duminică, 22 ianuarie 2017

Wakefield – ROR – autism? (III)

Citiţi a doua parte a articolului.

Nota bene, vorbim în continuare de doctorul Wakefield, nu de „fostul medic” Wakefield. Decizia Consiliului General Medical, care este plină de omisiuni şi interpretări greşite, a fost de a-i retrage dreptul de a mai practica medicina şi de a-l şterge din registrul de medici practicanţi. Atât. Deci titlul de doctor nu i-a fost retras, pentru că nu aveau cum.

Prezentăm în continuare nenumăratele dedesubturi ale înscenării a cărui victimă a fost dr. Wakefield. O sursă esențială de informare este cartea dr. Wakefield, Callous Disregard
Dealtfel, întotdeauna este bine să mergem direct la sursă și în primul rând să ascultăm ce are de spus omul însuși, nu să citim despre el pe site-uri plătite și anonime. De exemplu, pe site-urile vaccinofililor nu veți prea găsi trimiteri la sursele originale, ci doar la articole scrise de detractorii dr. Wakefield. 

În 1998, Dr. Wakefield a publicat, împreună cu 12 co-autori, celebra lucrare Lancet (The Lancet Paper), despre analizele clinice ale 12 copii cu tulburări de spectru autist care aveau şi colită (o inflamare a colonului), însoţită de inflamarea glandelor limfatice în intestin (hiperplazie limfoidă nodulară), în special în ultima parte a intestinului subţire (ileonul terminal).

Analizele de caz, precum The Lancet Paper, descriu experienţa unui pacient sau a unui grup de pacienţi cu acelaşi diagnostic. Analizele de caz nu necesită criterii stricte de includere sau excludere. În ciuda faptului că studiile de caz nu necesită controale negative, cercetătorii din echipa dr. Wakefield au mers până într-acolo încât au inclus grupuri comparative – 19 copii de aceleaşi vârste (5 copii pentru examinare tisulară microscopică şi 14 copii pentru măsurarea acidului metilmalonic din urină). Hennekens şi Buring au explicat că scopul unor studii de caz este de a genera ipoteze noi despre o potenţială cauzalitate. Studiile de caz nu au scopul de a investiga posibile cauzalităţi. Astfel, concluziile studiului de caz (despre care am scris în prima parte a acestui articol) au fost de bun simţ şi exacte, precizând că nu se demonstrase o asociere între vaccinul ROR şi sindromul descris. Cu toate acestea, detractorii vaccinofili nu se dau înapoi de la minciuni, susţinând în continuare că dr. Wakefield ar fi pretins în lucrarea sa că ar fi demonstrat o cauzalitate vaccinuri-autism. 

Miturile detractorilor doctorului Wakefield
Dr. Wakefield demontează în cartea sa (cap. 1) miturile vehiculate de atacatorii săi.
Lucrarea Lancet a fost sponsorizată de Legal Aid Board.

FALS: Nici măcar un cent din banii de la Legal Aid Board (LAB) nu a fost cheltuit pentru lucrarea Lancet. O subvenţionare a fost efectuată de Legal Aid Board pentru un studiu separat, de detectare virală, studiu încheiat în 1999 şi publicat împreună cu menţiunea că fusese subvenţionat de Legal Aid Board. Analizele de caz din Lancet fuseseră deja înaintate spre publicare înainte ca sponsorizarea de la Legal Aid Board să fie disponibilă. Lucrarea Lancet fusese subvenţionată de Serviciul Naţional de Sănătate Britanic (NHS)!

Implicarea de. Wakefield ca expert medical fusese ţinută secretă.

FALS: Litigiul nu avea nimic de-a face cu lucrarea Lancet. Apoi, cu cel puţin un an înainte de publicare, dr. Wakefield îşi informase coautorii, pe directorul departamentului, pe decanul şcolii medicale şi pe directorul spitalului. Acest fapt fusese raportat şi în presa naţională cu 15 luni înainte de publicarea lucrării.

Cităm în continuare din mesajul trimis de dr. Wakefield decanului şcolii medicale: „Simt nevoia să declar în mod oficial că nu văd cum ar putea exista un conflict de interese. Sunt convins că sunteţi de acord că responsabilitatea noastră ca medici este de a ne folosi în mod adecvat capacitatea profesională de expertiză. În acest context al dezbaterilor cu privire la siguranţa şi consecinţele vaccinului antirujeolic folosit în prezent, eu furnizez opinii de expert independent, pe baza datelor ştiinţifice de care dispun, făcând acest lucru alături de colegi de-ai mei din lumea întreagă.

După cum se vede, dr. Wakefield nu a avut niciun conflict de interese (vom reveni ulterior la acest aspect).

Copiii fuseseră aleşi de către avocaţi, pentru a da în judecată firma producătoare de vaccinuri.

FALS: Copiii prezentaţi în lucrarea Lancet au fost evaluaţi şi investigaţi consecutiv (deci nu aveau cum să fie selecţionaţi), exclusiv pe baza simptomelor clinice, în urma trimiterii de la medicul lor pediatru.

Copiii erau implicaţi în procese.

FALS: Când au venit cu trimitere la Spitalul Royal Free (momentul relevant al includerii în lucrarea Lancet), niciunul din copii sau familia lor nu erau implicaţi în vreun proces.

Dr. Wakefield a avut un conflict de interese.

FALS: Regulile de dezvăluire a conflictelor de interese pentru Lancet din acea perioadă au fost respectate până la ultima literă. Dovezile înaintate în procesul cu Consiliul Medical General confirmă că editorii de la Lancet ştiau că dr. Wakefield era la acel moment deja angajat ca expert medical pentru un proces separat legat de ROR cu mult timp înainte de publicarea lucrării Lancet.

În plus, unde este problema dacă un medic îşi foloseşte, paralel cu munca sa profesională, cunoştinţele medicale pentru a ajuta cu expertiza lui independentă nişte părinţi ai căror copii au fost vătămaţi postvaccinal şi vor ca responsabilii să fie traşi la răspundere? Este într-adevăr neobişnuit ca un medic să devină expertul părinţilor şi nu al cartelului farma care are milioane de plătit experţilor ce neagă orice legătură între vaccinuri şi autism?

