre noi, dar timiditatea l-a împiedicat să o poată face prin viu grai.
Taifas la o ceașcă de ceai verde
De obicei am rămas mai multă vreme la Mănăstirea Cozia în timpul iernii. În vremea dintre slujbe zăboveam ore în șir în chilia părintelui. Despre dragostea lui pentru plante am aflat dintru început. Am înțeles foarte lesne de ce părintele avea atâta energie și o imunitate de invidiat pentru un nonagenar.
Încă de la prima mea vizită m-a servit cu un ceai verde fierbinte, dar a avut grijă să-mi precizeze că: „Eu nu am fost adeptul cafelei niciodată. În tinerețe am mai băut, ocazional, dar o făceam de complezență, nu pentru că mi-ar fi plăcut. Știu că are efecte energizante și că revigorează un organism obosit, dar la fel de bine știu că un ceai cald, îndulcit cu miere, face mai mult decât orice cafea din lume. V-am așteptat cu un ceai verde, pentru că mă vizitați înainte de prânz și așa obișnuiesc de când sunt în mănăstire: în prima parte a zilei, beau numai ceai verde.
Chiar dacă plantele au devenit adevărate medicamente pentru mulţi dintre noi, să nu uităm că şi acestea au o istorie. Mai întâi a apărut ceaiul negru, apoi arborele de ceai a fost cultivat şi utilizat și în Rusia la fel de mult ca în China, și uite-așa ne-am trezit consumând în același timp două tipuri de ceaiuri. Atât cel negru, cât şi cel verde, conţin multe vitamine şi săruri minerale, dar şi flavone, alături de magnifica vitamină C, care poate fi economisită şi mobilizată mai eficient împotriva radicalilor liberi. Cultul ceaiului a apărut însă abia în timpul dinastiei Han, când au început să-l aplice ca pe cel mai eficient medicament. Călugării taoişti chinezi au afirmat că ceaiul nu numai că face mintea mai ageră, dar generează înţelepciune, ridicând spiritul. Cam asta era dintru început, apoi au ajuns și călugării noștri mari consumatori de ceaiuri.
Ceaiurile cele mai sănătoase sunt cele din plante culese la timp
Faptul că întotdeauna beam un ceai de calitate în chilia părintelui Pahomie m-a făcut să îndrăznesc să-l întreb câte ceva și despre celelalte ceaiuri pe care le avea în dulăpiorul de la intrare. Abia atunci mi-am dat seama că acest călugăr smerit și mult prea tăcut avea chilia doldora de ceaiuri, care mai de care mai folositoare în diferite afecțiuni și că ne servise cu ceai verde, considerându-l unul dintre ceaiurile „pentru oaspeți”.
Ne-a povestit apoi că ceaiurile cele mai bune calitativ sunt ceaiurile sub formă de macerat la rece din plante pe care ți le culegi singur. Nu există anotimp în care să nu poți face un macerat din plante culese de tine însuți, care sunt de departe cele mai sigure și mai eficiente leacuri din lume.
Este bine însă să aveţi grijă ca plantele să fie culese din zone curate din punct de vedere ecologic, evitând locurile poluate, de la marginea şoselelor, din parcuri, sau de pe lângă calea ferată. Cele mai eficiente ceaiuri sunt cele care se obţin din plante proaspăt culese. Şi asta o puteţi face singuri, începând de primăvara timpuriu (uneori chiar pe la jumătatea lunii februarie) şi până la sfârşit de noiembrie. Sunt situaţii în care puteţi face un ceai din plantă proaspătă chiar şi iarna, cu condiţia să ştiţi locul exact unde se află planta sub zăpadă (urzica, rostopasca). În general însă, există perioade stricte de recoltare şi anume: florile se culeg la începutul perioadei de înflorire; frunzele se adună înainte şi după perioada de înflorire a plantei; fructele se recoltează întotdeauna când sunt bine coapte, iar rădăcinile se scot din pământ la începutul primăverii sau la sfârşitul toamnei. Regula de bază pentru ca plantele medicinale să fie eficiente în procesul de vindecare a anumitor boli este aceea ca recoltarea acestora să fie făcută obligatoriu în perioada conţinutului cel mai mare de substanţe active şi niciodată atunci când sunt acoperite de rouă.”