Consideraţi că este bine să avem încredere în revistele medicale? Iată ce a ieşit la iveală în timpul celebrului proces Merck legat de medicamentul Vioxx: Editura Elsevier (proprietara revistei The Lancet şi a încă 500 de titluri medicale şi ştiinţifice!) a creat ŞASE reviste medicale FALSE, aranjate să arate ca şi revistele ştiinţifice, subvenţionate de Merck fără să declare acest lucru, reviste care publicau tot felul de articole favorabile firmei Merck. Ba mai mult, a apărut un memo intern de la Merck, unde se spunea despre medicii care criticau Vioxx că „va trebui să-i căutăm şi să-i distrugem acolo unde trăiesc”.
Asta că să ştiţi că aveţi de-a face cu un cartel de tip caracatiţă, care nu se dă înapoi de la nimic!

Aspectele etice

Dr. Wakefield nu a avut aprobarea comitetului de etică.
 
FALS: Copiii au fost investigaţi în primul rând pe baza indicaţiilor clinice şi nu ca obiecte de studiu! Singurul element de cercetare al lucrării Lancet care necesită aprobarea comisiei de etică era analiza sistematică a biopsiilor copiilor, pentru care s-a obţinut aprobarea comisiei de etică (proiectul 162-95).

În plus, în decizia Consiliului Medical General, dr. Wakefield este acuzat în mod fals că ar fi dispus să se facă puncţii lombare câtorva dintre cei 12 copii doar pentru a experimenta pe ei, deci fără indicaţii clinice.
Ei bine, în primul rând dr. Wakefield nu făcea parte din echipa de clinicieni care investiga copiii direct, echipa era condusă de reputatul gastroenterolog prof. Walker-Smith. În al doilea rând, iată ce explicaţii a dat chiar prof. Walker-Smith când a fost întrebat în 1996 de unul din membrii Comitetului de Etică al Spitalului Royal Free, dacă un regim intensiv de investigaţii era justificat. Citiţi şi apreciaţi dumeavoastră înşivă la ce s-a referit acest om care şi-a dedicat întreaga viaţa profesională pentru a ajuta copiii cu boli gastrointestinale:

Aceşti copii suferă de o boală cu o prognoză lipsită de speranţă în legătură cu tulburarea cerebrală generalizată. Adesea, ei nu au beneficiat de nivelul de investigaţii considerat adecvat pentru copii aflaţi în asemenea situaţii devastatoare. În ce priveşte simptomele gastrointestinale, care sunt prezente la toţi copiii pe care îi investigăm, ele au fost în trecut mai mereu abordate în mod superficial (under-investigated).

Nu există nicio îndoială că toţi copiii descrişi în lucrarea Lancet erau bolnavi. Toţi aveau o istorie medicală de dezvoltare normală, urmată de regresii comportamentale. Toţi aveau simptome gastrointestinale, motiv pentru care toţi primiseră trimiteri de la doctorii lor pentru cel mai reputat gastroenterolog pediatric pe plan mondial, prof. Walker-Smith. Investigaţiile de diagnosticare, cu indicaţii clinice, nu aveau nevoie de aprobarea vreunei comisii de etică, deoarece urmăreau unicul scop de a stabili un diagnostic şi un tratament!

Cităm din decizia Consiliului Medical General: „Copiii descrişi în lucrarea Lancet au fost admişi pentru scopuri de cercetare într-un program de investigaţii pentru Proiectul 172-96 şi scopul proiectului era să investigheze nou-postulatul sindrom postvaccinal.” 
Nici vorbă să fie adevărat! Să vedem de ce.

Pe 5 septembrie 1995, Comitetul de Etică a acordat prof. Walker-Smith (deci nu doctorului Wakefield!) aprobarea generică pentru analiza biopsiilor copiilor la care urma să se facă colonoscopii în cadrul Proiectului 162-95 (se vede că sunt alte cifre decât 172-96). De la jumătatea lui 1996, au început să vină la Spitalul Royal Free tot mai multe familii cu copii care aveau simptome gastrointestinale. Singurul aspect de „cercetare” referitor la acei copii a fost colectarea de date de la cele două biopsii suplimentare şi analiza ulterioară a biopsiilor în laborator, aspect care fusese deja aprobat etic în Proiectul 162-95.

În septembrie 1996, într-un proiect separat, a fost dezvoltat un protocol pentru un „studiu-pilot”, menţionăm din nou, separat, de investigare a copiilor din lucrarea Lancet, cu titlul Un nou sindrom pediatric: Enterita şi tulburări dezintegrative în urma vaccinării ROR, studiu aprobat şi el de Comisia de Etică (Proiectul 172-96).

Consiliul Medical General s-a făcut un pic că a confundat aceste proiecte, a „confundat” şi autorii între ei (prof. Walker-Smith cu Wakefield) şi a mai „confundat” şi analizele făcute din indicaţii clinice cu cele făcute pentru „cercetare”, deşi reiese clar din documente că NICIUN copil din lucrarea Lancet nu făcea parte din studiul-pilot 172-96 şi deşi Comisia de Etică ştia de asemenea că toţi copiii ulterior prezentaţi în lucrarea Lancet erau investigaţi EXCLUSIV pe baza indicaţiilor clinice şi NU ca obiecte de studiu! Toţi aceşti copii aveau la dosar DOAR forme de consimţământ informat cu privire la proiectul 162-95, fiind singurul la care luau parte.

În final, ce ironie, proiectul 172-96 nu a mai demarat niciodată. Ca atare, copiii nici nu aveau cum să fie „înrolaţi” în acest studiu (unde, vezi Doamne, ar fi fost violate prevederile Comisiei de Etică) deoarece acest studiu NU a pornit niciodată. DE CE oare? Pentru că NU au mai fost fonduri, NU se doreşte niciun fel de investigare a tragediilor cauzate de vaccinuri!

Nu ne mai surprinde nici faptul că, în 2004, când Brian Deer a afirmat că dr. Wakefield nu avusese aprobarea Comisiei de Etică, el ştia deja că biopsiile efectuate la copiii din lucrarea Lancet primiseră aprobarea Comitetului de Etică al Spitalului Royal Free în proiectul 162-95, după ce în ianuarie 2004 Deer obţinuse documentele relevante în urma unei cereri conform dreptului la liberă informaţie.

Mai mult decât atât, preşedintele Comitetului de Etică, dr. Pegg, i-a scris decanului Zuckerman de la Şcoala Medicală a Spitalului Royal Free în iulie 1998 următorul mesaj: „Am aprobat colectarea de date în urma unor investigaţii indicate clinic. În prezent, nu este datoria unui comitet de etică să pună sub semnul întrebării deciziile unui clinician despre ce fel de investigaţii sunt indicate din punct de vedere clinic şi ce fel de investigaţii nu sunt indicate. Cu toate acestea, noi nu acceptăm doar cuvântul investigatorului, ci solicităm ca toate cererile de aprobare să fie analizate de un expert independent. În acest caz, Dr. Owen Epstein a analizat proiectul şi ne-a trimis o scrisoare prin care afirmă că «susţine puternic» acest studiu.” 

Deci prof. Walker-Smith a avut şi aprobarea Comitetului de Etică şi analiza aprobatoare a unui expert independent, după cum este menţionat dealtfel şi în lucrarea Lancet

Mai mult decât atât, prof. Walker-Smith la rândul lui i-a scris o scrisoare preşedintelui Comitetului de Etică, dr. Pegg, tot în iulie 1998, după cum urmează:
În continuarea seriei de cazuri publicate în Lancet, continuăm să consultăm astfel de copii pe bază de indicaţii clinice şi efectuăm colonoscopii şi teste de sânge pentru a decide dacă să le administrăm Mesalazine [un medicament antiinflamator special pentru sindromul colonului iritabil – n.m.]. Dr. Wakefield analizează rezultatele noastre [sic!] şi unele biopsii suplimentare (pentru care avem permisiune) sunt utilizate în cercetare. De aceea aş dori să solicit în mod formal aprobarea Comisiei de Etică pentru analiza de cercetare clinică a copiilor pe care continuăm să-i monitorizăm în funcţie de indicaţiile clinice.

Mai mult decât atât, prof. Walker-Smith se adresează directorului Spitalului Royal Free, Martin Else, tot în 1998:
Copiii cu autism care au simptome gastrointestinale au fost investigaţi de la bun început doar pe bază de indicaţii clinice, cu aprobarea Comitetului de Etică. De asemenea, ţine de rutina departamentului nostru să avem aprobare etică pentru a lua biopsii endoscopice cu scopuri de cercetare, cu consimţământul părinţilor, pentru toţi copiii cărora le facem colonoscopii indicate clinic. Niciodată nu ne-am mişcat în afara cadrului aprobat de Comitetul de Etică sau dictat de un comportament ştiinţific etic. Avem cele mai clare dovezi, publicate şi nepublicate, că toţi aceşti copii suferă de o formă de sindrom cronic de colon iritabil...” 

Am prezentat doar pasajele mai importante din cartea Callous Disregard, pe care v-o recomandăm călduros. Mai sunt foarte multe detalii interesante, dar considerăm că pasajele prezentate până acum sunt edificatoare în ceea ce priveşte faptul că afirmaţiile legate de lipsa de etică a investigaţiilor echipei prof. Walker-Smith sunt nişte minciuni sfruntate, iar dr. Wakefield a fost doar ţapul ispăşitor într-un meci cu miza foarte mare, după cum vă vom arăta în continuare. 
 
Alte „mituri” despre de. Wakefield

Dr. Wakefield a falsificat datele şi a raportat greşit rezultatele clinice.

FALS: Nu există nicio bază pentru aceste afirmaţii, care au fost deja dovedite a fi false. Plângerea depusă de dr. Wakefield la Comisia de Reclamaţii a Presei dovedeşte şi ea aceasta. Vă recomandăm să citiţi cu atenţie această plângere! 

Concluziile echipei Wakefield nu au fost replicate de alţi cercetători independenţi.
 
FALS: Rezultatele-cheie cu privire la hiperplazia limfoidă nodulară şi colita la copiii cu tulburări de spectru autist au fost confirmate independent în cinci ţări.

Studiul a fost retras de majoritatea autorilor.

FALS: 11 din 13 autori au publicat o „retragere a unei interpretări”, cum că vaccinul ROR ar fi un posibil declanşator al sindromului descris. Aceasta rămâne o posibilitate şi o posibilitate nu are cum să fie retrasă.

Cercetările lui Wakefield au fost discreditate.

FALS: Cei care au încercat să discrediteze cercetările s-au bazat doar pe miturile de mai sus. Rezultatele din lucrarea doctorului Wakefield sunt relevante şi foarte importante.

Importanţa lucrării Lancet

- Prima demonstraţie de patologie intestinală în tulburările de spectru autist
Simptomele gastrointestinale sunt foarte frecvente la copiii cu autism, iar aceste simptome sunt asociate cu inflamaţia intestinului. Tratamentul inflamaţiei intestinale poate duce la îmbunatăţirea simptomatică atât la simptomele gastrointestinale cât şi la cele comportamentale.

- Prima demonstraţie a unui metabolism anormal al vitaminei B12 la copiii cu autism
Acum această descoperire a devenit subiectul unor cercetări clinice majore în autism, începând cu studiul deosebirilor genetice în metabolismul B12/folat până la tratamente cu forme active de B12.

- Prima lucrare ştiinţifică în care se relatează efectul „rechallenge” al unui vaccin antirujeolic
Analize ulterioare au indicat că inflamaţiile intestinale sunt semnificativ mai puternice la copiii autişti supuşi la vaccinări antirujeolice repetate (rechallenge) decât la copiii care primesc doar un singur vaccin cu tulpina rujeolică.
Termenul „rechallenge” descrie o situaţie în care simptomele apar după o expunere, iar după o re-expunere fie la acelaşi factor, fie la un factor similar (de ex. vaccinuri cu componentă rujeolică), simptomele fie reapar, fie se înrăutăţesc. Acest set specific de circumstanţe este considerat de Institutul American de Medicină ca o dovadă puternică de cauzalitate şi nu poate fi respins ca o „coincidenţă”.
La unul din cei 12 copii analizaţi în The Lancet Paper, dr. Wakefield a fost şocat să vadă în fişa medicală un acord semnat de părinţi pentru administrarea vaccinului ROR la doar patru luni ale copilului! Există astfel suspiciuni justificate că acest copil a făcut parte dintr-un experiment care s-a încheiat tragic şi care nu a fost niciodată raportat. 