Dumnezeu a lăsat bolile, dar și plantele tămăduitoare
Despre boli, părintele Pahomie spunea că de simțit le-a simțit întotdeauna, doar că nu a vrut să le ia în seamă. A fost întotdeauna conștient de faptul că Dumnezeu a lăsat bolile pe pământ ca pedeapsă pentru păcatele săvârșite de oameni, dar tot El, în marea Lui bunătate pentru oameni, a lăsat și leacuri pentru fiecare boală în parte. Omului îi este necesar doar un dram de voință, pentru a căuta leacul care i se potrivește spre a învinge boala.
Leacurile acestea au existat de când există plantele pe pământ. Că unii le numesc bătrânești, băbești, mănăstirești, leacurile sunt leacuri, iar noi este nevoie să le lăsăm moștenire celor ce vin după noi, altfel se pierd și e păcat mare. Dintotdeauna au existat oameni sănătoși și oameni bolnavi, iar leacurile le-au fost de mare ajutor tuturor. Este adevărat, sunt persoane cu o sănătate de fier, dar măcar o dată în viață au răcit, au tușit sau i-a durut un picior. De sute de ani, oamenii au tot experimentat fel de fel de leacuri și s-au tămăduit cu frunze, cu fructe, cu rădăcini, cu fierturi, alifii, dar înainte de toate cu ceaiuri. La un moment dat fiecare dintre noi lasă aceste leacuri celor care ne urmează, deși multe dintre ele sunt mai mult sau mai puțin modificate. Important este să respectăm cantitățile, așa cum le-am moștenit, pentru că sunt situații în care și plantele pot să facă rău. Este necesar să fiți cu mare grijă și să spuneți asta tuturor adepților tămăduirii cu ajutorul plantelor.”
Jarul încins calmează durerile reumatice
Deși l-am cunoscut pe acest monah pe când se afla în preajma vârstei de 90 de ani, avem impresia că mă aflu lângă un om cu cel puțin 20 de ani mai tânăr. Este uluitor cât era de lucid și de doritor de a împărtăși din trăirile sale, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult era vioiciunea din privire și pașii vioi, de om tânăr, pe care adesea i-am admirat în timp ce parcurgea distanța dintre chilie și biserică. Aici se oprea întotdeauna în prima strană din dreapta și stătea în picioare pe tot parcursul slujbei. L-am întrebat dacă nu îl dor genunchii sau spatele, atunci când îngenunchează, și mi-a mărturisit că iarna mai simte câte un junghi în spate sau la picioare, dar seara se oblojește cu leacuri din chilie și a doua zi e ca nou. Ceea ce îi mai dădea oarecare bătaie de cap era o hernie de disc, veche de vreo șaisprezece ani, pe care însă o trata cu jar încins.
Dintre toate afecţiunile coloanei vertebrale hernia de disc este cea mai periculoasă, pentru că de cele mai multe ori se ajunge la intervenţia chirurgicală. De obicei poate să apară în orice parte a coloanei vertebrale, de cele mai multe ori afectează zona lombară sau cervicală. Ruperea unui disc din coloană sau pur şi simplu tasarea lui duce la pierderea lichidului care menţine flexibilitatea coloanei şi apare acea durere sfâşietoare, pe care este nevoie să o calmăm cât mai repede. La mine, oasele sunt doar tasate. Părintele Calinic Stan, pe care eu l-am găsit aici, în mănăstire, spunea că razele calorice emanate de jarul încins sunt cele mai eficiente. Și am experimentat și eu. Pentru aceasta însă, este bine să avem în casă o sobă sau un şemineu cu lemne. Se face focul şi se aşteaptă domolirea acestuia, iar când jarul este format, bolnavul îşi descoperă spatele (se dă jos inclusiv maieul) şi se aşează cam la 30 cm de jarul încins. Se stă maxim 20 de minute la gura sobei (eu nu prea mai rezist decât vreo 10-15 minute), apoi se îmbracă haine de lână sau de bumbac, nici vorbă de haine sintetice. Pentru ameliorarea durerilor, procedura se repetă dimineaţa şi seara, timp de 5 zile, iar pentru vindecarea definitivă (dacă este doar leziune şi nu fractură) se poate ajunge până la 10-15 zile.”
Siliciul din planta de coada calului ajută oasele
În ultimii ani se mai șubrezise și părintele, dar nu într-atât încât să apeleze la medic. Avea vizibile probleme cu genunchii și mi-am dat seama de asta pentru că la anumite momente din timpul slujbelor nu putea să mai stea în genunchi și rămânea în picioare, în strană. I-am întrebat și pe ceilalți călugări din obște, dar toți mi-au confirmat că n-a fost nici măcar la un control de rutină și că se oblojește tot cu buruieni. Monahul Filimon, care îl ajuta pe părintele Pahomie în ultimul său an de viață, mi-a spus că avea mare încredere în siliciul din planta de coada-calului, în sensul că acesta întinerește şi redă mobilitatea articulaţiilor.