- Prima lucrare ştiinţifică în care s-a căutat dovada unei tulburări mitocondriale prin măsurarea coeficientului lactat-piruvat în lichidul cerebrospinal
Tulburările mitocondriale („mito”) par a fi frecvente la copiii cu autism. Guvernul american a admis că vaccinurile au declanşat autismul Hannei Poling, un copil cu tulburare mitocondrială.


(va urma)



Citiți și:
Donald Trump: vaccinarea masivă cauzează autism
Autoritățile americane recunosc implicit că vaccinurile provoacă autism, acordând despăgubiri de milioane de dolari unor copii afectați

yogaesoteric
22 ianuarie 2017


vineri, 20 ianuarie 2017

Doar treizeci de minute de meditaţie yoghină pe zi – iată un antidepresiv rapid şi eficient



Efectuarea a circa 30 de minute de meditaţie pe zi contribuie la atenuarea simptomelor de anxietate şi depresie, rezultă dintr-o analiză realizată pe baza a 50 de studii clinice, informează cotidianul La Libre Belgique.
Un număr mare de persoane recurge la meditaţie, însă acest exerciţiu nu este considerat ca făcând parte din vreo terapie medicală”, declară Madhav Goyal, profesor de medicină internă la Universitatea Johns Hopkins şi autor principal al acestui studiu, publicat în Journal of the American Medical Association (JAMA).
Însă, în studiul nostru, meditaţia pare să atenueze simptomele anxietăţii şi depresia.
Cercetătorii au evaluat gradul de modificare a simptomelor la persoane care suferă de o serie de probleme de sănătate precum insomnia sau fibromialgia, o afecţiune medicală cronică, ce se caracterizează prin dureri în ţesuturile musculare şi moi.
Oamenii de ştiinţă au constatat că meditaţia denumită „a conştienţei depline”, ce constă în concentrarea atenţiei pe momentul prezent, s-a demonstrat cu precădere promiţătoare. În general, ei au observat semne de ameliorare a simptomelor de anxietate, de depresie şi a durerii, după ce participanţii au întreprins un program de opt săptămâni de asemenea meditaţie, cu o durată de circa 30 de minute pe zi. În testele clinice analizate, pe care le-au urmat pacienţii timp de şase luni, cercetătorii au observat că aceste beneficii ale meditaţiei persistau.
Analiza a fost realizată pe baza a 47 de studii clinice, la care au participat în total 3.515 persoane ce practicau diverse tehnici de meditaţie şi care sufereau de diverse probleme mentale şi psihice, cum ar fi depresia, anxietatea, stresul, insomnia, dar şi toxicomania, diabetul, boli cardiace, cancer sau dureri cronice.
 yogaesoteric
19 ianuarie 2017 

miercuri, 18 ianuarie 2017

Informare cu privire la termenul din 18 ianuarie 2017


Astăzi, 18 ianuarie 2017, a avut loc la Tribunalul Alba Iulia apelul față de respingerea cererii de redeschidere a dosarului în care Gregorian Bivolaru a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Pe parcursul pledoariilor avocaților a fost observată o lipsă de procedură cu părțile intimate, motiv pentru care s-a dispus acordarea unui nou termen pe 22 februarie. Avocatul Tiberius Bărbăcioru a precizat că „se solicită rejudecarea acestui dosar întrucât dl. Gregorian Bivolaru a avut pe toată durata acestui proces și are și în prezent statul de azilant în Suedia și drept urmare nu a putut participa la judecarea procesului său”. 

Gregorian Bivolaru și-a susținut nevinovăția în mod constant pe tot parcursul procesului, dar a fost în imposibilitate juridică de a participa la propriul proces întrucât în baza statutului său de azilant - reconfirmat în 2016 de către statul suedez - i-a fost emis un pașaport cu care putea circula în toată Europa, cu excepția României. Solicitarea expresă de a fi audiat în Suedia prin comisie rogatorie i-a fost inițial acceptată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar ulterior aceeași instanță a decis să nu mai dea curs acestei solicitări.

Referitor la infracțiunea pentru care a fost condamnat, însăși partea vătămată a declarat public în repetate rânduri că lucrurile nu s-au petrecut așa cum a reținut instanța. „Există elemente certe de nevinovăție, dar s-a statuat de către Înalta Curte de Casație și Justiție altceva. Gregorian Bivolaru solicită redeschiderea dosarului pentru ca în mod direct, nemijlocit, să-și expună punctul de vedere în fața instanței. [...] Avem legi principial bune, derapajele nu pot fi puse în seama legii, ci a instrumentelor sale de aplicare. [...] Chiar dacă a fost linșat de o parte a presei, sperăm ca Gregorian Bivolaru să aibă parte de un proces corect, în prezența sa”, a mai declarat Tiberius Bărbăcioru.


Biroul de Presă MISA
18 ianuarie 2017



Energia orgonică în strânsă legătură cu starea de orgasm prelungit, este recunoscută ca fiind energia cea misterioasă a vieţii

Zeci, dacă nu sute de oameni de ştiinţă din lumea întreagă au recunoscut prezența energiei orgonice, chiar dacă i-au formulat alte denumiri. Franz Anton Mesmer a numit-o „magnetismul animal”, Charles von Reichenbach i-a spus „odyle”, Henri Bergson – „energia vitală”, Sigmund Freud – „libido”, iar marele psiholog William MacDougall a denumit-o „energie hormică”.
Numele consacrat de „energie orgonică” a fost inventat de psihologul Wilhelm Reich, unul din discipolii marelui Freud, care i-a oferit şi definiţia de „forţă creativă din natură”. În cele ce urmează vom prezenta succint o scurtă istorie a descoperirii energiei orgonice de către Wilhelm Reich, şi vom descrie proprietăţile acestei energii.
De la libido la energia orgonică
Fiind psihanalist şi student al lui Freud, punctul de plecare al lui Wilhelm Reich în descoperirea energiei orgonice a fost, bineînțeles, conceptul freudian de „libido”. Libidoul reprezintă dorinţa de satisfacere a instinctelor sexuale; Reich a dezvoltat acest concept, concentrându-se asupra expresiei sale fizice şi a conţinutului psihologic, fiind capabil să demonstreze relaţia dintre minte şi trup.
Mai departe, energia libidoului a fost generalizată de către Reich, el extinzându-şi cercetările dincolo de psihiatrie, în medicină şi biologie. Astfel, energia libidoului a fost dezvoltată într-un concept mai concret de „bioelectricitate”, iar întrucât, cu timpul, s-a dovedit că aceasta nu are o natură electrică, ea a fost redenumită „energie orgonică”.
Energia orgonică, prezentă în om, în atmosfera Pământului, dar şi în Univers
Deşi iniţial energia orgonică a fost descoperită în corpul uman, Reich a învăţat, prin diverse experimente, că ea există şi în atmosferă. Astfel, cu această descoperire, Reich a transcens graniţele biologiei şi a pătruns în domeniul meteorologiei şi fizicii atmosferice. Cu timpul, Reich a mai descoperit că energia orgonică se află şi în Univers, aşa că studiile sale au pătruns şi în domeniile astronomiei şi astrofizicii.
Wilhelm Reich nu şi-a propus să facă „descoperiri geniale”, ci pur şi simplu el observa şi experimenta zi de zi, studia cu abnegaţie, organiza faptele aşa cum ele apăreau, fără să le forţeze să se potrivească cu un anumit model. Ceea ce a descoperit era faptul că aceeaşi energie din actul sexual era prezentă şi în natură, şi în lucrurile vii şi nevii.
El a clasificat energia orgonică descoperită în funcţie de locurile în care se află:
1) În conştiinţă:

- în senzaţii;
- în emoţii;
- în percepţii;
- în gânduri;
2) În viaţă:
- în mişcarea animalelor;
- în apariţia vieţii;
- în reproducţie;
- în evoluţie;
- în creştere;
3) În atmosferă şi în procesele cosmice:- în nori;
- în furtuni;
- în electricitatea atmosferică;
- în crearea materiei la orice scară (atomi, planete, stele, galaxii).

Proprietăţile energiei orgonice
Energia orgonică, forţa creativă din natură, nu este vreo formă de electromagnetism sau altă forţă fizică. Ea este specifică vieţii, dar viaţa este doar o manifestare particulară a sa. Următoarele proprietăţi ale energiei orgonice au fost deduse de către Reich, din experimentele sale:
1) Energia orgonică nu are masă. Întrucât energia orgonică nu are greutate sau masă, este foarte greu de măsurat cu ajutorul tehnicilor convenţionale.
2) Energia orgonică este prezentă peste tot. Energia orgonică umple spaţiul; ea este prezentă în diferite grade sau concentraţii, dar nu este absentă nicăieri. Este prezentă şi în vid, în interiorul atmosferei terestre, dar şi în spaţiul cosmic. Din acest punct de vedere, se aseamănă cu eterul, de care se vorbea în fizica dinaintea secolului al 20-lea.
3) Energia orgonică reprezintă mediul fenomenelor electromagnetice şi gravitaţionale. La fel ca eterul, energia orgonică reprezintă substratul celor mai fundamentale fenomene naturale. Ea reprezintă mediul în care lumina se mişcă  şi în care apar forţele electromagnetice şi gravitaţionale.
4) Energia orgonică se află în mişcare constantă. Continua mişcare a energiei orgonice poate fi observată în condiţii corespunzătoare. Sunt cel puţin două tipuri de mişcare specifică: o pulsaţie (sau o expansiune şi contracţie alternantă) şi o curgere normală de-a lungul unei direcţii curbe.
5) Energia orgonică contrazice legea entropiei. O energie orgonică este atrasă de concentraţii mai mari de energie orgonică. Spre deosebire de căldură sau electricitate, care întotdeauna au direcţia de la un potenţial puternic la unul scăzut, energia orgonică curge de la un potenţial scăzut la unul puternic. Să luăm de exemplu căldura emisă de un radiator într-o cameră: ea pleacă de la radiator în cameră, şi nu se întoarce din cameră la radiator; acest proces este în concordanţă cu legea entropiei. Procesele orgonice funcţionează invers: concentraţiile mai mari de energie orgonică atrag concentraţiile mai mici de energie orgonică prezente în anumite zone.
6) Energia orgonică este responsabilă pentru procesele vii şi nevii din întregul Univers. Energia orgonică este responsabilă pentru fiinţele vii (pentru procesul învăţării şi pentru evoluţia de la speciile simple la cele complexe). În lucrurile nevii, energia orgonică este responsabilă pentru creşterea norilor şi a furtunilor din atmosferă, pentru creşterea galaxiilor şi a stelelor din ele. Energia orgonică formează unităţi orgonice care achiziţionează energie din mediul înconjurător, şi care au un ciclu de viaţă, ca naşterea, creşterea, maturitatea şi declinul.
7) Materia este creată din energie orgonică. În condiţii corespunzătoare, materia este creată din energia orgonică. Aceste condiţii nu sunt nici rare şi nici neobișnuite, iar Reich credea că o materie nouă apare în continuu pe această planetă.
8 ) Energia orgonică este responsabilă pentru viaţă. Energia orgonică este energia vieţii şi astfel ea este responsabilă pentru caracteristicile speciale ce diferențiază viul de neviu.
9) Curente separate de energie orgonică se pot atrage unele cu altele şi astfel să se suprapună. Funcţia de suprapunere este o formă fundamentală a procesului creativ. Suprapunerea energiilor orgonice în spaţiul liber poate da naştere la o spirală; spirala o putem observa şi în galaxiile spiralate, şi în uragane sau furtuni. Suprapunerea apare şi în timpul actului sexual, când două curente separate de energie se suprapun în timpul orgasmului.
10) Energia orgonică poate fi manipulată şi controlată cu ajutorul dispozitivelor orgonice. Primul dispozitiv de energie orgonică a fost construit în secolul 18 de către francezul Mesmer şi purta numele de „bacquet”. Wilhelm Reich a dezvoltat câteva dispozitive pentru controlul energiei orgonice. Cel mai cunoscut dispozitiv este „acumulatorul de energie orgonică”, care are forma unei cutii şi conţine materiale metalice şi non-metalice.
Experimente care demonstrează existența energiei orgonice
1) Experimentul XX – Acest experiment se preocupă de tranziţia de la materia nevie la materia vie. Experimentul XX este realizat cu ajutorul unei ape bionice, o apă obţinută cu ajutorul energiei orgonice. Această soluţie este sterilizată sub presiune şi ţinută în containere sterile, care sunt îngheţate. La topire, aceste soluţii sterile prezintă, sub microscop, forme de celule vii.
2) Experimentul Oranur – constă în introducerea energiei nucleare, sub forma unui material radioactiv, în câmpuri puternice de energie orgonică. Rezultatul a fost o răspândire extrem de largă în atmosferă a energiei rezultate, pe o zonă de mii de ori mai mare decât cea în care a avut loc experimentul. Acest lucru a putut fi observat cu ajutorul contoarelor Geiger care au măsurat un nivel periculos de radiaţii.

yogaesoteric 
18 ianuarie 2017
 

luni, 16 ianuarie 2017

Copii români plătiți mizerabil pentru a asambla jucării Kinder. Cât primește un copil de 6 ani pentru această muncă

Jurnaliștii de la The Sun susțin că familiile sărace de români muncesc până la 13 ore pe zi în propriile locuințe pentru a asambla jucăriile mici de plastic, care se găsesc în interiorul ouălor Kinder. 

De asemenea, copii români cu vârste de doar șase ani participă la această muncă extenuantă în schimbul unei plăți modice, echivalentă cu doar 22 de penny pe oră, adică 1,05 lei româneşti. Părintele unor copii implicați în asamblarea de jucării a declarat că este vorba de o muncă de sclavi, scrie News.ro.

Pentru fiecare 1.000 de ouă asamblate, o familie primește în jur de 20 de lei românești, echivalentul a doar 3,77 lire sterline.

Produsele sunt ulterior transportate la fabrica Ferrero din localitatea Carei. Intermediarii vând ouăle asamblate în schimbul a 4 lei pe bucată.

Dacă directorii de la Ferrero ar ști se ce întâmplă în România, probabil că ar avea un atac de cord. Compania nu primește ce a plătit, iar intermediarii câștigă o avere pentru munca unor oameni, care sunt tratați ca sclavi”, a declarat o sursă anonimă din interiorul companiei Ferrero.

Familia Jurj este implicată în proces. La asamblarea ouălor Kinder participă Timea (30 de ani) alături de soțul ei Cristian (41 de ani), precum și de copiii Petre (11 ani) și Ana (6 ani).

Este muncă de sclavi, dar ce am putea să facem altceva, nu avem nicio oportunitate. Atunci când vezi modul în care trăim aici trebuie să înțelegeți de ce este visul nostru să mergem în Marea Britanie”, a declarat Cristian Jurj pentru The Sun.

Se pare că familia primește ouăle și jucăriile de plastic de la firma Prolegic, care este subcontractată de către Romexa SA.

Reprezentanții Romexa SA au declarat că nu aveau nicio idee că firma subcontractată trimitea ouăle pentru asamblare în locuințele unor familii sărace.


Citiţi şi:
România, sursa de sclavi a Europei
Sistemul modern face mai mulţi sclavi decât existau în epoca Sclavagistă sau în Evul Mediu
Paradoxul românesc: Economia creşte, sărăcia se accentuează

yogaesoteric
15 ianuarie 2017 



duminică, 15 ianuarie 2017

Divorțul de realitate: de ce a pierdut Occidentul bătălia pentru căsătorie și familie

 
Căsătoria între persoane de același sex nu este cauza, ci efectul disoluției familiei. Căsătoria naște o sferă de autoritate din care statul trebuie să se retragă: cea a autorității parentale. Ea oferă cetățenilor autoritatea și baza morală pentru a rezista invaziei Statului.
Încă din ianuarie 2009, specialistul conservator în ştiinţe politice Stephen Baskerville, prin articolul Divorţul de realitate, apărut în jurnalul creștin Touchstone, avertiza publicul din Occident: căsătoria între persoane de același sex nu este cauza, ci efectul disoluției familiei și căsătoriei.
Astfel că, bătălia pentru familie nu poate fi câştigată dacă nu acordăm cu adevărat atenţie următoarelor trei aspecte importante: starea reală a familiei, drepturile parentale și concepția asistențială asupra familiei. De asemenea, trebuie înlocuită abordarea defensivă cu cea proactivă. Altfel, spune S. Baskerville, vom continua să pierdem: referendumurile, petițiile, legile și uneori chiar prevederile constituționale pot fi anulate, într-adevăr, nedemocratic, de judecătorii-activiști.
Anii trecuți de la publicarea articolului au confirmat cum nu se poate mai neplăcut veridicitatea afirmațiilor publicistului american: practic, toate statele occidentale au cedat în fața pretențiilor lobby-ului homosexual. În România, unde o campanie de revizuire a Constituției este încă în desfășurare, putem trage din acestă situaţie două învăţăminte importante: 
1. Căsătoria între persoane de același sex nu este cauza, ci efectul disoluției familiei. 
2. Căsătoria naște o sferă de autoritate din care statul trebuie să se retragă: cea a autorității parentale. Ea oferă cetățenilor autoritatea și baza morală pentru a rezista invaziei Statului. Este deci explicabil de ce organizațiile care luptă pentru căsătoria unisex sunt și susținătoare ale limitării autorității parentale.
Vă oferim în continuare traducerea articolului lui Stephen Bakerville, doctor în științe politice la London School of Economics (faimosul colegiu din cadrul Universităţii din Londra), profesor la Universitatea Howard și la Colegiul Patrick Henry din SUA, expert în dreptul familiei:

Divorțul de realitate
Traducere după versiunea apărută în The American Conservative, 22 noiembrie 2010
Apărătorii căsătoriei trebuie să facă față unor fapte dure sau vor pierde lupta, și, odată cu ea, destul de probabil, libertatea lor religioasă. Dispoziția dată în California de judecătorul Vaughn Walker, prin care este anulată Propunerea nr. 8 [Proposition 8 – numele dat legii aprobate prin referendum de cetățeni pentru protejarea prin Constituția statului California a căsătoriei, dar anulată de o instanță în 2010, n. tr.], arată că dacă nu se va demonstra cu motive foarte specifice de ce căsătoria între persoane de același sex este distructivă din punct de vedere social, aceasta va fi legiferată.
Cu conservatori marcanți precum Glenn Beck și Ann Coulter, ce întăresc rândurile „americanilor influenți” care, conform revistei National Review, consideră „opoziția față de căsătoriile între persoane de același sex ca fiind irațională în cel mai bun caz și bigotă în cel mai rău caz”, nu putem să ne bazăm pe afirmații vagi conform cărora căsătoriile între persoane de același sex le slăbesc pe cele adevărate, când acest lucru nu se petrece, de fapt.
Multe absurdități au fost scrise de către oponenții căsătoriilor între persoane de același sex, în timp ce multe adevăruri importante nu au fost auzite. Confruntându-ne cu realitatea, putem câștiga nu numai această bătălie, ci și altele mai importante care implică declinul familiei și anomia socială pe care o produce.
Un prim adevăr: căsătoria există, înainte de toate, pentru a îl responsabiliza pe tată față de familia sa
Acest fapt este unul „incorect politic”, dar de necontestat. La scară largă, divorțul aduce cu sine lipsa tatălui, nu lipsa mamei. Așa cum Margaret Mead arăta acum ceva timp – da, Margaret Mead, aparținând stângii politice avea dreptate – maternitatea este o certitudine biologică, paternitatea este construită social. Tatăl este veriga cea slabă în liantul familiei, iar fără instituția familiei el este ușor de înlăturat.
Consecințele nereușitei de a îi lega pe bărbați de descendenții lor sunt evidente în întreaga lume. Din marile centre urbane și rezervațiile pentru nativii amerindieni ale SUA până în nordul Angliei, periferiile Parisului și în cea mai mare parte a Africii, lipsa tatălui – nu sărăcia sau rasa – este principalul prevestitor al oricărei patologii sociale în rândul tinerilor. Fără tați, adolescenții devin rebeli, iar societatea ajunge în haos.
Noțiunea conform căreia căsătoria există pentru dragoste sau pentru a „exprima și a proteja uniunea unor adulți” așa cum consideră un promotor al căsătoriilor între persoane de același sex este ipocrită. Multe relații interumane care implică dragoste şi emoții nu implică și căsătoria. Chiar și argumentul conservator conform căruia căsătoria există pentru a crește copii este imprecis: căsătoria creează paternitatea. Fără căsătorie nu există tați.
Odată ce acest principiu este recunoscut, căsătoria între persoane de același sex nu își mai are rostul. Constatarea judecătorului Walker [cel care a anulat Proposition 8, n. tr.] că „sexul nu mai este o parte esențială a căsătoriei” este absurdă. Căsătoria între doi bărbați sau două femei își bate joc pur și simplu de scopul instituției. Creșterea copiilor în cupluri homosexuale îi distanțează și mai mult pe tații biologici (și pe unele mame) de aceștia, dat fiind că părinții homosexuali trebuie să dobândească copilul de la altcineva, de obicei în urma unui divorț heterosexual.
Al doilea adevăr neplăcut: nu homosexualii au distrus căsătoria, ci heterosexualii
Cererea pentru căsătoriile homosexuale este un simptom, nu o cauză. Cea mai directă amenințare pentru familie este de departe divorțul heterosexual. „Analiștii ratează argumentul atunci când se opun căsătoriilor homosexuale pe motiv că ar submina înțelegerea tradițională a căsătoriei”, scrie expertul în familie Bryce Christensen. „Doar pentru că ceea ce se înțelegea prin căsătorie a fost deja subminat grav, homosexualii încearcă acum să revendice dreptul la ea.”
Cu toate că homosexualii susțin că dorința lor de a se căsători arată că stilul lor de viață nu este inerent promiscuu, ei admit cu ușurință că acum căsătoria nu mai este bariera împotriva promiscuității, așa cum era odată. Dacă standardele mariajului au fost deja coborâte, ei se întreabă de ce homosexualii nu ar fi acceptați.
Realitatea relațiilor heterosexuale pasagere, fără obligații şi a ratei de divorț de 50% a precedat căsătoriile unisex”, arată Andrew Sullivan.
Toți homosexualii spun că, având în vedere definiția actuală a mariajului, nu există un motiv pentru a îi exclude. Dacă se dorește revenirea la căsătoria anilor 1950, să se meargă mai departe. Dar, până atunci, excluderea homosexualilor este o anomalie și o negare a egalității.”
Feminista Stephanie Coontz subliniază acest punct de vedere:
Homosexualii au observat schimbările pe care heterosexualii le-au adus căsătoriei și consideră că, având în vedere noile norme, mariajul ar putea funcționa și în cazul lor.”
Al treilea inconvenient: divorțul este o problemă politică
Divorţul nu este o chestiune privată, nu vine de la forțe impersonale de decădere morală și culturală. Este condus de o mașinărie guvernamentală complexă, ce operează în numele nostru, folosindu-se de taxele plătite de noi. Divorțul generează toate tarele sociale care justifică toate cheltuielile guvernamentale sociale [este o expresiei a concepției anti-etatiste caracteristice conservatorilor americani, care consideră că statul trebuie retras complet din viața familiei, concepție greu de înțeles în Europa și mai ales în România, n.tr.]. Divorțul este promovat de aceiași radicali sexuali care acum ridică în slăvi căsătoria între persoane de același sex.
Conservatorii au înțeles complet greșit ideea „revoluției” divorțului și, deși se plâng de „epidemia” de divorțuri, refuză să se confrunte cu politicile acestuia. Maggie Gallagher atribuie această tăcere „lașității politice”:
Opoziția față de căsătoriile homosexuale sau faţă de acceptarea homosexualilor în armată este pentru Republicani [Partidul Republican este preferat de conservatorii americani, n.tr.] o problemă ușoară, fără riscuri și picantă. De fapt, mesajul este că divorțul trebuie ținut în afara agendei politice cu orice preț.”
Niciun politician american de anvergură națională nu a pus sub semnul întrebării divorțul unilateral. „Democrații nu au vrut să supere alegătoarele care au văzut divorțul facil ca pe o libertate greu câștigată și ca pe un privilegiu”, scrie Barbara Dafoe Whitehead.