Siliciul conţinut din belşug de planta de coada-calului este un mineral esenţial în producerea colagenului, care este direct răspunzător de sănătatea ţesuturilor musculare şi a mobilităţii articulare. Am citit undeva că siliciul solubil din organism determină menţinerea tinereţii organismului. S-a constatat că aportul mărit de siliciu, obţinut prin administrarea sistematică de coada-calului, alături de regimul vegetarian preponderent crudivor, ajută organismul să facă faţă mult mai uşor tuturor afecţiunilor. Maceratul obţinut din această plantă face ca siliciul să fie asimilat în organism cel mai uşor. Pentru aceasta se iau 200 g plantă proaspătă de coada calului care, după ce se mărunţeşte, este acoperit cu 200 ml alcool alimentar de 60 de grade. Se lasă totul la macerat timp de 10 zile, după care se strecoară şi se depozitează la întuneric. Tratamentul durează trei săptămâni, timp în care se administrează astfel: 50ml macerat în 50ml apă plată. Acesta poate fi reluat din trei în trei luni, fiind o inepuizabilă sursă de tinereţe. Studii de medicină experimentală arată că oasele fracturate se sudează de 1,5 până la 2 ori mai repede atunci când se administrează coada-calului care, pe lângă siliciu, este foarte bogată şi în săruri de calciu şi magneziu, ajutând la asimilarea rapidă a acestor minerale.”
Nicio plantă nu se fierbe
Orice plantă poate deveni toxică sau își poate pierde proprietățile dacă nu este folosită adecvat. În mod normal, planta nu se fierbe. Un ceai sănătos, cu efecte benefice pentru vindecarea anumitor boli, cel mai indicat este să se prepare sub formă de macerat la rece, cu apă pură de izvor sau apă plată.
Cojile de mere inhibă celulele canceroase
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult și faptul datorită căruia mi-am pus zeci de semne de întrebare, a fost acela că de fiecare dată când ne servea cu ceai, plantele erau altele. Dacă era frig afară ceaiul era de măceșe, dacă observa că te bântuie vreo viroză, pe lângă măceșe, adăuga și mușețel, afine, soc, rozmarin. Un ceai care mi-a plăcut foarte mult la gust a fost acela din coji de mere.
Cum să nu facă bine acest ceai, dacă este făcut cu bucățele din fructul biblic, mărul. Important este să nu folosiți mere cumpărate din magazine, din acestea mari, ci mai degrabă din cele mici, viermănoase, acelea netratate sunt bune. Ceaiul de mere este bun pentru orice boală. Consumând atât fructele în întregime, cât şi cojile sub formă de poame sau ceai, este binevenit să ştim că merele apără organismul de riscul apariției bolilor cardiovasculare, astmului bronşic şi diabetului zaharat mai eficient decât medicamentele. Unele studii au arătat că aceste fructe acrişoare inhibă dezvoltarea celulelor de cancer hepatic şi de colon. Merele au o puternică acțiune antioxidantă, deoarece conţin mulţi flavonoizi şi prin aceasta preîntâmpină un mare număr de afecţiuni cronice şi degenerative. În cojile de măr există cantităţi mari de quercetină, o flavonoidă cu acţiune antioxidantă puternică, care amplifică acţiunea vitaminei C şi astfel protejează de cancer în general. Coaja merelor poate fi consumată ca atare sau sub formă de fiertură. Se fierbe un litru de apă de izvor până când dă în clocot, apoi se adaugă coaja de la şase mere şi se mai fierb împreună timp de două minute. Se ţine ceaiul acoperit un sfert de oră, după care se bea pe parcursul unei zile. După o cură de 60 de zile, se continuă cu trei porţii de mere pădureţe pe zi (câte un măr înaintea fiecărei mese principale), timp de 30 de zile. Se reia această cură alternativă până la stoparea evoluţiei tumorilor canceroase.”
De când părintele nu mai este printre noi, când ajung la Cozia am întotdeauna o strângere de inimă. Păstrez și azi coșulețul cu frunze uscate de iasomie pe care părintele mi le-a dăruit pentru zilele în care oboseala mă va învinge. Privesc spre încăperea pustie de sub stăreție, acolo unde era chilia monahului Pahomie și mă gândesc de unde dobândise acest fost învățător atâtea comori despre plantele de leac?!
Mariana Borloveanu

yogaesoteric
16 iulie 2019