Republicanii nu au vrut să îi îndepărteze pe simpatizanții lor de nivel înalt sau pe aripa lor libertariană, amândouă părțile tinzând să favorizeze divorțul facil și nici nu au vrut să atragă atenția asupra divorțurilor din propria conducere.”
În faimoasa sa critică la adresa părinților singuri, vicepreședintele Dan Quayle a avut grijă să clarifice: „Nu vorbesc despre o situație în care a intervenit un divorț”. Un articol lung din cel mai recent număr [de la acea vreme, 2010 – n. red.] al publicației trimestriale Political Science este dedicat faptului că grupurile creștine autodescrise ca fiind „pro familie” nu depun niciun efort pentru a reforma legile divorțului.
Acest eșec a subminat grav autoritatea morală a campaniei împotriva căsătoriilor între parteneri de același sex. „Oamenii care nu vor condamna divorțul, nu vor conta ca apărători ai căsătoriei”, scrie editorialistul Froma Harrop. „Autoritatea morală nu se câștigă ușor.
Cum căsătoria creează paternitatea, ar trebui să considerăm că divorțul este un sistem de distrugere a ei. Nu este un accident faptul că instanțele de divorț au devenit sisteme de deposedare și incriminare a taților. Cu un asemenea regim îndreptat împotriva lor, bărbații sunt încurajați să se opună căsătoriei și formării unei familii. Nicio cantitate de mustrări venite din partea moraliștilor de serviciu nu îi va convinge pe bărbați să prefere căsătoria, când aceasta poate însemna pierderea copiilor, exproprierea și încarcerarea.
Căsătoria nu este în întregime o instituție publică pe care guvernul să o poată defini și reglementa în mod legitim
Acest al patrulea punct este cel mai greu de înțeles.
Căsătoria folosește cu siguranță unor funcții sociale importante, dar creează, de asemenea, o sferă de viață dincolo de controlul oficial – lucru pe care judecătorul Curții Supreme, Byron White îl numea „un tărâm al vieții de familie în care statul nu poate intra”. Asta nu înseamnă că orice relație poate fi numită căsătorie. Dimpotrivă, înseamnă că aceasta creează o zonă unică de intimitate pentru un scop superior oricărui altuia: este legătura în care părinții își pot crește copiii fără intervenția statului.
Creșterea, educarea copiilor de către părinţi este, la urma urmei, unică din punct de vedere politic. Este singura relație în care oamenii pot exercita o autoritate de constrângere asupra altora. Este singura excepție de la monopolul statului, motiv pentru care statul încearcă să o submineze și să o invadeze. Fără autoritate parentală și, în special, autoritate paternală legitimată de căsătorie, autoritatea guvernamentală ar fi totală. Acest lucru este deja evident în comunitățile în care căsătoria și tatăl au dispărut, fiind înlocuite de guvern cu ajutorul social, pensia alimentară, educația publică și asistența medicală subvenționată.
Căsătoria este paradoxală într-un mod care este critic pentru problemele noastre politice – și asta cauzează confuzie în cadrul conservatorilor și al libertarienilor. Ea trebuie recunoscută de către stat tocmai pentru că naște o sferă de autoritate parentală din care statul trebuie să se retragă. Guvernul de astăzi nu mai poate exercita această reținere în mod voluntar. Noi trebuie să cerem în mod constant să facă acest lucru. Căsătoria – pe durata întregii vieți, protejată de un act legal, ne oferă autoritatea și baza morală pentru a rezista invaziei statului.
Interzicerea căsătoriilor homosexuale nu va salva această instituție. Așa cum Robert Seidenberg scrie în cotidianul Washington Times:
Chiar dacă republicanii ar reuși să obțină definirea căsătoriei în Constituție ca fiind o relație între un bărbat și o femeie, un judecător oarecare de oriunde ar găsi un înțeles nou pentru cuvintele «bărbat» și «femeie» sau pentru «între» sau «relație» sau pentru oricare alte cuvinte care ar apărea în amendament”.
Acest lucru se petrece deja. Marea Britanie le permite transsexualilor să își falsifice certificatele de naștere retroactiv pentru a indica faptul că s-au născut de genul pe care ei îl aleg. „Efectul inevitabil al acestui act va fi căsătoria între persoane de același sex”, scrie Melanie Phillips în Daily Mail [ceea ce s-a și petrecut patru ani mai târziu, n.tr.]. „Căsătoria între un bărbat și o femeie va fi distrusă pentru că «bărbat» și «femeie» nu vor însemna altceva decât faptul că cineva se simte fie bărbat, fie femeie.
Așadar, care este soluția? O măsură înaintată deja Congresului ar putea fi calea. Deși nu a fost gândită inițial pentru a salva căsătoria, Amendamentul Pentru Drepturile Parentale care a fost propus este primul pas către direcția corectă. El protejează „libertatea părinților de a gestiona creșterea și educația copiilor”. Iată cum întărește acesta căsătoria:
Reafirmarea drepturilor părintești – în special ale părinților căsătoriți – de a își crește propriii copii, ar slăbi interferența guvernului în cadrul familiei. În special dacă este formulată pentru a proteja legătura dintre copii și părinții lor căsătoriți, o astfel de măsură ar putea submina atât regimul divorțurilor, cât și căsătoriile între persoane de același sex prin definirea căsătoriei ca fiind un contract permanent care conferă drepturi părintești ce trebuie să fie respectate de către stat. În cadrul legăturii căsătoriei, ar păstra drepturile taților și părinților de ambele sexe, a soților în general și ar face căsătoria homosexualilor, în mare parte, lipsită de sens. Căsătoria care aduce copii pe lume ar fi efectiv insolubilă și ar exista mai puțini copii fără tați, pe care homosexualii să îi adopte. Bărbații ar înțelege că pentru a avea drepturi depline asupra copiilor trebuie să se căsătorească înainte de a concepe copii și ar avea astfel un interes în a asigura stabilitatea instituției căsătoriei.
Acesta nu este un angajament mic. Ar însemna înfruntarea întregii organizații radical-sexuale, nu numai a homosexualilor, ci și a aliaților lor din cadrul feministelor, barourilor, psihoterapeuților, asistenților sociali și școlilor private. Miza ar fi ridicată în mod semnificativ, sau, mai degrabă, ar sublinia cât de mare este deja. De asemenea, ar atrage atenția publică asupra interconexiunilor dintre aceste amenințări și familie și libertate. Ar favoriza interesul unei coaliții a părinților cu un interes personal și legitim în căsătorie și drepturi părintești.
Alternativa este de a continua să declamăm platitudini, situaţie în care vom fi respinși ca un cor de mustrători, moralizatori – și da, bigoți. Și vom pierde.
yogaesoteric
14 ianuarie 2017